Am devenit mai sensibili la cinema-ul șoc? Cazul Fatih Akin
https://www.ziarulmetropolis.ro/am-devenit-mai-sensibili-la-cinema-ul-soc-cazul-fatih-akin/

OPINIE Proaspăt intrat şi în cinematografele de la noi, un nou film şochează o parte a spectatorilor, care îl califică drept „scârbos” sau „odios”: „Mănuşa de Aur”, cu care Fatih Akin a agitat puternic apele şi la premiera mondială din competiţia de la Berlin. Când am devenit atât de sensibili?

Un articol de Ionuţ Mareş|23 Iunie 2019

După TIFF, unde „Mănușa de Aur” a putut fi văzut în premieră în România, un coleg de breaslă mă întreba într-un mesaj privat pe Facebook cum mi s-a părut filmul lui Fatih Akin.

El ieșise din sală după jumătate de oră, din cauză că i s-a făcut greață, lucru care – spune el – i s-a întâmplat pentru prima dată la un film.

Mai recent, imediat după ce „Mănușa de Aur” a intrat și în cinematografe, distribuit de Independența Film, scriitoarea și jurnalista Elena Vlădăreanu, autoarea unor foarte bune emisiuni de radio despre cinema, a postat pe contul ei de Facebook că de Fatih Akin „parcă îmi pare rău pe bune, parcă avea ceva al lui, s-a dus naibii, cu porcăria asta scârboasă”.

Tot ea a mai împărtășit că a rămas singură în sală la final, după ce restul spectatorilor au ieșit. O situație asemănătoare a povestit și un alt utilizator.

Într-un comentariu la aceeași postare a Elenei Vlădăreanu, o mai tânără colegă de breaslă scrie că este un „film odios pe toate palierele”.

Eu însumi îmi amintesc că destui spectatori au ieșit din uriașa sală „Florin Piersic” de la Cluj-Napoca la una dintre proiecțiile de la TIFF.

Reacții similare de dezgust și de respingere au fost relatate în presa internațională sau au putut fi citite chiar în cronici imediat după premiera de la Festivalul de la Berlin, unde filmul a fost inclus în competiție.

Nu sunt un fan al lui Fatih Akin, sau cel puțin nu al ultimelor lui filme: precedentul, „În ceață” (2017), mi-a displăcut profund, iar „Tăietura” (2014) mi s-a părut un eșec colosal. De începuturile sale îmi aduc aminte însă cu plăcere, numai că de atunci nu am mai revăzut acele titluri care l-au făcut cunoscut și care aduceau ceva proaspăt, în special pentru că erau plasate în lumea turcilor din Germania, la intersecția a două culturi și civilizații.

Mărturisesc că m-am simțit la rândul meu ușor inconfortabil în timpul vizionării, mai ales în prima parte.

Și amintesc că am fost de asemenea scârbit de ceea ce am considerat a fi violența gratuită, bombastică și demonstrativă, dar și cinismul dintr-un film ca „Uciderea cerbului sacru” (2017), al grecului Yorgos Lanthimos.

Cu certitudine, „Mănușa de Aur” este un film făcut să șocheze și să enerveze. Și nu atât pentru că are în centru un criminal în serie, bolnav psihic și misogin, din Hamburgul anilor `70, cât pentru modul explicit și brutal în care Fatih Akin alege să pună în scenă crimele, care au ca victime numai femei, unele dintre ele fiind violate înainte și apoi dezmembrate.

Și totuși, de ce suntem atât de sensibili în fața unui film, adică o operă de artă?

S-a întâmplat la începutul anului și cu ultimul film-șoc al lui Lars von Trier, „The House That Jack Built” (2018). Cu atât mai surprinzătoare au fost reacțiile în cazul danezului, cu cât filmul său oferea un final eliberator, după seria de orori la care fuseserăm puși să asistăm până atunci.

În „Mănușa de Aur” nu există un final salvator (deși criminalul este în cele din urmă prins), dar pe parcurs se devoalează intenția lui Fatih Akin. El pornește de la un caz real și îl duce la extrem, în care grotescul este dublat de caricatură. Fatih Akin nu lucrează cu un naturalism ca al lui Serghei Loznița, ci într-o convenție artificială – de la felul în care arată personajele și până la barul în care își duc existența sordidă, numit „Mănușa de Aur”.

Însă dincolo de această fațadă narativă și de șocul produs de regie, există o motivație: cineastul german de origine turcă face un portret dur al unei Germanii postbelice, în care dezvoltarea economică nu îi include și pe marginali, pe oropsiți, și în care trecutul nazist nu pare pe deplin asumat și, de aceea, produce încă efecte înfiorătoare.

