Agenda culturală: recomandările lunii august
https://www.ziarulmetropolis.ro/agenda-culturala-recomandarile-lunii-august/

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din Bucureşti, sau Festivalul Internaţional George Enescu, ce-şi deschide porţile în ultima zi din august.

Un articol de Alina Vîlcan|2 august 2019

În plus, vă recomandăm o carte ce-și poartă cititorul în India, cucerindu-l de la primele pagini, dar și o expoziție în care se oglindește lumea noastră de acum.

Un festival de film: Anonimul

Între 5 și 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, avem Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, ajuns la a XVI-a ediție. În acest an, Anonimul se deschide cu cel mai nou film semnat de Jim Jarmusch, „The Dead Don’t Die”, prezentat în premieră la Cannes 2019. Al treisprezecelea lungmetraj al regizorului american este o comedie cu zombies, în a cărei distribuție îl regăsim pe Bill Murray, dar și muzica lui Tom Waits şi Iggy Pop.

„The Dead Don’t Die”, în regia lui Jim Jarmusch

O altă atracție a festivalului o reprezintă prezența regizorului ucrainean Sergei Loznitsa. Ca invitatul special la Anonimul, acesta va susține un masterclass pe 10 august, iar spectatorii vor putea vedea nu mai puțin de șapte dintre filmele sale, printre care My Joy”, „In the Fog” sau „A Gentle Creature”. Alte atracții ale festivalului: „La Gomera”, în regia lui Corneliu Porumboiu, și cele 25 de scurtmetraje românești și internaționale din competiție, precum „Afganistanii”, în regia lui Adrian Silişteanu, sau „The Summer and All the Rest” (foto deschidere), semnat de tânărul olandez Sven Bresser (27 de ani).

O carte: Ministerul fericirii supreme

Niciunde India nu e mai fascinantă decât în cărțile semnate de Arundhati Roy! Și iată cum, după exact două decenii de la publicarea bestsellerului „Dumnezeul lucrurilor mărunte”, cu care câștiga Booker Prize în 1997, scriitoarea indiană publica în 2017 un nou roman: „Ministerul fericirii supreme”, apărut în această vară și în limba română, la editura Humanitas Fiction (traducere din engleză și note de Alixandra Coliban).

Cartea spune povestea lui Aftab, ființă hijra, deopotrivă femeie și bărbat (hijra – populație recunoscută ca fiind al treilea sex în India, Pakistan și Bangladesh. Hijra se nasc bărbați, dar identitatea lor sexuală este feminină), născută în familia unui medic din Shahjahanabad, orașul fortificat din Delhi. Aftab studiază în copilărie muzica, apoi își părăsește onorabila casă părintească pentru a se muta în Khwabgah – casa viselor, un loc populat de alte hijra, asemenea lui, unde devine Anjum, cea mai căutată vânzătoare de plăceri, poartă haine extravagante și adoptă un copil găsit în fața unei moschei, pesemne abandonat. Pe fundalul conflictului dintre India și Pakistan, Roy construiește o poveste de neuitat, în centrul căreia stau libertatea și dragostea, în 450 de pagini încărcate de poezie (capitolele cărții poartă titluri precum Unde se duc păsările bătrâne ca să moară). Ah, Arundhati Roy transformă India într-o vrajă sub a cărei magie adevărurile sunt mai ușor de găsit!

Un festival de teatru: Undercloud

Muzeul Țăranului Român va fi, între 24 și 30 august, gazda celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud, care vine cu noutăți precum o secțiune oficială de dans, spectacole lectură și arte performative. Astfel că pe lângă spectacolele de teatru independent, vom vedea la Undercloud dans, iar dansatorii care vor aduce spectacole în festival vor ține și ateliere de dans pentru public, pe întreaga durată a evenimentului.

În plus, ediția de față este prima care include și un concurs de dramaturgie contemporană, iar cele mai bune trei texte înscrise vor avea lecturi în festival. Dacă socotim și noutățile din sfera artelor performative, Undercloud este cu siguranță în fața celei mai complexe ediții de până acum, o ediție de neratat!

O expoziție: Callosum, la Mobius Gallery

Ce ați spune de o expoziție în care șase artiști apelează la strategii cât se poate de poetice pentru a reflecta lumea în care trăiesc? În centrul acestui proces, stau realitățile din centrul și estul Europei puse în fața globalizării, cu tot cu specificul fiecărei regiuni. Operând între est și vest, între public și privat, între realitate și ficțiune, expoziția este una despre lumea noastră de acum.

Andreea Anghel, Hortensia Mi Kafchin, Botond Keresztesi, Lea Rasovszky, Anetta Mona Chişa și Lucia Tkáčová sunt numele pe care evenimentul le reunește, lucrările fiind curatoriate de Adriana Blidaru. Expoziția Callosum poate fi văzută între 23 august și 25 septembrie, la Mobius Gallery, din strada Mendeleev 2.

Un festival de muzică: Festivalul Internațional George Enescu

Ultima zi din august înseamnă deschiderea Festivalului Internațional George Enescu. Până pe 22 septembrie, cei care iubesc muzica clasică au la București cel mai important eveniment de profil din România, care aduce concerte de neratat, experiențe alternative și memorabile spectacole-eveniment. Vom putea asculta astfel la București, la Ateneul Român și la Sala Palatului, mari orchestre ale lumii cum sunt Orchestra Națională a Franței, Staatskapelle Dresden (alături de Kristine Opolais), Orchestra Simfonică Academică de Stat Evgeny Svetlanov din Rusia (alături de violonistul Ray Chen), Orchestra Filarmonicii din Oslo (dirijată de cunoscutul Vasily Petrenko), Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino din Italia… Sunt doar câteva dintre punctele de reper ale importantului festival. Atenție, biletele pentru multe concerte sunt deja epuizate, grăbiți-vă!

Vasily Petrenko

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

13
/06
/19

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.