Atelier de scriere creativă cu Marius Chivu și Florin Iaru
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelier-de-scriere-creativa-cu-marius-chivu-si-florin-iaru/

Înscrierile la cea de-a 7-a ediţie a atelierului de scriere creativă cu Florin Iaru şi Marius Chivu sunt deschise până pe 15 septembrie, participanţii sunt aşteptaţi să trimită o povestire pentru preselecţie.

Un articol de Petre Ivan|24 august 2015

Atelierul se va desfășura la București în perioada 22 septembrie – 13 noiembrie, cuprinde 16 întâlniri (două pe săptămână, seara) și se adresează scriitorilor debutanți. În urma preselecției, vor fi aleși în jur de 15 participanți.

Cei care preferă o frecvență redusă și accesul fără preselecție sunt așteptați la Creative Writing Sundays. Întâlnirile reîncep pe 20 septembrie, au loc o dată la două săptămâni și îi au ca invitați pe Cezar Paul-Bădescu, Vasile Ernu, Veronica D. Niculescu, Maria Manolescu și Marius Chivu.

atelier

Florin Iaru

Cel mai fragil lucru din lume e talentul. Nefolosit, prost folosit sau umflat cu pompa dă rateuri. Apoi, a fi scriitor e o meserie. Cu multe reguli de respectat sau de reinventat. Toată lumea e de acord că, pentru a picta un tablou sau a interpreta o sonată, e nevoie de ani de studiu, numai când e vorba de scris te pui și scrii din „preaplinul” inimii – Florin Iaru

Atelierul de scriere creativă este unul dintre proiectele prin care asociația culturală Brain Fitness urmărește să crească o comunitate de tineri scriitori și să le dea șansa de a se afirma – prin publicarea pe site-ul Revista de Povestiri.

Dintre cei peste 90 de absolvenți, doi au publicat ulterior atelierului cărți de proză scurtă, Anca Vieru – Felii de lămâie, Polirom și Cezar Pârlog – Flori, fete, fițe sau băieți, Tracus Arte.

Foto: Atelier de scriere creativă – revistadepovestiri.ro

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

07
/04
/17

Viaţa mea, cel mai nou volum semnat de Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital.

07
/04
/17

Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo, în perioada 24 - 28 mai, iar Suedia este ţară învitată de onoare şi propune 20 de evenimente cu accent pe educaţie şi literatură pentru copii, egalitatea de gen, incluziunea socială şi promovarea diversităţii.