Alina Grigore, Ileana Bîrsan și Florin Iepan, în juriul Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-grigore-ileana-birsan-si-florin-iepan-in-juriul-ceau-cinema/

Actriţa Alina Grigore, criticul de film Ileana Bîrsan şi regizorul Florin Iepan vor face parte din juriul competiţiei Ceau, Cinema! A cincea ediţie a festivalului de film va avea loc în perioada 19-22 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2018

Cei trei membri ai juriului competiţiei vor decerna Marele Premiu, redenumit din acest an Trofeul „Ceau, Cinema! Răzvan Georgescu”, în valoare de 1.500 de euro.

Alina Grigore

Născută în 1984, Alina Grigore a absolvit Actoria la UNATC, clasa Adrian Titieni. A debutat în teatru la vârsta de 19 ani. A urmat cursuri de regie și pedagogie în SUA, timp în care s-a întors de câteva ori în România pentru a juca în diverse producții, printre care „Aurora” (2010, regia Cristi Puiu) și „Din dragoste, cu cele mai bune intenții” (2011, regia Adrian Sitaru).

 La revenirea în România în 2011 a deschis școala de actorie InLight, ale cărei experimente au dus la realizarea filmului „Ilegitim” (2016), pe care Alina Grigore l-a scris alături de regizorul Adrian Sitaru și în care are unul din rolurile principale. Odată cu dezvoltarea lungmetrajului de debut a devenit absolventă a mai multor programe de regie și scenaristică, printre care Berlinale Talents 2018 (Berlinale Film Festival) și PLOT 2018 (IndieLisboa).

*
Ileana Bîrsan a absolvit Facultatea de Filologie din București și a urmat studii de film la Universitatea din Zürich. A fost editor al paginilor de film ale revistelor TimeOut București, BeWhere! și Șapte Seri și a semnat articole despre cinema în publicații precum Dilema Veche, Observator cultural, LaPunkt.ro, TheChronicle.ro.

Ileana Bîrsan

Începând din 2009, participă ca lector în diverse programe de educație cinematografică. Este fondatorul Filmikon, ateliere de educație cinematografică și de educație prin cinema. A realizat împreună cu regizorul Claudiu Mitcu filmul documentar „Procesul” (2017). În prezent, Ileana Bîrsan este doctorand la CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii).

*

Născut la Timișora, Florin Iepan a regizat și produs peste 50 de filme documentare, seriale TV, docudrame, reality show-uri, coproducții internaționale. A fondat Sub-Cult-Ura, una din primele companii de producție independente din România, specializată în realizare de filme documentare.

A absolvit UNATC, Discovery Campus Masterschool, internshipHBO și DCTV cu Jon Alpert. În 2007 a fondat Documentor, asociație a autorilor de film documentar pe care o conduce. Cele mai cunoscute filme regizate de Florin Iepan sunt „Unicul, adevăratul Tarzan” (2004), „Născuți la comandă – Decrețeii” (2005), „Bela Lugosi: Vampirul căzut” (2007) și „Odessa” (2013).

*

În afara Trofeului „Ceau, Cinema!Răzvan Georgescu” stabilit de juriu, spectatorii vor vota, tot dintre filmele din competiţie, Premiul Publicului, în valoare de 500 euro. În urma exprimării votului, spectatorii filmelor din competiție pot câștiga, prin tragere la sorți, o bicicletă oferită de Pegas.

La fel ca la ediţiile precedente, va fi acordat şi un Trofeu Vitas România pentru film independent sau pentru primul sau al doilea film, în valoare de 1.000 de euro. Filmele din toate secţiunile festivalului sunt eligibile pentru acest premiu, care va fi decis de echipa Ceau, Cinema!şi Vitas România.

Florin Iepan

În 2017, Trofeul Ceau, Cinema! a fost câştigat de filmul „Mister Universo” (Austria-Italia), de Tizza Covi şi Rainer Frimmel. Premiul a fost decis de juriul format din producătorul Anamaria Antoci, actorul Alexandru Potocean şi criticul de film Cătălin Olaru. Premiul Publicului a fost obţinut de filmul bulgar „Gloria”, de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov. Trofeul Vitas România a fost acordat producţiei italiene „Ultimele lucruri”, debutul tinerei regizoare Irene Dionisio.

Competiţia Ceau, Cinema!, care va avea şase filme, a fost concepută să ofere un cadru de exprimare cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului (Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria). Selecţionerul competiţiei este criticul de film Ionuţ Mareş.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC) și al Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea: Vitas România, Institutul Francez din Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Bicicletele Pegas, Institutul Polonez din România, AMBASADA, MISC.

Foto: Ceau, Cinema! – facebook
05
/03
/15

Costumele personajelor principale din filmul “AFERIM!”, regizat de Radu Jude, pot fi văzute începând de astăzi la AFI Palace Cotroceni din București (strada Vasile Milea nr 4). Realizate de designerul Dana Păpăruz, costumele reproduc în totalitate straiele secolului XIX.

05
/03
/15

Documentarul "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, va fi proiectat în premieră nord-americană la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Tribeca de la New York, în secţiunea Viewpoints, care, anul acesta, se concentrează pe tema identităţii.

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".