Animația invadează pentru a patra oară Chișinăul / Anim’est Chișinău
https://www.ziarulmetropolis.ro/animatia-invadeaza-pentru-a-patra-oara-chisinaul-animest-chisinau/

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animaţie recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje şi o conferinţă despre animaţie şi propagandă sunt câteva din atracţiile celei de-a patra ediţii a Festivalului Anim’est Chişinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon şi Re:Animation Hub – Tipografia 5.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 octombrie 2014

Anim’est Chișinău / Filmul de deschidere, proiectat joi seară la Odeon, este „Minuscule – La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor”), nominalizat la European Animated Feature Film 2014. Regizat de Thomas Szabo și Hélène Giraud, filmul, o producție franceză, a participat în mai multe festivaluri, inclusiv în competiția celui de la Annecy.

„Minuscule” este povestea unor furnici roșii și negre care se războiesc, pe o pajiște liniștită, din cauza unei cutii cu zahăr abandonată la un picnic. Între timp, o buburuză prinsă din întâmplare în această furtună se împrietenește cu o furnică neagră, pe care o ajută să-şi salveze furnicarul.

„E foarte greu să faci filme fără cuvinte, iar acestea sunt foarte puţine în istoria cinematografiei. Dacă, în plus, el e perfect coerent, inteligibil, plin de umor şi de tandreţe – atunci e pur şi simplu remarcabil. „Minuscule” e un astfel de film, una din bijuteriile cinematografului ultimilor ani”, spune Laurențiu Bratan, directorul Asociației culturale Este’n’Est, ce organizează Festivalul Anim’est.

Ultimul Miyazaki

Un film de neratat este „The Wind Rises” („Se-nalță vântul”), al deja clasicului regizor japonez Hayao Miyazaki, care anunţa în toamna anului trecut că acesta va fi ultimul său lungemtraj de animaţie. Inclus în 2013 în competiţia Festivalului de la Veneţia şi nominalizat ulterior la Oscar şi Globul de Aur, filmul reprezintă o biografie ficţionalizată a lui Jiro Horikoshi, unul dintre cei mai inovatori proiectanți aeronautici din lume.

Anim’est continuă și anul acesta tradiția de a aduce animatori consacrați în programul Retrospectiva. Astfel, vor fi prezentate filmele lui Jacques-Rémy Girerd, celebru regizor şi producător francez de filme de animaţie, fondator al legendarului studio Folimage. Retrospectiva începe cu „La Prophétie des grenouilles” („Profeția

The Wind Rises” , de Hayao Miyazaki

The Wind Rises” , de Hayao Miyazaki

broaștelor”), din 2003, care a atras peste un milion de spectatori în Franţa şi aprecierea industriei la nivel internaţional.

Alte două filme din retrospectivă sunt „Mia et le Migou” („Mia şi Migou”, 2008), desemnat cel mai bun lungmetraj de animaţie al anului 2009 de către Academia Europeană de Film, şi „Tante Hilda!” („ Tanti Hilda!”, 2013), prezentat anul acesta la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Animaţie rusească

Un alt moment important din cadrul festivalului, dar și o premieră pentru Republica Moldova, este animația rusească „Ku! Kin-dza-dza” (2013), realizată de regizorul Georgy Danelia. Aceasta este un remake mai puțin întunecat și distopic, dar și mai orientat spre tineri și audiența internațională, al originalului „Kin-dza-dza”, din 1986, lucrarea aceluiași regizor.

Țara invitată din acest an este Germania, care vine cu două lungmetraje în secțiunea Minimest și trei programe de scurtmetraje curatoriate de Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart, anunţă organizatorii. Ulrich Wegenast va susţine la Chișinău, la Muzeul de Artă, conferinţa „Artă, politică și propagandă”, o ilustrare a rolului animației în arta, politica și propaganda Germaniei de Est și de Vest după 1945.

La Cinema Odeon sunt proiectate cele mai bune scurtmetraje ale competiției internaționale din cadrul Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart 2014 și un Best of al regiunii Baden-Wurttemberg (2012-2014).

Festivalul se va încheia duminică seară, tot la Cinematograful Odeon, cu filmul care s-a bucurat de un mare succes la București – „Jack și mecanica inimii” („The Boy with the Cuckoo-Clock Heart”, 2013). Animația de lungmetraj este o dramă plasată în secolul al XIX-lea, despre Jack, căruia la naştere inima i-a fost înlocuită cu un ceas cu cuc. Astfel, regulile pe care trebuie să le respecte cu stricteţe toată viaţa se dovedesc imposibile: să nu-şi piardă niciodată cumpătul şi, mai ales, să nu se îndrăgostească.

În fiecare seară, după proiecții, cei interesaţi sunt aşteptaţi în Re:Animation Hub – Tipografia 5, unde sâmbătă va avea loc AniMusic Night, competiția de Videoclip și Advertising, în cadrul căreia vor fi proiectate 14 clipuri publicitare pentru branduri cunoscute şi 25 de videoclipuri ale unor artişti.

Creepy Animation Night, de Halloween

Vineri noapte, de Halloween, organizatorii au programat Creepy Animation Night, programul cu animaţii stranii şi înspăimântătoare, interzise minorilor. În cadrul Creepy Animation Night, publicul va fi martor, promit organizatorii, și la contopirea creativă a două genii muzicale din România, C L N K și Polochord. Ei vor prezenta cel mai recent proiect al lor – Garten -, care explorează latura obscură a celor doi producători. Ulterior, la Re:Animation: Hub – Tipografia 5, va avea loc un chef de Halloween.

Programul detaliat al evenimentului şi toate informaţiile despre filme, evenimente, invitaţi şi bilete pot fi găsite pe site-ul festivalului, Animest.md.

Festivalul Internațional de Animație Anim’est este organizat de Asociația culturală Este’n’est și ALTFilm. Partenerii festivalului sunt Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Institutul Cultural Român (ICR), Goethe – Institut București, Centrul Cultural German Akzente, Alianța Franceză, Ministerul Culturii R. Moldova, Primăria Municipiului Chișinău, ICR Mihai Eminescu, Ambasada României în R. Moldova și Moldova Film.

Foto: Anim’est Chișinău – animest.md

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.