Artiştii români, despre Margareta Pogonat
https://www.ziarulmetropolis.ro/artistii-romani-despre-margareta-pogonat/

„O actriţă extraordinar de talentată şi frumoasă, care mi-a impresionat primii ani de adolescenţă”, a declarat Florina Cercel, la aflarea veştii că Margareta Pogonat nu mai este printre noi. La rândul lor, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Stela Popescu şi Draga Olteanu Matei deplâng despărţirea de colega lor de breaslă.

Un articol de Petre Ivan|12 mai 2014

Actriţa Florina Cercel a povestit despre spectacolele de teatru în care a văzut-o pe Margareta Pogonat, de la Teatrul de Stat din Botoşani. „Pot să spun că mi-a fost un model (…), dar eram fascinată şi îndrăgostită de această minunată şi frumoasă actriţă”.

Mitică Popescu a declarat că Margareta Pogonat, care a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer, a fost un „om chinuit”, dar şi o actriţă „minunată” şi „foarte talentată”.

„Pe lângă faptul că era o actriţă minunată, care, săraca, s-a chinuit ani de zile, 15 ani a făcut navetă la Ploieşti, a fost angajată la Ploieşti până a reuşit să ajungă în Bucureşti, a fost un om care s-a chinuit şi cu căsnicia. Un om chinuit, dar foarte talentat. Sunt profund îndurerat. Dumnezeu să o odihnească”, a spus Mitică Popescu, informează Mediafax.

„Margareta Pogonat a fost o doamnă a teatrului şi filmului românesc”, mărturiseşte Valentin Uritescu, în timp ce Stela Popescu afirmă că Margareta Pogonat a fost o femeie superbă, puternică, o actriţă mare şi un om delicat, cu o viaţă decentă şi discretă.

„În fiecare zi primim numai veşti îngrozitoare. Pleacă o generaţie de mari artişti, o generaţie de artişti care, spre norocul nostru, fiind cinematograful în dezvoltare în România, ei rămân pentru posteritate oarecum ca exemple. Nu m-am aşteptat, nu ştiam că este bolnavă. A fost o femeie superbă, o femeie puternică, o actriţă mare şi un om delicat, cu o viaţă decentă şi discretă. Îmi pare foarte, foarte, foarte rău”, a precizat Stela Popescu.

Margareta Pogonat într-o Secveţă din spectacolul Visul unie nopţi de iarnă, alături de Ștefan Radof 

Tristeţea a cuprins-o, la aflarea veştii, şi pe Draga Olteanu Matei: „A fost o actriță de rasă, distinsă, stilată, excepțională. Era o mare actriță, de o modestie extraordinară, o camaradă bună și una din actrițele care știa multă, multă cinematografie, știa să facă film perfect. Aveam o mare admirație pentru Cala Pogonat, noi îi ziceam Cala. Îmi pare rău să aud că s-a dus, îmi pare foarte rău”.

Foto cu Margareta Pogonat – cinemagia

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.