American Sniper. Ţintele lui Clint Eastwood
https://www.ziarulmetropolis.ro/american-sniper-tintele-lui-clint-eastwood/

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 Ianuarie 2015

A-l acuza de exces de patriotism e, într-adevăr, la îndemână, însă nu ajută prea mult la a-i înţelege ultimul film. America lui, aşa cum reiese din „American Sniper”, scris de Jason Hall pe baza unei cărţi despre un personaj real (Chris Kyle), e una al cărei ADN îmbină o perspectivă apăsat patriarhală şi conservatoare şi sentimentul permanent al nevoii de apărare a ţării, al identificării de duşmani şi al sacrificiului.

Este, bineînţeles, o viziune republicană, uşor de criticat, însă asumată până la limita inconştientului şi servită fără teama de ridicol sau desuetudine.

De aici şi ceea ce ar putea trece drept o regie lipsită de spectaculozitate, de acele mărci prin care autorii simt nevoia să-şi facă simţită prezenţa. Totul este însă pus în slujba ideilor pe care Clint Eastood se încăpăţânează să ni le arunce în faţă, uneori fără subtilitatea care le-ar fi ajutat să fie mai eficiente (cum e cea a efectelor devastatoare pe care războiul le are asupra vieţii personale a soldaţilor).

Secvenţele care dezvăluie relaţia lui Chris (jucat de un Bradley Cooper care intră bine în rolul cowboy-ului devenit cel mai cunoscut lunetist al SUA) cu Taya (Sienna Miller) sunt şi cele mai convenţional tratate, pe tiparul: se cunosc într-un bar, se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii şi încearcă să-şi vadă linştiţi de viaţă, atunci când el nu e pe frontul din Irak.

Deşi le înţelege importanţa dramaturgică în a da amploare şi a-i oferi un bagaj psihologic protagonistului său, Eastwood nu pare a învesti scenele de familie cu prea multă fineţe. Şi asta pentru a se concentra pe ceea ce este cu adevărat punctul său de interes: incursiunile trupelor speciale ale armatei, în căutare de islamişti, şi mai ales dexteritatea şi eroismul arătate de Chris, căruia i s-a atribuit uciderea a 160 de „duşmani”, inclusiv femei şi copii.

În astfel de secvenţe de război, a căror coregrafie minuţioasă se lasă admirată minute în şir, Eastwood îşi etalează meşteşugul regizoral, menit a evidenţia şi glorifica bărbăţia şi camaraderia şi a aduce un (discutabil) elogiu forţei pe care armele o conferă omului.

Iar dacă se fereşte a arăta chiar şi o minimă intimitate conjugală (băieţilor duri nu le place să-şi etaleze latura asta), el nu ezită în a expune uciderea unui copil de către Chris sau împuşcarea în faţă a unui coleg de-al său de către lunetistul temut al părţii adverse. În fond, duelul celor doi lunetişti de elită reia eternul duel al cowboy-ilor din westernuri (caii sunt înlocuiţi cu blindate), numai că celebra confruntare nu mai are loc faţă în faţă, de la câţiva metri, ci de pe clădiri, la sute de metri distanţă unul de celălalt.

Eastwood îşi structurează filmul pe câteva arhetipuri (printre care şi răzbunarea ca motor narativ). Chiar dacă nu avea cum să îşi saboteze întregul eşafodaj, el adaugă totuşi discursului său un bemol, atunci când sugerează că pasiunea bărbaţilor pentru arme şi vânătoare face parte din etosul american şi este transmisă de la o generaţie la alta. Şi se poate întoarce împotriva celui pentru care a reprezentat chiar sensul vieţii.

Distribuit în România de Freeman Entertainment, „American Sniper”/„Lunetistul american” a intrat pe marile ecrane la 23 ianuarie

 INFO

American Sniper (SUA, 2015)

Regia: Clint Eastwood

Cu: Bradley Cooper,  Sienna Miller, Kyle Gallner

Rating: ●●●○○

24
/01
/18

CRONICĂ DE FILM Aşa cum ne-a obişnuit, Yorgos Lanthimos, cel mai titrat cineast grec al ultimilor ani, vine cu un nou film-şoc, „Uciderea cerbului sacru”. Însă împinge cinismul la extrem – deopotrivă faţă de personaje şi spectatori. O simplă demonstraţie de stil, o pedalare în gol.

