-->

Asociația Developing Art deschide sezonul de toamnă cu două ateliere la intersecția dintre mișcare, storytelling și cinema, conduse de artiste din Serbia și Croația
https://www.ziarulmetropolis.ro/asociatia-developing-art-deschide-sezonul-de-toamna-cu-doua-ateliere-la-intersectia-dintre-miscare-storytelling-si-cinema-conduse-de-artiste-din-serbia-si-croatia/

Clădind pe baza unei experienţe îndelungate în proiecte artistice interdisciplinare, Asociaţia Developing Art anunţă startul proiectului coregrafic AtTention. Complicities of Moving Bodies, prin intermediul căruia studiază intersecţia dintre atenţie (aspectul selectiv al gândirii, transpus în mişcarea corpului) şi artele performative (dans, teatru, film), aplecându-se şi asupra artelor vizuale.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2024

Proiectul propune un format cadru de practici și produse artistice (plimbări performative, ateliere, prezentări, performance-uri), care împreună problematizează teme actuale legate de corp, stimulează colaborarea dintre artiști și mediază o înțelegere interdisciplinară a subiectului.
Primul eveniment în cadrul proiectului este Safe Space, un atelier de mișcare și storytelling condus de artista și activista sârbă Gordana Vukov Ciganjik, care se va desfășura în spațiul Sandwich din cadrul Atelierelor Malmaison, între 18 și 20 septembrie, începând de la orele 16:00. Atelierul va dura patru ore în prima zi și aproximativ câte două ore în zilele următoare și este construit în jurul conceptului de spațiu sigur, investigându-i coordonatele: Care sunt granițele dintre indivizii implicați într-un grup? Câte euri sunt într-o persoană? Cum se reflectă eul în sine? Dar în grup? Cum se reflectă grupul în persoană? Cum se adaptează ființa la grup și invers, care sunt mecanismele de protecție care se desfășoară într-un astfel de context? Folosind mișcarea, vocea, exerciții specifice actoriei și storytelling-ului, scrierea de poezii și metoda dramatică în timpul programului de trei zile, atelierul va construi un grup în cadrul căruia va fi explorat un spațiu sigur. Astfel, va fi facilitată cunoașterea de sine și oglindirea în celălalt și ducând la crearea de conținut care se poate constitui într-o bază pentru evoluție și îmbogățire în viețile participanților. Doritorii se pot înscrie folosind acest formular. Participarea la atelier costă 100 de lei.
Gordana Vukov Ciganjik s-a născut în 1984 în Subotica, Serbia și a absolvit Facultatea de Arte Dramatice din Cetinje (Muntenegru), Departamentul de Actorie. A lucrat în Fundația pentru Cultură a orașului, a jucat în spectacole de teatru și a creat și condus ateliere de teatru pentru diferite grupe de vârstă. Concepe și implementează diverse proiecte artistice și culturale. În activitatea ei, este interesată în mod deosebit de cercetarea potențialului și dinamicii grupurilor și de a conecta actori din diferite domenii (urban-rural; tânăr-bătrân; diferite limbi, etnie, medii socio-economice etc.).
Cel de-al doilea atelier din cadrul proiectului AtTention este The Stories Our Bodies Tell, condus de artista croată Ana Marija Marinov, găzduit tot de spațiul Sandwich, între 19 și 21 septembrie, începând de la orele 18:15 în primele două zile, respectiv 16:00 în cea de-a treia zi, astfel încât doritorii să poată participa la ambele workshop-uri. Acest atelier invită la o investigare a mesajelor pe care le transmite corpul, eliberate de filtrul conștiinței și rațiunii. Este vorba de ascultarea și exprimarea poveștilor pe care corpul trebuie să le spună, cele care nu mai pot aștepta, cele care izbucnesc din celule, ducând uneori la senzații inexplicabile și viscerale. Care sunt modurile în care corpul stochează astfel de povești? Cum pot fi ele scoase în lume sau într-o conversație intimă cu sinele, într-un spațiu dat? O diferențiere clară între multiplele roluri pe care le întrupează o persoană de la un moment la altul este aproape imposibil de urmărit, însă corpul păstrează aceste experiențe, povești și subiecte într-o memorie somatică. Acest atelier este o poartă înspre această memorie. Doritorii se pot înscrie folosind acest formular. Tariful pentru întreg atelierul este de 100 de lei.
Ana Marinov (născută în 1992 la Šibenik) și-a finalizat studiile de licență în jurnalism și studiile postuniversitare în științe politice la Facultatea de Științe Politice din Zagreb. După aceea, s-a mutat în Germania, unde a primit o bursă pentru a studia filmul experimental la MET, pe care a finalizat-o în 2018 la Berlin. Acolo, ea a participat pentru prima dată la o expoziție de grup, “Exist”, la galeria Mainoeuvre. În 2020, s-a întors în Croația unde a lucrat la un film documentar, a condus ateliere de film pentru tineri și s-a angajat în artă video. Din 2022, ea și-a continuat educația în lucrul cu corpul, ceea ce a determinat-o să locuiască din nou între Croația și Berlin.
Iar între 26 – 29 septembrie, la Modul Cărturești (str. Academiei nr. 18 – 20), vor avea loc o serie de evenimente derulate de echipa Developing Art ca parte a proiectului, astfel: un lecture performativ pe tema vârstei și a corpului, susținut de Andreea Novac, un workshop și un performance susținute de Irina Marinescu și o plimbare performativă și o sesiune de lectură, facilitate de Alina Ușurelu.
Proiectul AtTention. Complicities of Moving Bodies este conceput sub forma unui eveniment de 5 zile, multiplicat și prezentat succesiv în luna septembrie la București, în luna octombrie la Zlarin (Croația) și la începutul lunii noiembrie la Subotica (Serbia). Proiectul implică comunități locale de artiști, încurajează dialogul de idei și facilitează întâlnirea dintre artiști și public pe coordonate practice și conceptuale, la nivel național și internațional. Mai multe informații despre proiect și evenimentele din cadrul său se găsesc pe pagina de Facebook a Asociației Developing Art.
23
/04
/15

