Ateliere de seara pentru copii, la Operă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-de-seara-pentru-copii-la-opera/

Opera Naţională Bucureşti continuă seria activităţilor pentru copii cu Atelierele de seară, intitulate „Lacul lebedelor” şi ,,Hänsel si Gretel”.

Un articol de Andrada Văsii|15 octombrie 2013

În noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti, copiii pot deveni pentru câteva ore balerini, regizori, actori, pictori, iar aplauzele vor veni din partea artiştilor. Astfel, Opera Naţională Bucureşti continuă seria activităţilor pentru copii cu două ateliere de seara: „Lacul lebedelor” şi ,,Hänsel si Gretel”.

Atelierele se înscriu într-o serie mai largă de inițiative cultural-educative pentru copii ale Operei Naționale București, venind în sprijinul spectatorilor familiști care doresc să vină la Operă însoțiți de cei mici.

Astfel, în timp ce părinții urmăresc un spectacol, copiii iau parte la activități educative adecvate vârstei lor și coordonate de către actori, balerini, muzicieni, artiști plastici sau artiști păpușari.

Programul Ateliere de seara se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani și se va desfășura la sediul Operei Naţionale Bucureşti, într-un spațiu special amenajat pentru cei mici.

Copiii iau contact cu arta la cele două ateliere de seara

Luna aceasta, programul Ateliere de seara este programat să se desfăşoare în zilele de 19, 20, 26 şi 27 octombrie, în intervalul orar 19.00-22.15, în paralel cu spectacole din repertoriul teatrului liric bucureştean.

Citiţi şi: La Sylphide şi Rigoletto – noile premiere de la Opera Națională

Programul atelierelor pentru copii va include momente de balet (coordonator – Ileana Sora), improvizaţie teatrală (coordonatori – Mioara Ifrim, Valentino Tiron), arte plastice (coordonatori Camelia Păsăroiu, Radu Ioan Mihail), dar și jocuri interactive (Clarisa Cristea).

Ateliere de seara

Copiii sunt invitaţi să se relaxeze la programul Ateliere de seara

Primul de pe lista atelierelor pentru copii este „Lacul Lebedelor”. Acesta va avea loc la Opera Naţională Bucureşti, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de operă Otello de Giuseppe Verdi). Duminică, 20 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de balet Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski). Acesta va include un modul actorie, jocuri interactive cu Mioara Ifrim, modul arte plastice, desen cu radu Mihail, modul primii paşi de balet cu Ileana Sora.

Al doilea eveniment din cadrul programului Ateliere de seara pentru copii, „Hänsel şi Gretel”, va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de operă La Bohème / Boema de Giacomo Puccini), dar și duminică, 27 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de balet Giselle de Adolphe Charles Adam).

Atelierul va include un modul actorie, pantomimă cu Valentino Tiron, un modul de arte plastice, desen cu Camelia Păsăroiu și un modul dans, jocuri interactive cu Clarisa Cristea.

Info:

Pentru programul Ateliere de seara sunt disponibile 15 bilete, la prețul de 11 lei, care pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Operei Naționale București sau online.

Biletul pentru atelier este valabil doar împreună cu biletul la spectacol al părintelui sau al însoţitorului.

Foto credit: Opera Națională București , programul Ateliere de seara

20
/01
/16

Vineri, 22 ianuarie (19.00), Orchestra Națională Radio îi invită pe iubitorii muzicii la un concert MOZART / BEETHOVEN, eveniment ce se va desfășura la Sala Radio sub bagheta dirijorală a lui MĂDĂLIN VOICU - fiul marelui violonist Ion Voicu - și cu participarea apreciatului violonist ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de interpreta pe vioara Stradivarius, instrument pe care a cântat și Ion Voicu.

15
/01
/16

„Muzică, prin fond şi prin formă, poezia lui Eminescu nu mai are nevoie de nici o altă melodie”, spunea criticul şi istoricul literar Garabet Ibrăileanu, încercând să sublinieze ideea, adevăratră în fond, că muzicalitatea poeziei eminesciene, excepţională, îşi este suficientă sieşi. Cu toate acestea, nu puţini au fost artiştii români care, de-a lungul anilor, au pus pe muzică câteva dintre cele mai cunoscute poezii eminesciene.

15
/01
/16

Nana Mouskouri va susține un concert la Sala Palatului, pe 5 martie, evenimentul fiind cuprins în turneul "Happy Birthday". Recitalul artistei, care va fi acompaniată de instrumentiști francezi, va cuprinde șlagărele care au făcut-o celebră.

12
/01
/16

Victor Wooten revine în București, după show-ul sold-out din 2014, pe 10 noiembrie, la Sala Radio. Cea mai sonoră prezență din istoria chitarei bas, americanul Wooten a primit la doar 8 ani porecla „Asul Basului”, a trecut la „Titanul din Tennesee”, pentru ca apoi să fie comparat cu Michael Jordan, pentru performanțele sale fabuloase.

12
/01
/16

Ansamblul Imago Mundi va susține miercuri, de la ora 15,00, un scurt recital la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București (Terminalul Plecări), înaintea decolării spre New York, unde formația va concerta cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

11
/01
/16

Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena - devenit o tradiție și un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein - Orchestra Națională Radio vă invită la primul ei concert din 2016 : Seară vieneză la Sala Radio. 

11
/01
/16

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani. Cântăreţul ale cărui albume s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial, suferea de cancer. Ultimul videoclip lansat de Bowie, pe 7 ianuarie, a fost "Lazarus", o piesă de pe albumul "Blackstar", în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

11
/01
/16

Un documentar al regizorului american Spike Lee despre Michael Jackson va fi pus în vânzare la 26 februarie, simultan cu reeditarea albumului 'Off the Wall', potrivit unui comunicat publicat pe site-ul regretatului artist care a murit în 2009.

08
/01
/16

Atunci când era îndrăgostită, lui Edith Piaf i se părea că aceea e prima şi ultima ei iubire, cea care se întâmplă o singură dată. A declarat că a iubit un singur om, pe Marcel Cerdan, dar toată viața l-a așteptat pe Théo Sarapo. În rest, povestea ei a pendulat între triumfuri, căderi, alcool, morfină și spiritism.

07
/01
/16

Pentru primul eveniment al anului 2016, Stagiunea de marţi seara de la Ateneul Român a programat un recital inedit în care duo-ul alcătuit din Fernanda Romila şi Dan Racoveanu propune lucrari interpretate la spinetă și orgă.

06
/01
/16

Maestrul de pe podium este una dintre figurile emblematice ale muzicii clasice. Dă din mâini și muzica se naște parcă din mișcările lui... Dar cum se poate ca un singur om, fără să scoată vreun sunet, înarmat cu doar o bucățică de lemn, să fie responsabil de rezultatul sonor a sute de persoane?

06
/01
/16

Primul concert al anului 2016 la Sala Radio va avea loc miercuri, 13 ianuarie, ora 19.00 şi stă sub semnul recunoştinței. Orchestra de Cameră Radio dedică acest eveniment memoriei dirijorului LUDOVIC BÁCS. Pentru mai bine de cinci decenii, cariera artistică a muzicianului a fost strâns legată de ansamblurile muzicale Radio România şi mai ales de Orchestra de Cameră Radio.