TESZT e uneori o nuntă pe o scenă. E o fată care plânge. O îmbrăţişare în întuneric. O tărie pe care o bei ca să-ţi faci curaj în faţa adevărului. TESZT e uneori un cuvânt pe care îl aşteptai, un om pe care îl admiri, care are în spatele lui alţi 100 de oameni pe care îi admiri.
Un articol de Dan Boicea|9 iulie 2023
De fiecare dată când merg la TESZT, și festivalul se încheie, iau cu mine lucruri care nu se uită. Sunt ca niște borcane cu experiențe, cu emoții, cu noduri în gât și cu râsete, pe care le pui acasă printre borcanele cu dulceață de gutui, compoturile de vișine și murăturile bune de scos la mese cu prietenii. Din când în când, te duci în cămară și mai iei câte un borcan. Îl deschizi, guști ce e înăuntru, îi simți textura și închizi ochii. Pe borcane, atunci când ajungi acasă, trebuie să pui repede niște etichete, ca să diferențiezi ce e dulce de ce e amar.
Eticheta de pe borcan: Introspecție
În borcanul cu Introspecție ai pus tot ce ai trăit în sală la spectacolul „Dr. Faustus theater-concert“, unul dintre acele spectacole din care n-ai mai vrea să pleci, plin de lucruri care nu se uită. A zis cineva: muzică contemporană de teatru? Cum s-ar traduce asta? Simplu: e o muzică pe care îți vine să-ți îmbrățișezi toate întrebările. Producție a Companiei de Teatru Arte-Factum, cu cele trei roluri, de regizor, compozitor și interpret, prinse într-un singur nume, Kocsárdi Levente. Și cu un text de Simona Donici, după Thomas Mann și Leonard Bernstein.
Un spectacol în care Kocsárdi Levente își pune sufletul pe tavă, ca un creator care își consumă pactul mefistofelic sub ochii spectatorilor, adăugând, parcă lovit de o inspirație divină, șiruri de idei, de tonuri, de accente care îl dezvăluie ca om și ca artist. Un spectacol de text și de atmosferă, în care abordarea actorului are adâncime, ajungând la întrebări fundamentale, la tribulații și la poezie. E un spectacol în care profunzimea conceptelor e accentuată de muzică, în care omul își trăiește mărirea și ratarea, iar artistul iese învingător, nu are cum altfel, pentru că dă tot timpul totul. Concertul a fost inspirat de povestea vieții compozitorului Adrian Leverkühn, iar Kocsárdi Levente, alături de artiștii Alexandra Mahu (voce, flaut), Victor Geru (vioară), Maksay Csaba Zsolt (violoncel) reușesc un spectacol autentic, personal și creativ. „Dr. Faustus theater-concert“ e o călătorie. Poate o călătorie în timp, pe orbita a 20 de ani de când niște prieteni fac teatru împreună, sau o călătorie în prezent, acolo în care artistul își întâlnește maturitatea, idealurile și unele răspunsuri. Nu toate. Pentru că mai are atât de multe alte spectacole în care să le caute.
Eticheta de pe borcan: Party
Țin acest borcan în mână și îmi amintesc cum, pentru prima dată, am băut alcool la începutului unui spectacol, chiar pe scena unui teatru. Iar spctofkejqlul… a… fot… foaaaate….. bun. Pe bune, înainte să înceapă spectacolul ACT(O)Rițe (Artopia Skopje, Macedonia), un actor a trecut pe lângă spectatori cu o tavă cu păhărele cu rachiu și cine a vrut, a luat un păhărel. Pot să zic că nivelul de înțelegere și adaptare la ce am văzut pe scenă a crescut într-un ritm amețitor. Un spectacol care s-a terminat cu o petrecere pe scenă, în care actorii au dansat alături de spectatori, celebrând arta și viața, așa cum se cuvine într-un festival euroregional de teatru.
Asta după ce artiștii și-au jucat sau nu toate vulnerabilitățile, au spus ca în fața unor prieteni tot ce îi deranjează în munca lor, ce e în neregulă cu sistemul de valori, ce se întâmplă cu respectul între artiști, de ce unele spectacole sunt bune și altele sunt proaste, de ce, uneori, și sufletul unui artist mai poate intra în grevă șamd. O demonstrație de originalitate, un aer proaspăt, o poftă de a juca și a se juca cu spleenul și cu umorul. Un party de ținut minte și de ținut mult la borcan, ca să țină cât mai mult.
