Au început înscrierile la Astra Film Festival 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/au-inceput-inscrierile-la-astra-film-festival-2018/

Astra Film Festival, Sibiu pregăteşte cea de-a XXV-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 15-21 octombrie 2018, la Sibiu. Pe 5 decembrie 2017, au început înscrierile de filme – regizori, producători şi distribuitori de filme din toată lumea îşi pot înscrie cele mai recente producţii de film documentar cu termen limită până pe 5 martie 2018.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2017

Se așteaptă înscrierea filmelor de non-ficțiune cu o puternică prezența a punctului de vedere regizoral, atât în ceea ce privește forma cât și tema abordata. Calitățile cinematografice cât și onestitatea abordării subiectului de către regizor sunt foarte apreciate. Sunt binevenite în special documentarele creative și filmele de autor.

Secţiunile competiţionale în care pot fi înscrise filmele sunt: Internaţional (documentare creative de lung-metraj din toată lumea), Europa Centrală şi de Est (lung-metraje produse în şi despre această regiune), România (filme care fac o radiografie a societăţii româneşti), Student (filme realizate de regizori debutanţi în cadrul unor şcoli de film sau programe de specialitate) și Shorts (scurt-metraj documentar din toată lumea). Filmele înscrise trebuie să fie produse după 1 ianuarie 2017.

Astra Film Festival este primul şi cel mai important festival de cinema documentar din România şi unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume, recunoscut pentru selecţia diversă şi inedită de filme, programe tematice, sesiuni de Q&A cu autorii, discuţii panel, masterclass-uri, concerte și evenimente pentru industrie. Anual, sute de filme sunt prezentate publicului care poate descoperi astfel unghiuri noi de abordare a realității.

Formularul de înscriere poate fi accesat aici.

23
/02
/16

Aferim! (r. Radu Jude), București NonStop (r. Dan Chișu), Comoara (r. Corneliu Porumboiu), De ce eu? (r. Tudor Giurgiu) și Un etaj mai jos (r. Radu Muntean) sunt cele cinci lungmetraje care intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo. De asemenea, autorii celor cinci filme concurează și la categoria Cel mai bun regizor.

23
/02
/16

Paradise in Ruins: Visual Art Activism și The Artist Is Present sunt două programe BIEFF 2016 care provoacă publicul la abandonarea rolului pasiv de privitor. În filmele din aceste secțiuni, artiștii aleg să se includă și să revendice autoritatea creativă, vorbind despre propriile intervenții în spațiul public sau în cel instituțional.

23
/02
/16

Nominalizată de cinci ori la premiile Oscar și dublă câştigătoare a râvnitei statuete, Actrița australiană Cate Blanchett își demonstrează capacitatea de a interpreta ipostaze diferite ale unor personaje în medii neobișnuite, într-un program video instalat la un muzeu de artistul german Julian Rosefeldt.

22
/02
/16

CRONICĂ DE FILM Regizat de americanul Tom McCarthy, „Spotlight” are toate atuurile pentru a putea rămâne în istoria cinematografiei ca un „All the President's Men” al generaţiei momentului.

22
/02
/16

"De ce eu? ", filmul inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, va avea premiera irlandeză, pe 22 februarie, la Festivalul Internaţional de Film de la Dublin, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu.

21
/02
/16

Prezent în secțiunea Forum a celei de-a 66 ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, lungmetrajul “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a câștigat Premiul C.I.C.A.E  - "Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai" (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă). În România, “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie 2016.

19
/02
/16

La loi du marché / Legea pieţei, filmul prezentat anul trecut în Competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes şi triplu nominalizat anul acesta la Premiile César, va avea premiera în România pe 26 februarie. Distribuit de Independenţa Film.

18
/02
/16

Maşina de cusut Ileana. Tenişii de Drăgăşani. Bicicleta Pegas şi motoreta Mobra. Salteaua Relaxa. Becul de Fieni. Sunt personajele centrale din „Metrobranding” (2010), un documentar despre obiecte care pot stârni nostalgii şi despre câţiva dintre oamenii care le-au produs.

18
/02
/16

Fúsi e un bărbat de 43 de ani. Timid, introvertit, Fusi habar nu are cum funcționează lumea reală. Plăcerea lui cea mai mare este să stea noaptea în mașină și să sune la postul de radio local pentru a cere piesele preferate. Își petrece serile de vineri la un restaurant thailandez, unde comandă mereu același fel de mâncare. – Aceasta este, pe scurt, povestea din Un munte de virginitate, un film care poate fi vizionat la cinema din 18 martie.

18
/02
/16

În urmă cu 140 de ani, pe 19 februarie 1876, se năştea, la Hobiţa, cel pe care celebra Peggy Guggenheim îl descria ca fiind „jumătate zeu, jumătate ţăran” – marele Constantin Brâncuși. Cu prilejul acestei aniversări importante din calendarul artei moderne, Institutul Cultural Român din Londra organizează, la sediu, un eveniment chiar în ziua nașterii sale, care își propune să pună în valoare mai ales conexiunile britanice ale marelui sculptor.

17
/02
/16

Televiziunea Română marchează împlinirea a 140 de ani de la naşterea sculptorului printr-o serie de producţii-eveniment. Timp de o lună, va prezenta documentare şi materiale de arhivă despre viaţa şi lucrările „sculptorului luminii”. Primul program din acest ciclu - „Brâncuşi, sculptorul luminii” - va putea fi urmărit vineri, de la ora 19:00, la TVR 2 şi TVR+.

17
/02
/16

Filmările la al optulea film din saga "Star Wars" au început, zilele trecute, în Marea Britanie. Filmările vor continua în luna martie în Croația, iar lansarea peliculei este prevăzută să aibă loc în 15 decembrie 2017.

17
/02
/16

"Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul va genera multiple dezbateri", scrie Le Figaro despre Ilegitim, pelicula care a avut premiera mondială la sfârșitul săptămânii trecute, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (11-21 Februarie).

16
/02
/16

Filmul “Miracolul din Tekir” va fi distribuit în cinematografele din Elveția începând cu data de 6 aprilie. Săptămâna aceasta, filmul este prezent la Berlinale, în cadrul European Film Market. “Miracolul din Tekir” se lansează în cinematografele din România pe 4 martie.