Alina Azario, interpreta discului de muzică clasică al anului 2014, în recital la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-azario-interpreta-discului-de-muzica-clasica-al-anului-2014-in-recital-la-bucuresti/

Luni, 18 mai 2015, de la ora 19.00, pianista română Alina Azario, cea care semnează discul de muzică clasică al anului 2014, aşa cum a fost desemnat de ascultătorii Radio România Muzical, susţine un recital la Bucureşti, în Sala Cerchez a Muzeului Naţional Cotroceni, marcând astfel şi “Ziua internaţională a muzeelor”.

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2015

Programul recitalului cuprinde lucrări înregistrate pe discul de muzică clasică al anului 2014 – 7 preludii de Claude Debussy, alături de Fantezia în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart și Sonata op.31 nr.2 în re minor “Furtuna” de Ludwig van Beethoven.

Recitalul va fi urmat de o sesiune de autografe oferită de Alina Azario. Înregistrarea recitalului poate fi ascultată la Radio România Muzical marţi, 2 iunie, de la ora 19.30.

Alina Azario, născută la Piatra-Neamţ, și-a finalizat doctoratul la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, unde predă în prezent. A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani; la 10 ani susţinea primele sale recitaluri, iar la 15 ani se bucura de oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris. Au urmat premii la importante concursuri internaţionale, concerte şi recitaluri la festivaluri de renume.

În 2011, Alina Azario apărea alături de violonistul Renaud Capuçon pe coloana sonoră a filmului «Poulet aux prunes» realizat de Marjane Satrapi («Persepolis») și Vincent Paronnaud.  În 2014, Alina Azario a inițiat și organizat prima ediție a Festivalului “Clara Haskil” de la Sibiu, eveniment care va continua și în acest an.

Biletele pentru recitalul din 18 mai sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, oficiile Poştei Române, magazinele Inmedio şi Germanos şi la Sala Radio.

Foto: Alina Azario – facebook

19
/03
/21

OAMENII MUZICII Ați auzit de musical-urile Cats, Jesus Christ Superstar, Schoolf of Rock și mai ales The Phantom of the Opera? Sau hit-ul din filmul Evita, Don’t Cry for Me Argentina? Acestea și multe altele, sunt produsul minții „fabricii de hit-uri” numite Andrew Lloyd Webber. Următoarea sa premieră va fi anul acesta.

19
/03
/21

A cincea zi a festivalului Classix a fost încheiată cu concertul extraordinar „Classix in Perpetuum”, susținut de artistul emergent Alexander Krichel în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași. Pianistul german este cunoscut pentru interpretările sale captivante ale celor mai exigente opus-uri ale repertoriului pianistic.

12
/03
/21

Hub for the Exchange of Music Innovation (HEMI) a anunțat cei 9 artiști europeni care vor intra în finala HEMI Music Awards 2021. România va fi reprezentată de Lucia, care a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i până acum peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube și fani din toată lumea.

10
/03
/21

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 4700 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru toți participanții.

10
/03
/21

O conferință moderată de Gonzalo Pérez Chamorro, editor al revistei RITMO, o prestigioasă publicație spaniolă de muzică, și fragmente din filmul documentar „Grădina lui Celibidache" (1997), regia Serge Ioan Celebidachi, vor marca în Spania împlinirea a 25 de ani de la dispariția dirijorului român Sergiu Celibidache, un artist cu totul excepțional, considerat unul dintre marii muzicieni ai secolului XX.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

24
/02
/21

Cea de-a doua ediție a Classix Festival va avea loc la Iași, în perioada 14 - 18 martie 2021. Fiind desfășurat sub conceptul atemporalității, atât din punct de vedere artistic, dar și din perspectiva liantului dintre mediul diplomatic, artă, cultură și mediul de afaceri, Classix Festival 2021 marchează revitalizarea experiențelor artistice în contextul social curent pandemic.