Anamaria Antoci, Alexandru Potocean şi Cătălin Olaru, în juriul Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/anamaria-antoci-alexandru-potocean-si-catalin-olaru-in-juriul-ceau-cinema/

Producătoarea Anamaria Antoci, actorul Alexandru Potocean şi criticul de film Cătălin Olaru vor face parte din juriul Competiţiei la cea de-a patra ediţie a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|16 iunie 2017

Cei trei membri ai juriului Competiţiei Ceau, Cinema! vor decerna Marele Premiu, în valoare de 1.500 de euro.

Anamaria Antoci

Anamaria Antoci este una dintre cele mai cunoscute tinere producătoare din România, activând în cadrul casei de producţie 4 Proof Film. Primul lungmetraj pe care l-a produs a fost „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru. Pentru acest film, ea a fost recompensată cu trofeul Tânără Speranţă la ediţia din 2017 a Premiilor Gopo.

Anamaria ANTOCI

În 2016, Anamaria Antoci a produs lungmetrajul de ficţiune „Fixeur”, tot în regia lui Adrian Sitaru, precum şi primul ei documentar, „Planeta Petrila”, în regia lui Andrei Dăscălescu. Tot de anul trecut, Anamaria Antoci a devenit membru al Academiei Europene de Film.

Alexandru Potocean

Născut în 1984 la Timişoara, Alexandru Potocean este unul dintre cei mai apreciaţi tineri actori de teatru şi film din România. A absolvit în 2007 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

A debutat în cinema în 2005, când încă era student, cu un rol în „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu). La începutul carierei, a jucat în două dintre cele mai importante filme ale Noului Val: „Hârtia va fi albastră” (2006, r. Radu Muntean) şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007, r. Cristian Mungiu), premiat cu Palme d`Or la Festivalul de la Cannes.

Alexandru POTOCEAN

A mai jucat în filme precum „Nunta mută”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „Portretul luptătorului la tinereţe”, „The Way Back”, „03.ByPass”, „Dincolo de calea ferată” sau „Mariţa”. În 2017 a fost selectat pentru prestigiosul program Berlinale Talents al Festivalului de Film de la Berlin.

Cătălin Olaru

Cătălin Olaru este critic de film şi director artistic al Divan Film Festival şi HipTrip Travel Film Festival. Din 2009, publică în revistele Cultura, FILM şi Kamikaze, precum şi pe platforma Blogurile Adevărul, postmodern.ro şi catalinolaru.ro. În 2012 a devenit primul câştigător al bursei „Alex Leo Şerban” pentru critică de film, acordată în cadrul Transilvania International Film Festival (TIFF) de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

Din decembrie 2013, este membru UCIN (Asociaţia Criticilor de Film) şi FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique). Este autor al studiului critic „Mircea Daneliuc – Proba de microfon”, apărut în 2016 în cadrul programului Éducation à l’image al Societăţii Culturale NexT.

A publicat în volumul colectiv „Politicile filmului. Contribuţii la interpretarea cinemaului românesc contemporan” (Editura Tact, 2014), precum şi în „Politicile filmului II” (în curs de apariţie).

Catalin OLARU

* * *

În afara trofeului Ceau, Cinema! stabilit de juriu, spectatorii vor vota, tot dintre filmele din Competiţie, Premiul Publicului, în valoare de 500 euro, acordat cu sprijinul Kathrein România.

La fel ca la ediţia din 2016, va fi acordat şi un Trofeu Vitas România pentru film independent sau pentru primul sau al doilea film, în valoare de 1.000 de euro. Filmele din toate secţiunile festivalului sunt eligibile pentru acest premiu, care va fi decis de echipa Ceau, Cinema! şi Vitas România.

Competiţia Ceau, Cinema!, care va avea şase filme, a fost concepută să ofere un cadru de exprimare cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului (Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria). Selecţionerul Competiţiei este criticul de film Ionuţ Mareş.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susţinerea: Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), Consiliul Judeţean Timiş, Vitas România, Kathrein România, Primăria Gottlob,   Toluna, Autoclub (Centrul Volkswagen Timişoara), Centrul Ceh din Bucureşti, Institutul Polonez din Bucureşti, Institutul Francez din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Centrul Cultural German din Timişoara, Ambasada Portugaliei la Bucureşti, Ambasada Suediei la Bucureşti, Hotel Timişoara, Atelier Unu, AMBASADA.

Foto: Ceau Cinema – www.ceaucinema.ro

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.