Eticheta de pe borcan: Nunta
După petrecere, am ajuns și la o nuntă. Ca om, ca spectator, ca prieten care am devenit între timp, sau rudă sau frate sau nuntaș sau chiar ginere. Oricine putea fi orice. La nunta unei fete care a avut atâtea dezamăgiri în dragoste, atâtea relații ratate, atâtea iubiri neîmpărtășite, încât ce mai contează încă una? Un spectacol despre fragilitatea unei femei, despre căutările unei ancore, ale unei stabilități, oricare ar fi ea, o căutare a atașamentului față de ceva, un om, dacă se poate, sau despre iubirea de sine, despre a te iubi pe tine și a avea o relație cu tine în primul rând. Un one-woman show sensibil, ironic, puternic prin asumarea ideilor prin care a fost construit, un dar pentru cei care ar fi vrut să privească direct în inima unei femei care se îndreaptă spre nici ea nu știe ce.
Un show terminat cu nunta ei, la care au fost invitați toți spectatorii care s-au ridicat de pe locurile lor de spectatori și s-au așezat în sală, la mese lungi, pe care au găsit vin, mâncare, bucurie, prietenie, poate și niște rude, poate și o viitoare soție sau un soț… Cine a donat pentru zestrea miresei a dansat și a cântat cu mireasa. Cine nu, a închinat un pahar în cinstea teatrului, a vieții, a întâlnirilor de neuitat. Cu: inegalabila superbă actriță maghiară Szántusz Noémi Noya în „Marele spectacol despre rățușcă – un spectacol de nuntă“.
Eticheta de pe borcan: o iubire imposibilă
Trupa italiană de dans imPerfect Dancers a adus la Timișoara „Romeo și Julieta – ultimele ore“. Nu prea sunt multe de spus în cuvinte. Ce ai simți în sala de teatru, văzând așa ceva, ai putea să descrii doar dansând. Dacă te pricepi. Dacă nu, poți să taci și să dansezi în gând. Acolo poți fi, uneori, cel mai bun dansator.
Dacă totuși și totuși trebuie să legi două vorbe, ca și cum cineva ar insista, și tu ar trebui să te supui, ai putea spune că uneori pașii dansatorilor au ridicat de pe scenă toată melancolia, ca și cum ai ridica în trecerea ta câteva firicele de praf. O îmbrățișare în întuneric, o privire pe dincolo de moarte și înapoi, fragilitate, eternitatea unei povești, iubirea, așa cum doar ea poate dansa.
Eticheta de pe borcan: City Break
„Pescărușul“ s-a jucat la aerodrom, într-un hangar din care urma să plece zborul companiei Seagull Airlines. Personaje: Trigorin, CEO al companiei, Treplev, pilot, Arkadina și Nina, stewardese, și un pescăruș care a intrat la bord și a întârziat decolarea cu o oră. Spectatorii – pasageri vor fi distrați ca să nu se plictisească, cu o nouă piesă, creație proprie a pilotului.
Un spectacol ca un city break, plin de drumuri întortocheate, imprevizibil și insolit, al trupei daneze Det Flyvende Teater.
Eticheta de pe borcan: TESZT 2023
Un festival ca o casă în care poți să intri aducând o sticlă de Prosecco și din care știi că nu vei pleca prea repede. Acolo, cineva te așteaptă cu masa pusă, legi repede prietenii, în general, e vorba despre zâmbete și pasiune. De la festival pleci băgând în buzunar cât de multe sentimente poți. În buzunarul de la piept, în buzunarul de la spate, în plăsuța cu TESZT, între coaste, direct în stomac, în plex. Sentimentele pot fi dezordonate, ca niște hârtii mototolite, pe care, de fiecare dată când ajungi acasă, le pui bine, ca să le iei la citit mai târziu. Din păcate și în cele din urmă din fericire, după ce observi că pe parcursul unei vieți există riscul să pierzi din tine sentimentele așa cum pierzi apa din corp, e recomandat ca o dată pe an să mergi la Timișoara, la TESZT, și să-ți faci plinul.
Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, proiect al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, s-a desfășurat la finalul primăverii (21-28 mai). Este acel festival care are sufletul său distinct, povestea lui, pe care vrei să o asculți mereu și mereu, pentru că e mereu alta.