TV5MONDE difuzează, în această seară, de la ora 19.30, un interviu în exclusivitate acordat de Brigitte Bardot. Este prima apariție televizată din ultimii 12 ani a acestei controversate actriţe – “icoană absolută”, un interviu „fără tabuuri și concesii”, cum anunţă realizatorii francezi.

11
/06
/14

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni ai lumii la ora actuală, care a transformat acordeonul într-un instrument de prim rang, RICHARD GALLIANO soseşte la Bucureşti pentru un concert extraordinar alături de Orchestra de Cameră Radio, moment ce punctează închiderea stagiunii ansamblului.

16
/01
/14

Gheorghe Iancu, artistul care în 2013 a readus baletul Lacul lebedelor la Opera Naţională Bucureşti, oferă publicului spectacolul de dans contemporan Femei, inspirat din creaţia lui Anton Pavlovici Cehov. Coloana sonoră: Rahmaninov, Şostakovici, Stravinski, Hindemith şi cântece ortodoxe ruseşti.

14
/01
/14

Prima emisiune de mărci poştale a anului 2014, care marchează Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, este dedicată poetului Mihai Eminescu. Emisiunea de timbre cu Eminescu va fi intitulată "Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti".

12
/01
/14

„Viaţa este un cadou irepetabil. Nu lăsaţi să moară Zeul din dvs.” a spus regizoarea Alice Barb în emisiunea „ Oamenii Realităţii” difuzată sâmbătă 11 ianuarie 2014, la Realitatea tv.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

Radio România Cultural vă oferă prilejul să vă delectaţi cu bijuterii de umor radiofonic, duminică, 12 ianuarie 2014, de la ora 17,30 în cadrul emisiunii Mari actori de comedie - 85 de ani de Umor Radiofonic Românesc la Ora vesela.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).