ANONIMUL 2022, la start
https://www.ziarulmetropolis.ro/anonimul-2022-la-start/

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, în prezenţa a mai mult de 3 000 de spectatori.

Un articol de Liliana Matei|9 august 2022

Filmul este inclus în programul Focus Ucraina, din care mai fac parte „Butterfly Vision” (2022), de Maksym Nakonechnyi, și „Bad Roads” (2020), de Natalya Vorozhbit.

Miruna Berescu, directoarea festivalului, a punctat, la gala de deschidere, importanța publicului, dar și a comunității din Sfântu Gheorghe, reprezentată anul acesta de două ansambluri vocale care au cântat melodii în limbile română și ucraineană. „Comunitatea din Sfântu Gheorghe este o parte foarte importantă în această experiență. Pentru mine și alții, ANONIMUL este mai mult decât un festival de film, pentru că cei mai mulți dintre noi plecăm de aici cu întâlniri și amintiri pe care le ținem aproape”.

Astfel, în premieră anul acesta, festivalul include în program un atelier destinat adolescenților din satele Deltei Dunării, intitulat „Vocația mea, filmul”.

Atelierul la care sunt așteptați să participe elevi de clasele a VII-a și a VIII-a va avea loc în perioada 9 – 12 august, la Sfântu Gheorghe.

Participanții vor beneficia de întâlniri cu mai multe personalități din industria filmului și a televiziunii: Emanuel Pârvu, actor, scenarist și regizor, Silviu Stavilă, director de imagine, și Amalia Enache, jurnalist și prezentator TV.

„Vocația mea, filmul” este un proiect socio-cultural de educație nonformală organizat de Asociația FAMart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Proiectul își propune promovarea culturii cinematografice prin facilitarea accesului copiilor și tinerilor la valorile artei cinematografice, la interacțiunea directă cu cineaști și profesioniști, având astfel un rol integrator în dezvoltarea comunității și, în mod special, în educarea și dezvoltarea tinerilor, oferindu-le noi perspective în alegerea următoarelor etape de studiu.

Inițiativa este importantă întrucât susține dezvoltarea și educarea societății, oferind informații și perspective elevilor și tinerilor dintr-o zonă izolată, cu acces redus la artă și cultură.

Proiectul se adresează în primul rând copiilor din localitățile Sfântu Gheorghe, Mila 23 și Chilia. În activități vor fi implicați aproximativ 15 de elevi cu înclinații artistice, iar la finalul atelierului ei vor realiza un material video.

Programul ANONIMUL 2022 cuprinde mai multe evenimente conexe. Marți, 9 august, de la ora 18:00, cineaștii participanți la festival vor lua parte la o discuție deschisă despre cum vor putea continua misiunea lui Ivan Patzaichin de transformare a Deltei și a comunității din rezervația biosferei, respectând natura, tradițiile și valorile acesteia. „Cum ducem mai departe misiunea lui Ivan” va avea loc în una dintre sălile de cinema din Green Village, cu participarea lui Teodor Frolu și Ivona Patzaichin, reprezentanți ai Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

Miercuri, 10 august, cortul festivalului amenajat în camping va găzdui o întâlnire din seria ANONIMUL Talks, cu actorii Emilia Popescu, Vlad Ivanov, Alexandru Papadopol, regizorul Emanuel Pârvu și producătoarea Miruna Berescu, la care se va discuta despre filmul românesc – „Așteptările publicului vs așteptările realizatorilor”.

Un alt eveniment conex, un concert „Delta Dawn” – Luiza Zan & Iulian Pavelescu, este programat pentru seara zilei de 10 august.

Pe 13 august, gala de închidere ANONIMUL 2022 va avea loc tot în camping, de la ora 22:00, când vor fi anunțați câștigătorii. Ea va fi urmată de un concert Gojira și de proiecția scurtmetrajelor premiate și a câștigătorului Trofeului ANONIMUL 2022.

Programul festivalului include două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, o competiție de lungmetraje, dar și proiecții în afara concursului. Toate vor avea loc în prezența membrilor echipelor de producție și  vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât și în sălile din Green Village.

La Sfântu Gheorghe vor fi prezenți, între alții, actorul Alexandru Papadopol, regizorul și actorul Emanuel Pârvu, regizorul Sebastian Mihăilescu, regizoarea Nazlı Elif Durlu, directorul de imagine Ben Bernhard, regizorul Gabriel de Achim și actorul Bogdan Dumitrache, regizorul Alexandru Belc, regizorul Bogdan George Apetri, producătorul Ivan Ostrochovsky și actrița Rita Burkovska.

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL are loc în perioada 8 – 14 august, la Sfântu Gheorghe.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.