Animest 2013 prezintă animaţii şi ateliere interactive
https://www.ziarulmetropolis.ro/animest-2013-prezinta-animatii-si-ateliere-interactive/

Animest vine cu multe surprize şi pentru cei mici: 18 scurt-metraje din toate colţurile lumii şi patru lung-metraje simpatice îşi aşteaptă tinerii spectatori.

Un articol de Andrada Văsii|30 septembrie 2013

Animest vine cu multe surprize și pentru cei mici:  18 scurtmetraje din toate colţurile lumii și patru lungmetraje simpatice își așteaptă tinerii spectatori.

În fiecare dintre cele două weekenduri ale festivalului, o serie de activități interactive vor avea loc la Cinema Studio. Scurtmetrajele se află în cursa pentru trofeul secțiunii Minimest.

Citiți și: Anim’est îşi aşteaptă spectatorii între 5-14 octombrie

Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 10.00 la Cinema Studio, în cadrul Animest, vor fi proiectate primele șase scurtmetraje din secțiunea Minimest, de la Zmeul lui Miriam (r. Riho Unt, Estonia), în care prietenii lui Miriam revin la Anim’est cu mare chef de joacă, la  filmul leton „Cu mâța în sac“ în regia Nils Skapans, despre prietenia dintre copii și animale, încredere, abandon, toate cu final fericit, până la Crăciun cu „Clopoţel şi Clopoţica“ (r. Chel White, SUA), animat de aventurile unui băiat însoțit de prietenul său blănos, un husky pe nume Clopoțel.

Întâlnirile cu regizorii sunt posibile la Animest

De la ora 12.00, tot la Cinema Studio, la Animest urmează o întâlnire specială cu Andreas Hykade, regizor și animator din Germania, dar și membru al juriului la Project Worksheep, care va prezenta serialul său animat pentru copii TOM şi alte scurtmetraje (în afara competiției), iar apoi va sta la povești cu participanții într-o sesiune de Q&A.

Duminică, 6 octombrie, de la ora 10.00 la Cinema Studio va fi proiectat primul din cele patru lungmetraje din selecția Minimest, „Jean, băiatul de pe Lună / Jean de la Lune“, coproducţie Franţa-Germania în regia lui Stephan Schesch despre un băiat care se hotărăşte să viziteze Pământul atunci când se plictiseşte de stat pe lună.

Competiţia Minimest continuă de la ora 12.00 la Cinema Studio, cu filme ca Pilipka, o poveste bielorusă despre fuga de Baba Yaga cea rea în regia Tatianei Koublitskaja, „Fereastra“ (r. Camille Müller, Elveția), despre un băiețel care iubea atât de mult poveștile încât se credea unul dintre eroii lor, sau „Spike 2“ (r. David Alaux & Eric Tosti, Franța), în care ursul polar Tony fură toţi renii lui Moș Crăciun.

Distracţia nu se termină însă odată cu weekend-ul: de luni, 7 octombrie până vineri 11 octombrie, în fiecare seară de la ora 17.00 la Centrul Cultural Maghiar, 9 copii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați să-și dea frâu liber imaginației și să se lase purtați pe târâmul minunat al animației la workshopul special gândit pentru ei din cadrul Animest.

Trainer va fi Vasile Alboiu, fost membru în juriul secţiunii Videoclip & Advertising la Animest 2008, artist grafic & vizual, producător, scenograf şi regizor, care a dezvoltat, de-a lungul timpului, o serie de proiecte din domeniul digital şi şi-a dezvoltat un important portofoliu în publicitate. Anul acesta Vasi îi va iniţia pe cei mici în tainele animaţiei, învăţându-i să creeze un scurt-metraj de animație folosind plastilina.

Animest- Poster Minimest

Posterul secțiunii Minimest din cadrul Animest

În cel de-al doilea week-end de Animest, copiii sunt invitaţi din nou la film: sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 10.00 la Cinema Studio, competiția Minimest continuă cu ultimele 6 scurtmetraje din selecție. Cei mici vor face cunoștință cu un băiețel african care primește o scrisoare cu un cadou neobișnuit în „Un fulg de nea“ (r. Natasha Chernishova, Rusia), cu Emilie, o fetiță curioasă care construiește jucării pline de imaginație în Emilie (r. Olivier Pesch, Luxemburg) sau cu o vrăjitoare bună care-şi invită toţi prietenii pe coada măturii în Călare pe-o coadă de mătură, o animaţie britanică în regia lui Jan Lachauer & Max Lang.

Citiți și: Anim’est organizează workshop-uri de animație

De la ora 12.00, la același Cinema Studio, e programat la Animest filmul german „Corbul poznaș / Der kleine Rabe Socke“, în regia lui Ute von Münchow-Pohl & Sandor Jesse: cei mici îl vor îndrăgi cu siguranță pe micul corb care iubește la nebunie spaghetele și șoseta lui dungată, dar riscă să fie certat pentru că e pe punctul de a provoca o catastrofă de proporții.

În ultima zi de Animest, duminică 13 octombrie, copiii mai pot vedea încă două lungmetraje adorabile. De la ora 10.00, Ştrumpfii 2 / The Smurfs 2 se dezlănţuie pe ecranul de la Cinema Studio, odată ce vrăjitorul cel rău Gargamel creează nişte fiinţe care seamănă cu ştrumpfii, dar care sunt rele şi se numesc Obraznicii, în speranţa că aceştia îi vor ajuta să pună mâna pe poţiunea magică a ştrumpfilor…

De la ora 12.00, la Cinema Studio urmează „Rodencia și dintele / Rodencia y el diente de la princesa“, coproducție Peru-Argentina în regia lui David Bisbano câștigătoare a Premiului publicului la BAFICI Argentina 2013 și selectată la Anima Mundi Brazil, o poveste plină de aventuri în care șoricelul neîndemânatic Edam și o frumoasă şoricică plină de îndrăzneală pornesc în căutarea dintelui prințesei din Rodencia, pentru a salva regatul pașnic al șoarecilor de o armată de şobolani fioroşi.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info:

O serie de ateliere organizate de Creative Arts completează programul dedicat copiilor din acest an la Animest, precum cel de reciclare creativă, în care cei mici vor realiza din materiale reciclate figurine/ animale/ personaje din cele vizionate în scurtmetraje, cel de pictură pe lampioane transformate în planete, stele și întreg sistemul solar sau cel de decoruri.

Pre­țul unui bilet pentru o proiecț­ie este de 6 lei și poate fi achiz­ițonat atât online, de pe site-ul eventbook.ro cât și de la casieria cinematografelor. Participarea la ateliere este gratuită.

Foto credit: Cinemagia, filmul Ștrumfii prezent la Animest

12
/10
/15

Cel mai recent film al regizorului Radu Muntean, Un etaj mai jos, a câștigat cel mai important premiu la Filmfest Hamburg, al treilea festival internațional de film din Germania, ca mărime. Până pe 15 octombrie, filmul poate fi văzut la Cinema City AFI Cotroceni și Cinemateca Union din București și la Cinema Victoria din Cluj.

09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.

05
/10
/15

12 dintre filmele care s-au întors cu trofee de la Cannes pot fi văzute pentru prima dată în România între 23 și 29 octombrie, la Les Films de Cannes à Bucarest. Laureatul cu Palme d’Or și marii câștigători ai premiilor pentru regie, scenariu, interpretare, Camera d’Or sau Un Certain Regard vor aduce la Cinema Studio, Elvire Popesco și Cinema PRO o frântură din agitația și entuziasmul provocate la Cannes.