Alexandru Papadopol citește din Homeric, un nou roman semnat de Doina Ruști
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-papadopol-citeste-din-homeric-un-nou-roman-semnat-de-doina-rusti/

Homeric, apărut de curând la Editura Polirom, adoptă registrul fantastic şi o structură de avangardă, fiind, într-un anumit fel, o sinteză a prozei scrise de Doina Ruşti. Librăria Cărtureşti Carusel (str. Lipscani 55, Bucureşti). Joi, 26 septembrie 2019, de la ora 19.00

Un articol de Petre Ivan|23 septembrie 2019

Când din Pădurea Cotroceni răbufnesc aburii parfumați ai altei lumi, ceva teribil și străvechi pătrunde în casele bucureștenilor. Prin Gorgani, începe să bântuie o stafie, iar oamenii dispar, unul câte unul, printre dispăruți numărându-se și o celebră ghicitoare, de care se leagă existențele multora. În nopțile întunecate o trăsură roșie străbate străzile, scormonind fricile ancestrale ale orașului. Iar, așa cum se întâmplă în vremuri fragile, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc nebunește.

Un trailer al cărții, aici:

„Un răsfăț al simțurilor și un desfrâu al fabulosului într-o carte a pasiunilor damnate și al farmecelor fatale.” (Paul Cernat)

„Romanul pornește de la o aspirație erotică, de la acel timp, de fapt, când nu știi încă ce-ți dorești, în schimb știi cu certitudine că vrei să ai, să strângi, cu un fel de lăcomie jenantă, aripioarele atât de fragile ale altei ființe, pe care nici măcar n-o cunoști. De aici până la teritoriul mistic, ân care trăiesc monștrii, zânele și spiridușii nu mai este decât un pas. Iar Homeric este povestea acestui pas.” (Doina Ruști)

*

Îți propunem o plimbare printre rafturi, alături de cuvinte înaripate, dansând pe muzica frazelor. De câte ori n-ai vrut să intri într-o librărie și să ascuți un fragment de roman, fără apăsările timpului, fără discursuri?

Să vii când vrei, să pleci tot așa!

Lectura va avea loc la parterul librăriei.

Cine vrea poate să schimbe câteva cuvinte cu Doina Ruști, la măsuța celor mai tainice povești (etajul I).

Camelia Văcaru va face o mini-introducere a evenimentului.

O pădure cu stafii și ierburi vrăjite. O ființă stranie. O întâmplare neobișnuită. În afara timpului, în afara istoriei. În miezul cald al poveștii.

*

Doina Ruști, prozatoare contemporană, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale, a fost recompensată cu cele mai însemnate premii literare românești, printre care și Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Tradusă în numeroase limbi, inclusiv în chineză, invitată la evenimente internaționale de prestigiu, a scris zece romane, dintre care amintim: Zogru (2006), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Manuscrisul fanariot (2015) și Mâța Vinerii (2017).

Pagină web: http://doinarusti.ro.

Blog: https://adevarul.ro/blogs/doina.rusti

Foto: Doina Ruști, Homeric – facebook

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

12
/04
/19

El este peste tot... La Verona, unde n-a existat niciodată balconul Julietei la care se strecoară adolescentul Romeo. În Italia pe care, se pare, n-a văzut niciodată, ci doar a închis ochii și și-a închipuit-o.

08
/04
/19

Cartea „Istoria lui Mayta”, de Mario Vargas Llosa, traducere din limba spaniolă de Mihai Cantuniari, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în 2019.

04
/04
/19

Editura Humanitas a lansat recent volumul „Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903”, de Iancu Bălăceanu (Ediție de Georgeta Filitti), pe care vă invităm să-l descoperiți în colecția „Memorii/Jurnale”.

27
/03
/19

Dacă biblioteca ta este plină de povești care se petrec în spațiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute și supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă și nu poți lipsi la a opta ediție a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

Pagina 18 din 107« Prima...10...1617181920...304050...Ultima »