Audiție în vederea selecționării participanților la Gala HOP 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/auditie-in-vederea-selectionarii-participantilor-la-gala-hop-2018/

UNITER anunţă organizarea preselecţiei pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, a XXI-a ediţie, în perioada 11 – 13 iulie 2018 (cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi), la Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti, Sala Mică.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2018

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență) începând cu promoţia 2014.

Tema acestei ediții: Pirandello, structura ludică. Eu și personajul.

La Secțiunea INDIVIDUAL, concurenții vor pregăti un moment (monolog, colaj, studiu) bazat pe texte din opera lui Luigi Pirandello (nuvele, piese de teatru, romane, scrisori).

În construcția momentului, concurentul trebuie să integreze maximum 2 minute performative care să îi pună în valoare calitățile, abilitățile personale (dans, cânt, capacitatea de a folosi instrumente muzicale, capacitatea de a mânui marionete, acrobație, magie, etc).

Durata maximă: 10 minute.

La Secțiunea GRUP, concurenții vor pregăti un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalație, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text pirandellian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei lui Pirandello.

Durata maximă: 30 minute.

Componența maximă a unui grup – 6 persoane.

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de e-mail [email protected] un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau după adeverință, în cazul absolvenților anului 2018, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exercițiului prezentat.

De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.

Data limită de înscriere este 30 iunie 2018.

Foto: Gala HOP 2018 – facebook

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

30
/01
/23

Cele trei reprezentații ale spectacolului de balet clasic „Spărgătorul de nuci”, primele prezentate publicului la Sibiu în acest an, s-au dansat cu casa închisă, atât la matineu (26 și 27 ianuarie) cât și seara (28 ianuarie), în prezența a 1524 de spectatori. Cele trei reprezentații din Sibiu, încheie o serie de 21 de spectacole cu „Spărgătorul de nuci”, prezentate de Teatrul de Balet Sibiu în turneu în Belgia și Olanda în perioada 17 decembrie - 9 ianuarie 2023.

30
/01
/23

Asociația Semper Culturalia, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023, în marja Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), o serie de manifestări menite să contribuie la menținerea vie a amintirii victimelor Holocaustului și să susțină demersurile civice de a lupta împotriva xenofobiei și antisemitismului.

30
/01
/23

Institutul Cultural Român (ICR) anunță relansarea Programului de finanțare și parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internațional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 și reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.

27
/01
/23

„Pour moi, peindre c'est la vie, la vraie vie, ma vie” („Pentru mine, a picta este viața, viața adevărată, viața mea”). Iată ce scrie pe piatra lui funerară din Cimitirul Montmartre.

27
/01
/23

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București organizează Conferința națională „Actualitatea dramaturgiei lui Matei Vișniec în contextul cercetării artistice interdisciplinare”, duminică - 29 ianuarie, ora 14, Sala „Ileana Berlogea” - UNATC.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Pe 31 ianuarie, ora 19:00 la Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache, are loc premiera oficială cu „Cock” de Mike Bartlett, un spectacol al Teatrului Stela Popescu în regia lui Tony Adam şi scenografia Mădălinei Mihai. În distribuţie: Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae, Cătălin Frăsinescu.