Alexandru Andrieș, recital special la Gala Premiilor Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-andries-recital-special-la-gala-premiilor-radio-romania-cultural/

‘’Un tip modest şi extrem de simpatic şi interesant, care nu conteneşte să se mire că vine lumea să-l vadă’’, se autocaracterizează Alexandru Andrieş, artistul care va susţine un recital special la Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XIX-a, care va avea loc marţi, 19 martie, la Teatrul Odeon.

Un articol de Petre Ivan|11 martie 2019

Este unul dintre cei mai difuzați interpreți români la Radio Romania Cultural, fiind mereu în topul preferințelor ascultătorilor noștri, iar prezența sa în cadrul Galei va fi o bucurie în plus pentru cei ce vor avea prilejul să îl asculte live în sala teatrului, on air pe frecvențele din toată țara sau online pe www.radioromaniacultural.ro.

A debutat solistic în 1974, bilanțul acestor 45 de ani fiind unul impresionant: 84 de materiale discografice și peste 4000 de concerte. Alexandru Andrieș este un artist complex, fiind în același timp: muzician, arhitect, profesor, poet, artist plastic.

La Gala Radio România Cultural ne va oferi un periplu muzical care va acoperi temporal întreaga perioadă a carierei sale:

‘’M-am bucurat foarte mult când am fost invitat să particip în 18 martie 2019 la Gala Premiilor Radio România Cultural. Ne vom întâlni în sala Majestic a Teatrului Odeon și împreună cu prietenii mei, Maria Ioana Mîntulescu, Berti Barbera, Călin Grigoriu, Sorin Romanescu și Victor Panfilov, o să vă oferim un program cu o selecție de cântece din majoritatea albumelor apărute până acum, de la ‘’Interioare’’ – primul meu disc, editat de Electrecord în 1984 – până la cele mai recente materiale discografice.

Sper să vă facă plăcere concertul – surpriză pe care îl pregătim special pentru Gala Premiilor Radio Romania Cultural – eu sunt convins că ne vom simți foarte bine împreună. Pe curînd!’’ (Alexandru Andrieș)

Gala Premiilor Radio România Cultural este un eveniment de tradiție și de prestigiu în cadrul căruia vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2018.

Nominalizările la cele opt categorii de premii au fost publicate pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

Se cunosc deja numele câștigătorilor celor patru premii speciale, acordate unor  personalități ale culturii române ale căror nume sunt sinonime cu excelența în cultură, patru oameni care au marcat de-a lungul anilor spațiul cultural românesc și internațional prin realizările lor: Valentin Gheorghiu, Ana Blandiana, Alina Pavalache și Lia Perjovschi.

Foto: Alexandru Andrieș – Vlad Eftenie

01
/07
/19

Artiști de Grammy, senzații noi ale jazzului european, orchestre și trupe din New York, Mexic, Italia, Rusia, Spania, Franța și România vin la București pentru a opta ediție a Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 1-7 iulie, Bucharest Jazz Festival 2019 aduce, pe de o parte, concerte live în Piața „George Enescu” (3-7 iulie) și evenimente conexe (workshop-uri și conferințe) la ARCUB – Hanul Gabroveni (1-7 iulie).

26
/06
/19

Bucharest Jazz Festival revine între 1 și 7 iulie la București cu șapte zile de festival, concerte live în Piața „George Enescu”, evenimente conexe la ARCUB și un nou concurs de jazz. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și aduce pe scena locală de jazz nume importante și interpreți ai tinerei generații din Statele Unite și Europa.

25
/06
/19

Cele mai originale și captivante documentare de mediu din selecția Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni au fost premiate pe scena Teatrului Jean Bart din Tulcea. Anote’s Ark / Arca lui Anote (Canada, 2018), în regia lui Matthieu Rytz, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 8-a ediții Pelicam și a primit Trofeul Pelicam.

25
/06
/19

Se împlinesc astăzi 10 ani de la moartea lui Michael Jackson (29 august 1958 – 25 iunie 2009). Supranumit "regele muzicii pop", artistul s-a stins din viață la vârsta de 50. În pofida scandalurilor sexuale în care i-a fost implicat numele, popularitatea lui Michael Jackson a rămas aceeași și la un deceniu de la dispariția sa,  experţii fiind de părere că moştenirea sa muzicală va dăinui.