FITS 2019 – Arta de a dărui
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-de-a-d%c4%83rui/

A venit vara! Sibiul este în festival! Porţile şi ferestrele se deschid, publicul invadează pieţele şi spaţiile de joc, artiştii cuceresc oraşul!

Un articol de Constantin Chiriac, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu|15 iunie 2019

Bucuria, emoția și miracolul pun stăpânire pe burg; pe cerul lui vor pluti nori senini de aplauze!

Cinci sute cincizeci de voluntari vor avea grija tuturor invitaților.

După ce a găzduit Summitul Uniunii Europene, chiar de Ziua Europei, Sibiul își continuă vocația de gazdă bună a marilor evenimente culturale.

Este orașul care investește cel mai mult în cultură și care obține profit din această investiție. Mii de artiști vor prezenta 540 de evenimente, pe durata celor 10 zile, în 73 de spații de joc, pentru un număr de aproximativ 70.000 de spectatori pe zi.

Sezonul România-Franța aduce un regal de instituții, artiști și companii care vor prezenta peste 70 de spectacole pe parcursul întregului festival. Théâtre de la Ville-Paris,  Théâtre des Bouffes du Nord, Théâtre de Suresnes, Théâtre du Rond-Point, Plasticiens Volants sau Cie Aérosculpture sunt unele din cele mai dorite companii de organizatorii de festivaluri din toată lumea.

Parteneriatul strategic Româno-American ilustrează cel mai bine tema de anul acesta, Arta de a dărui! Cadoul pe care îl facem de trei ani militarilor NATO, prezentând spectacolele ce le aducem din SUA, chiar în cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” este recunoștința pe care le-o arătăm pentru pacea pe care ei ne-o garantează!

Aniversăm anul acesta 70 de ani de parteneriat cu Republica Populară Chineză!

Parteneriatul strategic dezvoltat pentru acest eveniment dă șansa publicului ce vine din toată lumea să vadă spectacole unice, de o calitate și diversitate remarcabile!

La final de festival surpriza uriașă: „Lantern Festival – China în 20 de legende”, în Parcul Astra.

Un alt parteneriat dezvoltăm an de an cu Germania! Este felul firesc de a respecta patrimoniul Sibiului și primul teatru german construit în estul Europei! Thalia Theater aduce în premieră absolută „Fenomenul Woodstock”, Michael Thalheimer primește o stea pe Aleea Celebrităților, iar Hochkant Stelzentanzkunst – Feuer – Percussion, împreună cu Dundu, vor fi vedete spectacolelor în aer liber!

Unele din cele mai importante companii de dans vin din Israel, țară cu care am construit un alt parteneriat strategic, Vertigo Dance Company și Batsheva Dance Company vor aduce marea calitate în fața publicului din lume care vine special pentru ei!

Grija pentru artiștii din România și din lume s-a materializat în Bursa de Spectacole de la Sibiu, eveniment dezvoltat simultan cu FITS!

Concomitent cu FITS se desfășoară și Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural! Este semnul grijii pe care le-o purtăm tinerilor artiști, viitoarelor vedete de mâine. Dimensiunea de cercetare este ilustrată prin Platforma Internațională de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural! Ea se află într-o relație complementară cu secțiunea de ateliere, conferințe și cu lansările de carte; FITS fiind unul din puținele festivaluri care are un program coerent de editare și tipărire de carte.

Spectacolele lectură, realizate împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune și cu Théâtre du Rond-Point, prezintă opt dramaturgi de limbă franceză – vezi Sezonul România-Franța – care apar și în Antologia bilingvă pe care o tipărim.

Constantin Chiriac

 

Secțiunea dedicată filmului, în care marii artiști prezenți în festival au strălucit în producții cinematografice, cea dedicată expozițiilor, cea dedicată artei contemporane, întregesc complexitatea acestui mare festival cultural, așa cum l-a denumit Eugenio Barba! De altfel, el este cel care deschide Aleea Celebrităților dedicată celor mai mari artiști de artele spectacolului, care anul acesta se îmbogățește cu încă șase nume celebre: Pippo Delbono, Stan Lai, Michael Thalheimer, Maia Morgenstern, Emmanuel Demarcy-Mota, Sidi Larbi Cherkaoui.

Făcând sinteza temelor ultimelor patru ediții veți înțelege ce face FITS de 26 de ani: Din iubire, cu pasiune, construim încredere pentru a putea dărui!

Foto: Paul Băilă

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (14-23 iunie 2019).

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă