Al zecelea TESZT începe cu o coproducție internațională
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-zecelea-teszt-incepe-cu-o-coproductie-internationala/

Schilling Árpád şi echipa „EXIT” tratează tema imigranţilor-emigranţi. Duminică va începe ediţia a zecea a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT. Printre cele mai importante obiective ale TESZT-ului se numără schimbul cultural între artiştii şi teatrele din regiune şi sprijinirea colaborării artistice.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2017

În acest context s-a născut și spectacolul de deschidere al festivalului de anul acesta, „EXIT”, o producție comună a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad și а Teatrului Național din Sombor. Regizorul spectacolului este Schilling Árpád, care a fost prezent și anul trecut în programul TESZT-ului cu producția „Ziua mâniei”.

Pe parcursul perioadei de repetiție, artiștii de naționalitate maghiară, română și sârbă s-au inspirat din experiențele lor proprii privind situațiile de zi cu zi, prejudecăţile si obiceiurile lor culturale. Personajele spectacolului sunt imigranţi economici, care au fost închişi într-o clădire scoasă din funcțiune, undeva în Marea Britanie. Au sosit din regiunea estică a Europei: vor să iasă de undeva și în aceași timp vor să intre undeva. Cei de afară le-au promis că totul se va rezolva, iar până atunci nu au altceva de făcut decât să aștepte.TESZT

Cum este atunci când am lăsat ceva din urmă dar încă nu am primit nimic în loc? Despărțirea de acasă și adaptarea într-o lume necunoscută vine cu dificultăți inimaginabile. Dar unii chiar și așa își asumă aceste dificultăți pentru că pur și simplu nu văd altă ieșire.- Schilling Árpád, regizor

Trecând prin cele şapte capitole, spectacolul ne arată această așteptare aparent fără sfârșit, reflexele imigranților-emigranți din Balcani, obiceiurile lor, modelele de comportamente moștenite și învățate, prejudecăţile, neîncrederea și temerile lor.

Vrem să vorbim despre temerile din prezent, despre dorințe, despre vise, despre cum ne imaginăm noi tot ce ne poate oferi Occidentul, cum ar fi să trăim în Marea Britanie, ce fel de așteptări avem și ce obiceiuri și neînțelegeri produc astea, despre multele moduri în care ne putem păcăli singuri. În adâncul acestor experienţe prezente se poate găsi toată istoria, cultura noastră. Pe mine mă interesează faptul că, dacă vrem să rezolvăm problemele personale actuale, problemele familiei, comunității noastre, atunci trebuie să fim pregătiți să regândim și să re-evaluăm aceste experienţe. (…) E ca un experiment în laborator: ce rămâne în filtru?”, mai spune Schilling Árpád

EXIT” nu s-a născut dintr-un text dramatic deja existent. Pe parcursul repetițiilor regizorul a propus actorilor mai multe scene și personaje, iar improvizațiile născute din acestea au fost finalizate cu ajutorul lui Láng Annamária, co-autor, și al dramaturgului Biró Bence. Obiectivul principal era să cunoaștem cât mai bine actorii, și pentru asta am făcut interviuri cu ei înainte de a începe perioada de repetiție.”- povestește Biró Bence.

Árpád se bazează foarte mult pe actori, nu le dă sarcini care nu li se potrivesc, ceva care nu găseşte în ei o bază profundă. Când se gândește la concepția regizorală știe deja foarte clar cine ce rol va juca. Desigur, și noi urmărim cu mare atenţie actorii și este treaba noastră să le dăm provocări și exerciții care sunt cumva naturale pentru ei, deci spectacolul final depinde în mare parte de actorii care joacă. – Láng Annamária.

2Pe parcursul spectacolului toți actorii sunt pe scenă de la început până la sfârșit, astfel spectatorii pot să decidă care dintre ei par mai interesanți, pe cine vor să urmărească. Pe scenă sunt doar câteva elemente de decor sau costume, tot ce vedem este estetica minimalistă a spațiului gol al scenei, personalitatea și interdependența actoriilor.

Schilling Árpád, unul dintre cei mai cunoscuți regizori maghiari, a înființat Trupa Krétakör în 1995, un teatru renumit pe plan internațional. Fundația Krétakör, fondată după desființarea trupei în 2008, se ocupă cu diferite proiecte artistice, pedagogice și sociale.

În spectacol joacă: Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Csata Zsolt, Ninoslav Đorđević, Éder Enikő, Andrei Elek, Branislav Jerković, Mátrai Lukács Sándor, Dragana Šuša, Tokai Andrea, Vass Richárd și Carmen Vlaga-Bogdan, interpreții sunt: Kedves Emőke și Molnár Zoltán, coordonatorii producției au fost: Dobre Júlia, Fekete Réka, Gálovits Zoltán, Bojana Kovačević, Ságodi Ildikó, iar regizorul technic este Kertész Éva.

Premiera spectacolului EXIT” va avea loc în cadrul festivalului TESZT în data de 21 mai, de la 20:00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely. Fiind vorba despre o coproducţie, urmează şi o premieră la Sombor în data de 31 mai, ora 20:00, la Teatrul Național din Sombor, iar în 8 iunie de la ora 19:00 se ține premiera din Arad, pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici”.

Foto: TESZT – teszt.ro

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

29
/10
/16

Arcadie Rusu este directorul Centrului Independent Coregrafic LINOTIP. Coregraf, dansator, performer, licențiat și absolvent de Master în Artă Coregrafică la U.N.A.T.C, acesta vorbeşte în faţa camerei mânuite de fotograful Simion Buia despre experiența sa cu teatrul.

28
/10
/16

Unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Interviul cu Philip Glass, exclusivitate TVR, se vede duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.„Vom povesti despre ce însemna lumea Americii acelor ani, despre cum arăta viaţa unui tânăr artist în acei ani, despre magazinul de discuri al tatălui lui Philip Glass, precum şi despre atmosfera muzicală a acelei perioade”. (Cătălin Ştefănescu)

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

27
/10
/16

Noiembrie 1938. Kristallnacht. Pogromul anti-evreiesc lansat de naziști lasă în urma lui, pe ruinele sinagogilor, un nou tip de ură. Mor oameni, se nasc obsesii – e începutul Holocaustului, sfârșitul umanității, propagarea răului.

27
/10
/16

Cea de-a doua ediție a celui mai antrenant eveniment cinematografic al toamnei, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 9-13 noiembrie 2016. Evenimentul este dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume.

27
/10
/16

Cea de-a treia ediție a HipTrip Travel Film Festival debutează în această seară, de la ora 19,00, la Cinemateca Eforie cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival și trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival. Proiecția de la București a filmului va avea loc în prezența regizorului Halkawt Mustafa.

27
/10
/16

„La Muse et le Poète”, „Pour un tombeau sans nom” și seria de concerte aMUSE bouche sunt cele care deschid săptămâna aceasta cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, o ediție în care este celebrată eterna muză și eternul poet, o ediție tribut poeziei pe care arta o aduce în viețile noastre.

27
/10
/16

Cea de treia ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în București, între 16 – 20 noiembrie 2016, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie.