American Sniper. Ţintele lui Clint Eastwood
https://www.ziarulmetropolis.ro/american-sniper-tintele-lui-clint-eastwood/

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 ianuarie 2015

A-l acuza de exces de patriotism e, într-adevăr, la îndemână, însă nu ajută prea mult la a-i înţelege ultimul film. America lui, aşa cum reiese din „American Sniper”, scris de Jason Hall pe baza unei cărţi despre un personaj real (Chris Kyle), e una al cărei ADN îmbină o perspectivă apăsat patriarhală şi conservatoare şi sentimentul permanent al nevoii de apărare a ţării, al identificării de duşmani şi al sacrificiului.

Este, bineînţeles, o viziune republicană, uşor de criticat, însă asumată până la limita inconştientului şi servită fără teama de ridicol sau desuetudine.

De aici şi ceea ce ar putea trece drept o regie lipsită de spectaculozitate, de acele mărci prin care autorii simt nevoia să-şi facă simţită prezenţa. Totul este însă pus în slujba ideilor pe care Clint Eastood se încăpăţânează să ni le arunce în faţă, uneori fără subtilitatea care le-ar fi ajutat să fie mai eficiente (cum e cea a efectelor devastatoare pe care războiul le are asupra vieţii personale a soldaţilor).

Secvenţele care dezvăluie relaţia lui Chris (jucat de un Bradley Cooper care intră bine în rolul cowboy-ului devenit cel mai cunoscut lunetist al SUA) cu Taya (Sienna Miller) sunt şi cele mai convenţional tratate, pe tiparul: se cunosc într-un bar, se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii şi încearcă să-şi vadă linştiţi de viaţă, atunci când el nu e pe frontul din Irak.

Deşi le înţelege importanţa dramaturgică în a da amploare şi a-i oferi un bagaj psihologic protagonistului său, Eastwood nu pare a învesti scenele de familie cu prea multă fineţe. Şi asta pentru a se concentra pe ceea ce este cu adevărat punctul său de interes: incursiunile trupelor speciale ale armatei, în căutare de islamişti, şi mai ales dexteritatea şi eroismul arătate de Chris, căruia i s-a atribuit uciderea a 160 de „duşmani”, inclusiv femei şi copii.

În astfel de secvenţe de război, a căror coregrafie minuţioasă se lasă admirată minute în şir, Eastwood îşi etalează meşteşugul regizoral, menit a evidenţia şi glorifica bărbăţia şi camaraderia şi a aduce un (discutabil) elogiu forţei pe care armele o conferă omului.

Iar dacă se fereşte a arăta chiar şi o minimă intimitate conjugală (băieţilor duri nu le place să-şi etaleze latura asta), el nu ezită în a expune uciderea unui copil de către Chris sau împuşcarea în faţă a unui coleg de-al său de către lunetistul temut al părţii adverse. În fond, duelul celor doi lunetişti de elită reia eternul duel al cowboy-ilor din westernuri (caii sunt înlocuiţi cu blindate), numai că celebra confruntare nu mai are loc faţă în faţă, de la câţiva metri, ci de pe clădiri, la sute de metri distanţă unul de celălalt.

Eastwood îşi structurează filmul pe câteva arhetipuri (printre care şi răzbunarea ca motor narativ). Chiar dacă nu avea cum să îşi saboteze întregul eşafodaj, el adaugă totuşi discursului său un bemol, atunci când sugerează că pasiunea bărbaţilor pentru arme şi vânătoare face parte din etosul american şi este transmisă de la o generaţie la alta. Şi se poate întoarce împotriva celui pentru care a reprezentat chiar sensul vieţii.

Distribuit în România de Freeman Entertainment, „American Sniper”/„Lunetistul american” a intrat pe marile ecrane la 23 ianuarie

 INFO

American Sniper (SUA, 2015)

Regia: Clint Eastwood

Cu: Bradley Cooper,  Sienna Miller, Kyle Gallner

Rating: ●●●○○

29
/04
/15

Independenţa Film va distribui în România încă trei filme selectate anul acesta la Cannes - mult așteptatul Love, al lui Gaspar Noé, programat în afara competiţiei, în secţiunea Midnight Screening, Trois souvenirs de ma jeunesse (r. Arnaud Desplechin) şi Le tout nouveau testament (r. Jaco Van Dormael), în cadrul Quinzaine des réalisateurs .

28
/04
/15

În Cinematograful anilor '30 s-au impus - în acelaşi timp - o actriţă germană devenită americană prin adopţie, Marlene Dietrich, şi un actor francez, Jean Gabin. S-au iubit cu pasiune, dar Al Doilea Război Mondial le-a provocat ruptura fatală.

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

27
/04
/15

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din București, în prezența a sute de invitați și spectatori. Gala a fost urmată de proiecția peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.