Andrei Marga: Participarea României la Salon du Livre, un eveniment fără precedent
https://www.ziarulmetropolis.ro/andrei-marga-participarea-romaniei-la-salon-du-livre-un-eveniment-fara-precedent/

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, consideră că participarea României la Salon du Livre de la Paris din luna martie este, sub multe aspecte, un eveniment fără precedent.   „Participarea României la Salon du Livre de la Paris din luna martie, ca ţară invitată de onoare, este, sub multe aspecte, un eveniment cu mult […]

Un articol de Andrada Văsii|6 februarie 2013

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, consideră că participarea României la Salon du Livre de la Paris din luna martie este, sub multe aspecte, un eveniment fără precedent.

 

„Participarea României la Salon du Livre de la Paris din luna martie, ca ţară invitată de onoare, este, sub multe aspecte, un eveniment cu mult mai mult decât obişnuit”, a declarat miercuri Andrei Marga, care caracterizează prezenţa românească drept un eveniment fără precedent.

Preşedintele ICR afirmă că datoria instituţiei pe care o conduce este aceea de a folosi oportunitatea, având în vedere nu doar că este vorba de unul din marile târguri ale lumii, ci şi faptul că este vorba de Franţa şi de Paris, de care cultura română este legată prin multe fire.

Sub deviza „Les lettres roumaines a l’honneur”, România se va prezenta la salon cu o participare „mai mare decât până acum” a culturii române în străinătate, evenimentul permiţând ţării noastre „să etaleze autori care au fost traduşi mai recent în limba franceză, autori în curs de tipărire şi alţii care au publicat lucrări în franceză în anii trecuţi, după cum vor fi etalaţi şi intelectuali de prim plan ai ţării”.

„Participarea este fără precedent, 64 de autori români fiind prezenţi la Paris, la care se adaugă reprezentanţi ai unor instituţii implicate în cultura română, în publicarea de cărţi în România”, a spus Marga.

El a adăugat că, pe lângă participarea efectivă la standuri, ICR va organiza şi un program de acţiuni conexe, care vor permite intelectualilor români prezenţi la Paris să participe la o serie de dezbateri menite să pună în valoare cultura română. Acestea vor viza România contemporană, eveniment care se va desfăşura la Sorbona, modul cum ţara noastră este privită ca o comunitate de investiţii, eveniment găzduit de Asociaţia Patronatului Francez, precum şi o masă rotundă privind problematica europeană contemporană în perspectivă franceză şi română.

Cu ocazia participării la Salon du Livre de la Paris va fi marcată şi împlinirea a 20 de ani de prezenţă a României în cadrul Francofoniei internaţionale.

Totodată, vor fi semnate acorduri de parteneriat între Institutul Cultural Român şi Institutul Francez, Ministerul Afacerilor Externe al Franţei şi Centrul Naţional Francez al Cărţii, a precizat Andrei Marga.

„Acum, în aceste zile, nu aş ezita să spun că în librăriile şi în instituţiile publice din Paris vor fi răspândite zeci de mii de flyere şi chiar broşuri anunţând prezenţa României la Salon şi lista autorilor români care participă la acest eveniment”, a mai spus preşedintele ICR.

Andrei Marga consideră că, „dincolo de toate”, Salon du Livre permite delegaţiei române „să prezinte România în efectiva ei bogăţie şi să creeze un prestigiu nou literaturii şi culturii române în sensul cuprinzător şi să arate cum este efectiv România la această oră”.

Sursa: Agerpres

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.