Agenda culturală a lunii decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/agenda-culturala-a-lunii-decembrie/

Expoziţii, spectacole de teatru, filme şi literatură pentru un sfârşit de an memorabil.

Un articol de Alina Vîlcan|6 decembrie 2019

Revoluția din fotografii

Între 5 decembrie 2019 și 10 ianuarie 2020, Centrul Ceh din București ne propune o expoziție-eveniment: 1989. The Velvet Revolution. La 30 de ani de la căderea comunismului în Blocul de Est, expoziția de față este o revizitare a celor întâmplate în Cehoslovacia: înlăturarea dictaturii în 1989 și desăvârșirea Revoluţiei de Catifea în 1990 – 1991, odată cu plecarea trupelor sovietice. Putem vedea astfel fotografii iconice realizate de 15 dintre cei mai emblematici fotografi cehi, care au surprins momente cheie ale istoriei cehoslovace recente, de la demonstrația împotriva regimului totalitar din anul 1988, la Săptămâna Palach din 1989 și ziua de 17 noiembrie 1989 cu entuziasmul care i-a urmat. Intrare liberă!

Uranus revizitat

Până pe 12 ianuarie 2020, Muzeul Național de Artă Contemporană ne propune o incursiune într-un cartier bucureștean masacrat: Uranus. Distrus de regimul ceaușist pentru a face loc Casei Poporului, Uranus a devenit un spațiu urban a cărui legendă nu poate fi ignorată astăzi, la trei decenii de la evenimentele din 1989. Expoziția își propune să lege poveștile locuitorilor ce și-au pierdut casele sau ale martorilor de reconstituirea simbolică, dar riguroasă, a unei realități urbane eliminate. Case, grădini și biserici sunt reconstituite simbolic, fără a ignora trauma distrugerii. Se evocă astfel o realitate dispărută ce se suprapune peste realitatea de astăzi, într-un exercițiu de rememorare necesar, iată, în acest final de 2019.

Priveam ca la teatru, madam!

Cum se cuceresc femeile este comedia romantică ce l-a lansat pe Woody Allen pe Broadway, în 1969. La 50 de ani de la apariția acesteia, vă propunem să nu ratați versiunea românească a spectacolului! Bazat pe textul lui Woody Allen, spectacolul Cum se cuceresc femeile de la Teatrul Metropolis, în regia lui Liviu Lucaci, îi aduce în fața publicului, printre alții, pe Claudiu Bleonț, Angel Popescu, Gavril Pătru și Alexandra Sălceanu. La final de an, să abordăm cu umor dragostea și arta de a cuceri femeile, în două ore de neuitat la teatru.


Nou!

Cel mai nou spectacol despre care se vorbește în acest sfârșit de an în oraș este semnat de Radu Afrim: Trei surori, la Teatrul Național din București (Sala Studio). Avem de-a face cu un remix al piesei cehoviene, cu „un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov”, căci întoarcerea la clasicul rus pe care ne-o propune regizorul nu e deloc una obișnuită. Și cum ar putea fi, când povestea celor trei surori în viziunea lui Radu Afrim este plasată în România zilelor noastre? Un spectacol din care nu lipsesc absurdul, comicul, sensibilitatea, originalitatea, în distribuția căruia îi regăsim pe Raluca Aprodu, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Manole, Emilian Oprea, Istvan Teglas etc.


Scurtmetrajele iernii

Între 14 și 20 decembrie, la Cinemateca Eforie, avem a patra ediție Bucharest Short Film Festival, care aduce scurtmetraje selectate și premiate în cele mai importante festivaluri din lume. BSFF ne propune de această dată șapte seri cu scurtmetraje de ficțiune, de animație și stop motion, experimentale, de modă și videoclip muzical, documentare și filme ce aduc în prim-plan drepturilor omului, dar și filme studențești. O ediție care se anunță extrem de dinamică!


Filme premiate

Și dacă tot suntem la capitolul filmelor de top, să nu trecem peste două dintre lungmetrajele apreciate pe care le regăsim acum în cinematografe. Copilul-problemă (Systemsprenger), multipremiatul film de debut al regizoarei germane Nora Fingscheidt, rulează în aceste zile în 22 de orașe din România, distribuit de Bad Unicorn. Filmul a fost lansat în competiția oficială a Festivalului de la Berlin, unde a obținut Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer pentru noi perspective în arta cinematografiei, și spune povestea unei fetițe de 9 ani, Benni, care încearcă să găsească iubirea, reușind să îi aducă pe toți cei din jur la capătul puterilor.

Celălalt titlu pe care vi-l propunem este Tânărul Ahmed (Le jeune Ahmed), filmul care le-a adus fraților Luc și Jean-Pierre Dardenne Premiul pentru regie la Cannes 2019 și care intră în cinematografele de la noi pe 13 decembrie, distribuit de Independența Film. Facem astfel cunoștință cu Ahmed care, deși are doar 13 ani și trăiește în Belgia zilelor noastre, e prins între provocările vârstei și idealurile de puritate ale imamului său extremist.

În lumea lui Zweig

Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii (Editura Humanitas), de George Prochnik, este o captivantă biografie (de 390 de pagini) care îl surprinde pe scriitorul austriac părăsind Viena în fața invaziei naziste. Adorat de public, Zweig ia calea Londrei, de acolo ajunge la New York, stabilindu-se într-un final la Petrópolis, în Brazilia. Cartea evocă exilul lui Zweig, emblematic pentru o întreagă generație, senzația dezrădăcinării și declinul unei epoci. Iar Prochnik este el însuși descendentul unei familii de intelectuali evrei care tot atunci lasă în urmă Viena, cu exuberanța sa creativă, pentru America. În drumul lui Zweig prin lume, minuțios documentat, Prochnik își caută și propriile răspunsuri, încercând să facă ordine într-o perioadă întunecată din istoria omenirii, aflată sub dominația terorii hitleriste. O poveste densă, tulburătoare despre omul și scriitorul Stefan Zweig și lumea lui (și a acelora ca el).

 

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.