23
/01
/18

Pelicula „The Shape of Water”, în regia lui Guillermo del Torro, a fost nominalizată la 13 categorii, la cea de-a 90-a ediție a premiilor OSCAR. În topul nominalizărilor se mai află drama „Dunkirk”, regizată de Christopher Nolan - 8 nominalizări și „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” - 7 nominalizări.

22
/01
/18

Filme de Steven Soderbergh şi Alonso Ruizpalacios se numără între cele mai noi cinci producţii selectate în competiţia Festivalului de Film de la Berlin, unde „În pronunţare”, debutul în lungmetraj al Mihaelei Popescu, a fost inclus în programul Berlin Critics’ Week. Festivalul Internaţional de Film de la Berlin va avea loc între 15 şi 25 februarie.

19
/01
/18

"Star Wars: The Last Jedi" conduce în topul nominalizărilor pentru premiile Empire, acordate de revista britanică de film cu acelaşi nume în urma votului cititorilor, având şanse de câştig la nouă categorii. Succesul de box office regizat de Rian Johnson se află pe lista scurtă pentru râvnitul premiu acordat celui mai bun film, unde va concura cu "Get Out", "Call Me By Your Name", dar şi cu superproducţiile "Thor: Ragnarok" şi "Wonder Woman".

19
/01
/18

O odisee epică despre infracţionalitatea din Los Angeles, ,,Frăţia Hoţilor” îi aduce împreună pe marile ecrane pe Gerard Butler şi 50 Cent, într-un film plin de acţiune şi adrenalină, care, Începând de astăzi, 19 ianuarie, va putea fi vizionat în premieră în cinematografele din toată ţara.

18
/01
/18

THE VR CINEMA (Veranda Mall, str. Ziduri Moşi, Bucureşti), unul dintre primele cinematografe de realitate virtuală din lume şi primul din România, va găzdui pe 25 ianuarie o dezbatere despre filosofia tehnologiei şi imaginaţie, pornind de la serialul Black Mirror. Acest eveniment se înscrie în seria de iniţiative La nuit des idées a Institutul Francez. 

18
/01
/18

Elevi de la liceele din București vor participa la o dezbatere pe tema educației sexuale, după avanpremiera filmului 120 BPM/bătăi pe minut al regizorului Robert Campillo, care a abținut în 2017 Marele Premiu la Cannes.

17
/01
/18

A fost întotdeauna dificil să fii o persoană onestă, morală într-o lume coruptă și, așa cum demonstrează „Gloria” este și din ce în ce mai ridicol. Această nouă realizare a cinematografiei bulgare, regizată de Kristina Grozeva și Petar Valchanov pe baza unui scenariu scris alături de Decho Taralezhkov, este filmul câștigător al Mențiunii speciale a Juriului în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, 2017. „Gloria” va ajunge în cinematografele din România începând cu 26 ianuarie, fiind distribuit de Transilvania Film.

17
/01
/18

CRONICĂ DE FILM Fără a fi inovator, „Pororoca”, al treilea lungmetraj al regizorului Constantin Popescu, este totuşi un film solid, intens, în care Bogdan Dumitrache face probabil cel mai puternic rol al său de până acum.

17
/01
/18

Pororoca, filmul care i-a adus trofeul pentru Cel mai bun actor lui Bogdan Dumitrache la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, va fi prezentat în competiția Voices a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, care va avea loc în perioada 24 ianuarie - 4 februarie.

16
/01
/18

Cele mai titrate filme europene ale anului 2017, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, vor putea fi urmărite în cadrul Oscar Weekend. Evenimentul, care are loc în weekend-ul 19-21 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, se află anul acesta la a patra ediție.

Page 50 of 240« First...102030...4849505152...607080...Last »