Ana Blandiana la Conferințele TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-blandiana-la-conferintele-tnb/

În cadrul Conferinţelor Teatrului Naţional, în mod excepţional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2016

Glasul inconfundabil al poetei, cunoscut atât din lectura propriilor versuri, cât și de la balconul Pieței Universității, va răsuna într-o discuție liberă despre puterea scrisului, al cărei amfitrion va fi Ion Caramitru. Alături de Ana Blandiana, vor mai recita din opera sa trei tinere actrițe ale Teatrului Național București: Florentina Țilea, Fulvia Folosea și Alexandra Sălceanu.

Autoare a numeroase cărţi de poezie, proză şi memorialistică traduse în 24 de limbi ale lumii, dar şi a numeroase articole de presă, Ana Blandiana este deţinătoarea, printre multe alte distincţii, a Premiului Herder, a Premiului Academiei Române, dar şi a Legiunii de Onoare acordată de statul francez pentru meritele sale scriitoriceşti şi civice deosebite.

Ana Blandiana este originară din Timişoara, unde s-a născut în 1942. La naştere se numea Otilia Valeria Coman, iar după căsătoria cu scriitorul Romulus Rusan a devenit Otilia Valeria Rusan. Cei apropiaţi îi spun Doina, însă „porecla” schimbată în renume este pseudonimul Ana Blandiana.

După ce urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj (1962-1967), Ana Blandiana se stabileşte la Bucureşti, unde lucrează ca redactor la Viaţa studenţească şi Amfiteatru (1968-1974), bibliotecar la Institutul „N. Grigorescu” din Bucureşti (1975-1977), redactor la Uniunea Scriitorilor (1977-1979).

Încă dinainte de a fi studentă, debutează cu poezia Originalitate în revista Tribuna din Cluj (1959). Între 1960-1963 i se interzice însă să mai publice, din motive politice. Începând din 1964 semnătura ei poate fi întâlnită din nou în presa literară, în special în Contemporanul, unde i se încredinţează o rubrică săptămânală de însemnări (Antijurnal). Tot în 1964 publică prima sa carte de versuri, Persoana întâia plural, care o aduce în centrul atenţiei criticii literare. Când se stabileşte, deci, la Bucureşti, nu este o necunoscută. În 1969 primeşte, de altfel, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor (primul dintr-o lungă listă de premii: Premiul pentru Poezie al Academiei Române, 1970, Bucureşti, Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul Internaţional Herder, Viena, 1982, Premiul „Opera omnia”, 1994, Premiul Naţional de Poezie, 1997, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor, 2000 etc.).

Cărţile de poezie care îi apar la fiecare doi-trei ani (şi care i se şi traduc în străinătate), numeroasele articole de critică literară care i se consacră, activitatea publicistică (rubrica sa Atlas din România literară devine un eveniment săptămânal), călătoriile întreprinse în străinătate (începând cu o bursă de studii de şase luni în SUA în 1973-1974), siguranţa cu care debutează în proză (Cele patru anotimpuri, 1977) îi conferă Anei Blandiana un prestigiu ieşit din comun.

Nesupusă ca un personaj responsabil, şi nu ca unul recalcitrant, Ana Blandiana citeşte la întâlnirile cu publicul în perioada de apogeu a dictaturii lui Ceauşescu poeme-manifest care electrizează asistenţa: „O să vină ea,/ Nu se poate altfel,/ O să sosească/ Şi ziua aceea/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se şi aude/ Pulsul ei bătând/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiţi, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie/ Vibrând în lumină.” (Dies ille, dies irae). În 1985, o suită de poeme ale ei încărcate cu dinamită politică, apărute în revista Amfiteatru, alertează autorităţile. Iar în 1988, după ce publică volumul de versuri Întâmplări de pe strada mea, cu numeroase trimiteri sarcastice la adresa dictaturii, i se interzice, ca pedeapsă, să mai publice în România, conform biografiei scrise de Alex. Ștefănescu.

Valul revoluţiei din decembrie 1989 o aduce în echipa eterogenă de conducere a ţării, Consiliul Naţional al Frontului Salvării Naţionale. Mai devreme decât alţi intelectuali, Ana Blandiana părăseşte gruparea. Înfiinţează şi conduce Alianţa Civică, la care aderă o mare parte din societatea civilă românească, creează la Sighet, cu eforturi supraomeneşti şi sacrificii, împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conduce PEN Clubul Român. Are o contribuţie decisivă la impunerea ca om politic a lui Emil Constantinescu, preşedinte al României în perioada 1996-2000, dar nu se sfieşte să-i critice lipsa de fermitate în promovarea valorilor democraţiei.

16
/02
/15

Federaţia Editorilor din România (FER) contestă proiectul de lege privind timbrul cultural, care presupune creşterea preţului cărţilor, luni urmând să aibă loc o serie de consultări cu reprezentanţii celor vizaţi de noile prevederi legislative, la Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor.

12
/02
/15

Andrei Pleşu, fondatorul Colegiului Noua Europă, a fost desemnat câştigător al Premiului Cetăţeanului European, ediţia 2014, distincţie acordată anual de Parlamentul European pentru realizări excepţionale în dezvoltarea colaborării culturale transnaţionale în Uniunea Europeană (UE).

10
/02
/15

Matei Vişniec s-a întâlnit cu cititorii, luni, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, unde a declarat că, dacă ar fi preşedinte pentru o zi, ar da o lege "pentru apărarea limbii române", care este "maltratată, în primul rând, de oamenii politici", ce pot avea o influenţă mare asupra tinerilor români.

09
/02
/15

După 1989, lumea copiilor, din punctul de vedere al condeiului scriitoricesc, a fost ascunsă după cortina tăcerii şi a indiferenţei. Din fericire, există şi excepţii în peisajul editorial românesc.

06
/02
/15

Luni, 9 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38, Bucureşti), Matei Vişniec va răspunde întrebărilor cititorilor, bloggerilor şi presei pornind de la volumul „Negustorul de începuturi de roman”, apărut la Editura Cartea Românească şi cîştigător al Premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading.

30
/01
/15

Realizatorul TV Cătălin Ştefănescu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi va lua parte, miercuri, de la ora 19.00, la campania "Librar pentru o zi", iniţiată de librăria Bizantină din Bucureşti.

28
/01
/15

Dacă nu ar fi existat, cu siguranţă, ar fi trebuit inventat. Nu ştim cum. Habar nu avem. Nu avem informaţii cu privire la o astfel de invenţie! Omenirea e departe de asemenea performanţe. Până la urmă, tot natura face ce vrea.

28
/01
/15

Istoricii aflaţi în căutarea mormântului unuia dintre cei mai mai renumiţi scriitori spanioli, Miguel de Cervantes, au anunţat, luni, că au descoperit sub capela unei biserici din Madrid fragmente dintr-un sicriu pe care sunt gravate iniţialele romancierului.

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.