Ateliere de seara pentru copii, la Operă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-de-seara-pentru-copii-la-opera/

Opera Naţională Bucureşti continuă seria activităţilor pentru copii cu Atelierele de seară, intitulate „Lacul lebedelor” şi ,,Hänsel si Gretel”.

Un articol de Andrada Văsii|15 octombrie 2013

În noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti, copiii pot deveni pentru câteva ore balerini, regizori, actori, pictori, iar aplauzele vor veni din partea artiştilor. Astfel, Opera Naţională Bucureşti continuă seria activităţilor pentru copii cu două ateliere de seara: „Lacul lebedelor” şi ,,Hänsel si Gretel”.

Atelierele se înscriu într-o serie mai largă de inițiative cultural-educative pentru copii ale Operei Naționale București, venind în sprijinul spectatorilor familiști care doresc să vină la Operă însoțiți de cei mici.

Astfel, în timp ce părinții urmăresc un spectacol, copiii iau parte la activități educative adecvate vârstei lor și coordonate de către actori, balerini, muzicieni, artiști plastici sau artiști păpușari.

Programul Ateliere de seara se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani și se va desfășura la sediul Operei Naţionale Bucureşti, într-un spațiu special amenajat pentru cei mici.

Copiii iau contact cu arta la cele două ateliere de seara

Luna aceasta, programul Ateliere de seara este programat să se desfăşoare în zilele de 19, 20, 26 şi 27 octombrie, în intervalul orar 19.00-22.15, în paralel cu spectacole din repertoriul teatrului liric bucureştean.

Citiţi şi: La Sylphide şi Rigoletto – noile premiere de la Opera Națională

Programul atelierelor pentru copii va include momente de balet (coordonator – Ileana Sora), improvizaţie teatrală (coordonatori – Mioara Ifrim, Valentino Tiron), arte plastice (coordonatori Camelia Păsăroiu, Radu Ioan Mihail), dar și jocuri interactive (Clarisa Cristea).

Ateliere de seara

Copiii sunt invitaţi să se relaxeze la programul Ateliere de seara

Primul de pe lista atelierelor pentru copii este „Lacul Lebedelor”. Acesta va avea loc la Opera Naţională Bucureşti, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de operă Otello de Giuseppe Verdi). Duminică, 20 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de balet Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski). Acesta va include un modul actorie, jocuri interactive cu Mioara Ifrim, modul arte plastice, desen cu radu Mihail, modul primii paşi de balet cu Ileana Sora.

Al doilea eveniment din cadrul programului Ateliere de seara pentru copii, „Hänsel şi Gretel”, va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de operă La Bohème / Boema de Giacomo Puccini), dar și duminică, 27 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de balet Giselle de Adolphe Charles Adam).

Atelierul va include un modul actorie, pantomimă cu Valentino Tiron, un modul de arte plastice, desen cu Camelia Păsăroiu și un modul dans, jocuri interactive cu Clarisa Cristea.

Info:

Pentru programul Ateliere de seara sunt disponibile 15 bilete, la prețul de 11 lei, care pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Operei Naționale București sau online.

Biletul pentru atelier este valabil doar împreună cu biletul la spectacol al părintelui sau al însoţitorului.

Foto credit: Opera Națională București , programul Ateliere de seara

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

05
/04
/23

În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Festivalului Spotlight, eveniment de artă vizuală în aer liber, organizat în București.

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.