Art Out, cursuri şi ateliere de artă, la început de iarnă
https://www.ziarulmetropolis.ro/art-out-cursuri-si-ateliere-de-arta-la-inceput-de-iarna/

Art Out doreşte să reunească toţi pasionaţii de artă şi să deschidă orizontul artistic al celor neiniţiaţi. Descoperiţi tainele vechilor maeştri, aflând istoria unor monumente şi a unor colecţii de artă. Experimentaţi fascinantul drum al artei printr-o serie de ateliere care vor avea loc în perioada noiembrie-decembrie.

Un articol de Ziarul Metropolis|17 noiembrie 2014

Curs de pictură “Călătorie în universul culorilor”

Cursul reprezintă o incursiune frumoasă şi plăcută în universul culorilor şi se adresează tuturor celor care vor să descopere ceva nou, să experimenteze şi să-şi dezvolte creativitatea.
Predarea este centrată pe fiecare cursant în parte, pe nevoile şi interesele sale. Cursul se bucură de o metodă novatoare, ancorată în realitatea cotidiană, cu un accent crescut pe legăturile dintre curentele şi stilurile istoriei artei.

Ceea ce este cu totul nou la acest curs este că nu există limită de vârstă, pentru că fiecare se exprima diferit, chiar şi în cadrul aceleiaşi teme. Astfel, părinţi, copii, bunici, tineri studenţi şi absolvenţi – toţi vor putea să colaboreze în cadrul acestui curs modern, adaptat scenei artistice actuale.

Trainer: Laura Lucia Mihalca – artist vizual şi istoric de artă
Număr şedinţe: 5
Şedinţele sunt de câte două ore fiecare.
Program desfăşurare curs:
Se organizează două grupe:
Vineri, orele 18.00 – 20.00
Luni, orele 10-12

Data începere curs:
17 noiembrie pentru seria de luni şi 21 noiembrie pentru seria de vineri

Curs de colaj “Călătorie în universul colajului”

Cursul reprezintă o incursiune frumoasă şi plăcută în lumea colajului şi se adresează tuturor celor care vor să descopere ceva nou, să experimenteze şi să-şi dezvolte creativitatea.
Predarea este centrată pe fiecare cursant în parte, pe nevoile şi interesele sale. Cursul se bucura de o metodă novatoare, ancorată în realitatea cotidiană, cu un accent crescut pe legăturile dintre curentele şi stilurile istoriei artei.

Trainer: Laura Lucia Mihalca – artist vizual şi istoric de artă
Număr şedinţe: 5
Şedinţele sunt de câte două ore fiecare.
Program desfăşurare curs: miercuri, ora 10.00
Data începere curs: 19 noiembrie

Curs de istoria artei

Cursul reprezintă o incursiune frumoasă şi plăcută în fascinanta lume a istoria artei şi se adresează tuturor celor care vor să descopere ceva nou.
Predarea este centrată pe fiecare cursant în parte, pe nevoile şi interesele sale. Cursul se bucura de o metodă novatoare, ancorată în realitatea cotidiană, cu un accent crescut pe legăturile dintre curentele şi stilurile istoriei artei.

Trainer: Laura Lucia Mihalca – artist vizual şi istoric de artă
Număr şedinţe: 5
Şedinţele sunt de câte două ore fiecare.
Program desfăşurare curs: marţi, orele 18.00 – 20.00
Data începere curs: 18 noiembrie

Curs istoria arhitecturii
Cursul reprezintă o incursiune frumoasă şi plăcută în fascinanta lume a istoriei arhitecturii şi se adresează tuturor celor care vor să descopere ceva nou.
Predarea este centrată pe fiecare cursant în parte, pe nevoile şi interesele sale. Cursul se bucura de o metodă novatoare, ancorată în realitatea cotidiană, cu un accent crescut pe legăturile dintre curentele şi stilurile istoriei artei.

Trainer: Laura Lucia Mihalca – artist vizual şi istoric de artă
Număr şedinţe: 5
Şedinţele sunt de câte două ore fiecare.
Program desfăşurare curs: miercuri, orele 18.00 – 20.00
Data începere curs: 26 noiembrie

INFO

Pentru detalii despre costuri, oferte cu discounturi şi programa cursurilor, accesaţi: www.artout.ro/reviste/cursuri.html

09
/05
/22

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Pentru Uniunea Europeană, această zi, sărbătorită pe 9 mai, este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, considerată a fi piatra de temelie a UE. Cu această ocazie, Institutul Cultural Român, prin reprezentanțele sale în străinătate, va organiza o serie de spectacole, concerte, proiecții de film și expoziții.

06
/05
/22

Primul muzeu participativ dedicat pandemiei continuă cu un nou proiect expozițional. După „Identități Fragile” (2021), Muzeul Pandemiei va ilustra drama violenței domestice (re)simțite individual de către femeile din România. „De ce mai stai cu el!?” se va deschide pentru vizitatori în data de 6 mai, începând cu ora 12.00, la sediul ARCUB, Hanul Gabroveni.

03
/05
/22

Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, va oferi publicului, în cadrul celei de-a 9-a ediții (12 mai-7 august 2022), o expoziție semnată de artistul aflat în centrul celei mai mari mișcări de avangardă în România și Israel și, totodată, creatorul primei construcții moderniste din Bucureștiul anilor ’20: Marcel Iancu.

02
/05
/22

Consulatul General al României din Torino și IUSE – Institutul Universitar de Studii Europene, în colaborare cu Accademia di Romania și cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 29 aprilie – 10 mai 2022 expoziția de fotografie „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor - Un proiect de antropologie vizuală”.

20
/04
/22

Creațiile a doi dintre cei mai importanți artiști plastici spanioli ai secolului XX – Picasso și Dalí – intră în dialog cu muzica maestrului Manuel de Falla și cu baletul „Le Tricorne” („Pălăria cu trei colțuri”) la Art Safari, într-o expoziție curatoriată de Dr. J. Óscar Carrascosa. Aflăm povestea acestei expoziții de la curatorul spaniol.

08
/04
/22

Asociația Docuart organizează spectacolul-expoziție „Confesiuni congruente - Ascultă-mă! Încurajează-mă! Hai să facem lucruri împreună!” la Ceauru-Bălești, județul Gorj, sâmbătă, 09 aprilie 2022, de la ora 11.00, pe locul de joacă de la Stadionul Ceauru. Evenimentul face parte din proiectul de intervenție socio-culturală „CONGRUENT”, organizat de Docuart în perioada 2021-2022 și dedicat copiilor, părinților, profesorilor și membrilor comunității din Ceauru-Bălești.

08
/04
/22

Artista Alina Ușurelu este rezidenta Casei Tranzit, la Cluj, până în 17 aprilie a.c. unde derulează o cercetare artistică și performativă despre epuizare în cadrul proiectului (burn)OUT. Rezidența se încheie cu două evenimente programate sâmbătă, 16 aprilie: un studio deschis intitulat „Explorarea epuizării fizice și psihice”, între 13:00 și 14:30, și prezentarea cercetării artistice la 18:00.

04
/04
/22

În ciuda relației noastre „love-hate” cu orașele de azi, datorită lor a apărut una dintre cele mai contrastante, fragile și inedite forme de exprimare: arta urbană/ stradală. Iată 10 teme de discuție despre orașul și agitația cotidiană ca surse de stres dar și de comunicare artistică, cu un artist vizual interesant de descoperit.