Cele mai noi cărți: „Repetiție pentru o lume mai bună” de Mihai Radu (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-carti-repetitie-pentru-o-lume-mai-buna-de-mihai-radu-fragment/

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Repetiţie pentru o lume mai bună”, de Mihai Radu, recent apărut la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 iulie 2022

Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor – la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis. Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat. Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.

Mihai Radu (n. 1977) a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este jurnalist la săptămânalul Cațavencii și scrie pentru emisiunea Starea Nației. După volumul de proză scurtă Hobby și alte povestiri, apărut în 2009, a publicat, împreună cu Simona Tache, Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut (2013) și Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor (2015). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut romanele Sebastian, ceilalți și-un câine (2014), Extraconjugal (2017, 2018) și Contaminare (2019).

FRAGMENT

Apoi, Patricia a stat pe marginea patului dez­brăcată. Îşi aprinsese o ţigară în tăcere, fumul plutea netulburat în jurul ei. Avea 55 de ani, eu 55, îmbrăcată, arăta relativ bine, era o femeie întreţinută şi umbla mereu aranjată. Mă rog, îmbrăcaţi, toţi arătăm altfel.

Eu nu am fost sedentar, am rămas scheletic, ajutat chiar prea mult de un metabolism impe­cabil. Îmi imaginam că goliciunea mea avea o umbră balneo‑climaterică şi mă scârbea chestia asta. Acea învolburare de corpuri din bazinele cu apă vindecătoare mă speria. Pare că acolo se bolboroseşte ceva indescifrabil despre bătrâ­neţe şi moarte. De fapt, să fim sinceri, puţini sunt pe acest pământ oamenii de peste 45 sau 50 de ani cărora le poţi privi admirativ corpurile goale. Se întâmplă cândva, la anumite vârste, când imaginea corpului nu mai aminteşte de viaţă, ci începe să prevestească ceva rău.

Să spunem că eu aveam un corp ca o gară de oraş mic, ca Lehliu, ca Ciulniţa – un bufet, câteva mese, bei o bere, două, dar nu vrei să‑ţi aminteşti.

Click pe imagine pentru mai multe detalii despre roman

Eram pe fotoliu, ziceam, am fumat şi eu o ţigară, iar când am dat afară ultimul fum mi s‑a părut că s‑a asemănat tare cu un oftat şi am zâmbit. M‑a întrebat de ce zâmbesc, dar nu am răspuns, am tăcut şi ea nu a insistat. Aveam o poveste cu sexul şi oftatul. Era una, o curvă tare mişto din Militari, pe care o futeam pe la 30 de ani. Ea ofta în disperare. I‑am zis enervat la un moment dat :

— Dacă aş avea coaiele de piatră, cât doi bolovani de‑ai lui Sisif, şi ar trebui să le urci în Poiana Braşov toată ziua, şi tot nu ai ofta aşa.

S‑a uitat la mine şocată, nu ştia cu ce a greşit, m‑a pufnit râsul şi i‑am explicat cine e Sisif şi cum mi se pare treaba asta cu sexul şi oftatul. Deşi o înţelegeam, era o mamă singură care locuia cu fie‑sa şi maică‑sa într‑o garsonieră. Putea să ofteze cât voia.

Patricia s‑a scărpinat pe picior, apoi s‑a aple­cat şi a privit locul în care s‑a scărpinat.

— Săptămâna viitoare ne vedem ? m‑a întrebat.

— Nu ştiu, am zis, hotărât chiar să „nu ştiu“ nimic şi să‑i las asta de înţeles pentru dresajul informal al relaţiei noastre.

Am făcut un duş, m‑am îmbrăcat, iar ea, ca de obicei, m‑a condus la uşă. Nu‑mi plăcea când mă săruta în prag, înfăşurată în cearşaf sau doar cu un maieu pe ea. Întârzia cu gura pe gura mea ca un semn de mulţumire.

În drum spre maşină, îmi amintesc că m‑am privit în geamul mare al unui magazin. Se poate să aibă dreptate Patricia, mi‑am zis : sacoul chiar mă făcea să par un om cumsecade, dintre cei care încă îşi notează mărunt chestii pe foi şi apoi le ţin cu anii împăturite prin portofel. Doamne, ce trist, să te prindă moartea cu foi şi foiţe împăturite, chestii importante cică, cu portofelul umflat de carduri de reduceri, abia închizându‑se, un om pregătit pentru eternitate, pentru reduceri infinite!

M‑am gândit atunci, nu ştiu de ce, privindu‑mă în geamul magazinului, că ar fi bine să n‑o mai văd pe Patricia. Aşa, pur şi simplu, o despărţire prin tăcere, cum ar trebui să fie toate. O pără­sesc, mi‑am zis, şi doar porcăria asta de cuvânt a produs atâta eliberare. Brusc, distanţa aceea liniştitoare dintre noi mi s‑a părut de fapt o capcană în care picasem, iar ea era o fiinţă egoistă şi toxică.

Mi‑au venit în minte cuvintele fostei soţii, folosite odată, în una dintre multele noastre despărţiri:

— Paul, poate ar fi mai bine să ne despărţim, a zis ea.

Mda, cum de nu luasem în calcul şi posibi­litatea asta. Poate că despărţiţi vom putea trăi

împreună fericiţi până la adânci bătrâneţi. Merită încercat. Nu ne‑o vom ierta niciodată dacă n‑o facem.

— E o mare contradicţie în treaba asta cu despărţirea: nu poţi s‑o propui, i‑am spus eu, de parcă ar fi ceva de negociat. E ca sinuciderea.

— Chiar nu am vreme de cuvintele tale, a zis ea atunci, încercând să spună că o obosesc nespus, iar asta de mult timp.

La câteva luni după ce chiar ne‑am despărţit definitiv şi am divorţat, i‑am dat un mesaj Mădălinei: Mi‑e dor să ne mai despărţim.

Nu mi‑a răspuns.

Însă poate că aşa sunt oamenii cei mai fericiţi împreună: despărţiţi.



02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.