Este o lume decăzută, grotescă, violentă – dar suntem într-o ficțiune. Așadar, în ciuda acestor lucruri, de ce șochează totuși atât de mult? Cruzimea este greu de suportat, însă aici e vorba de un limbaj artistic (și care pe deasupra nu glorifică violența, tocmai pentru că refuză identificarea cu protagonistul, descris ca un monstru). Un lucru care nici măcar nu ar mai trebui menționat.

O posibilă explicație ar fi că, sub diferite asalturi, mai ales cel al logicii aproape omniprezente a serialelor, dar și a unui discurs intelectual cvasi-conformist, până și filmele de autor par să se fi cumințit în marea lor majoritate, ceea ce a anesteziat disponibilitatea spectatorilor spre forme mai radicale sau perturbatoare de cinema.

Forme care, în unele perioade ale modernismului cinematografic, erau norma sau cel puțin erau primite cu o mai mare înțelegere – de pildă, horror-urile americane de acum câteva decenii. Produceau spaimă, dar erau căutate și vizionate, ca ceva interzis.

În prezent, când te lovește un astfel de film, reacția este de imediată respingere. Probabil este o evoluție firească și de dorit – ceea ce era de acceptat odată nu poate fi acceptat la infinit. Însă cred că e sănătos ca măcar să ne gândim cu luciditate la o astfel de transformare, deopotrivă a noastră și a cinema-ului, și să privim cu o mai mare deschidere și detașare.

05
/10
/18

"Nu se lasă bătrânul Clint cu una, cu două, #băinenică! Numai el știe cum face & cum drege, dar uite că aproape în fiecare an mai scoate un film... De parcă ar face concurs cu Woody Allen, pe care, na, trebuie s-o spunem, îl bate detașat, anul ăsta având două titluri: acest THE MULE și THE 15:17 TO PARIS." - Cinesseur

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

05
/10
/18

Anul acesta, Les Films de Cannes à Bucarest organizează ediții în șapte orașe. O selecție din filmele premiate la festivalul de la Cannes și o parte din invitații lor vor călători în Timișoara, Arad, Cluj, Iași, Brașov, Oradea și Suceava. Edițiile din țară vor începe odată cu ediția bucureșteană a festivalului. Astfel, în primul weekend, 19-21 octombrie, Les Films de Cannes se va petrece concomitent în București, Timișoara și Arad.

04
/10
/18

Filminute, festivalul international de filme de un minut, a început luna aceasta cu filme din 19 țări în competiție pentru titlul Best Filminute. În fiecare an, FILMINUTE prezintă o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume în nici mai mult nici mai puțin de un minut (www.filminute.com).

04
/10
/18

Lungmetrajul de animație realizat în rotoscopie „Teheran Taboo”, o explorare tandră și amuzantă a ipocriziei și contradicțiilor societății islamice va fi proiectat sâmbătă, 6 octombrie, de la 21.00, la Cinema Elvire Popesco, după Ceremonia de Premiere a celei de-a treisprezecea ediții ale Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est. Creepy Animation Night va avea loc vineri,  5 octombrie, de la 23.59

02
/10
/18

Weekend plin de reușite pentru „Lemonade“, cel mai recent film al regizoarei Ioana Uricaru. După ce în august a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo, Lemonade a luat sâmbătă marele premiu la International Women’s Film Festival of Salé, Maroc, unde a fost prezentat în secțiunea competiției oficiale, alături de alte 11 filme.

02
/10
/18

Inclus anul acesta în selecția Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, filmul “Femeie în război” / “Woman at war”, cea mai nouă producție a regizorului Benedikt Erlingsson, va rula în cinematografele din țară de vineri, 12 octombrie, distribuit de Transilvania Film.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

01
/10
/18

Cea de-a 9-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest va începe cu filmul care a deschis și festivalul de la Cannes anul acesta: Everybody Knows, cel mai recent film semnat Asghar Farhadi, marea vedetă a cinematografiei iraniene contemporane, singurul regizor cu două Oscaruri pentru film străin la activ (A Separation - 2012 și The Salesman - 2016).

29
/09
/18

„Să nu ucizi”, filmul de debut al regizorilor Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru,a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Varșovia. Aflat la cea de-a 34-a ediție, festivalul se desfăsoară în perioada 12-21 octombrie 2018 în capitala Poloniei, premiera mondială a filmului având loc pe 15 octombrie. 

28
/09
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la San Sebastian, „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, inspirat din romanul „Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, urmăreşte dilemele unui bărbat (Bogdan Dumitrache) prins între relaţia cu o viitoare soţie şi grija pentru o amantă suferindă.

Page 30 of 246« First...1020...2829303132...405060...Last »