Aggressive mediocrity: un debate-performance
https://www.ziarulmetropolis.ro/aggressive-mediocrity-un-debate-performance/

,,Aggressive mediocrity”, un joc poliţist în trei runde şi un debate în regia Catincăi Drăgănescu, se joacă miercuri, 29 ianuarie, de la ora 20.00, la Green Hours.

Un articol de Elena Simion|28 ianuarie 2014

,,Aggressive mediocrity”, un joc poliţist în trei runde şi un debate în regia Catincăi Drăgănescu, se joacă miercuri, 29 ianuarie, de la ora 20.00, la Green Hours.

Se caută un vinovat pentru moartea unui adolescent supradotat. Se oferă dovezi, pledoarii, acuzaţii, mărturii incendiare. Publicul, asemenea unui juriu din serialele americane cu avocaţi, decide. Apoi se dezbate.

Spectacolul Aggressive mediocrity este o satiră amară. Patru personaje colorate (un ziarist, o profesoară și doi părinți) se dau de ceasul morții pentru a convinge spectatorul-judecător că e vina celuilalt. Este un spectacol despre românism, despre societatea noastră privită sub lupă atât de atent încât se dezintegrează, despre felul în care noi suntem ceea ne înconjoară deși ne place să ne poziționăm în afară. Suntem noi, cei cărora ne place să privim în jurul nostru ca la televizor sperând ca mizeria să nu ne atingă, neconsiderându-se niciodată parte din ea.

Un tânăr deosebit, dintr-o familie înstărită se sinucide. Cine poartă vina? Profesoara de fizică, ziaristul însetat de senzațional care-i devine prieten sau părinții? Publicul va alege pe cine vrea să audă mai întâi sau pe cine condamnă.

Aggressive Mediocrity 1

INFO

Aggressive Mediocrity

un debate – performance de Catinca Drăgănescu

Cu: George Albert Costea, Cristina Drăghici, Ionuţ Oprea, Sorina Ştefănescu, Vlad Udrescu

Intrare: 20 lei

Rezervări: [email protected]; 0788 452 485 (L-V: 11-18)

Foto Aggressive Mediocrity (imagini din spectacolul susținut în cadrul festivalului de teatru Undercloud 2013): Elena Simion

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.