Augustin Buzura si-a lansat la Gaudeamus volumul de articole
https://www.ziarulmetropolis.ro/augustin-buzura-si-a-lansat-la-gaudeamus-volumul-de-articole/

Apreciatul romancier Augustin Buzura şi-a lansat, joi, volumul de articole „Nici vii, nici morţi”, la standul Grupului Editorial RAO, din cadrul Târgul Internaţional Gaudeamus 2012.  „Nici vii, nici morţi” ilustrează cel mai bine crezul gazetarului care opune adevărul oricărei retorici, demontează mascaradele politice ale momentului, îi demască pe impostori, apără moralitatea şi vrea cu orice […]

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2012

Apreciatul romancier Augustin Buzura şi-a lansat, joi, volumul de articole „Nici vii, nici morţi”, la standul Grupului Editorial RAO, din cadrul Târgul Internaţional Gaudeamus 2012.

 „Nici vii, nici morţi” ilustrează cel mai bine crezul gazetarului care opune adevărul oricărei retorici, demontează mascaradele politice ale momentului, îi demască pe impostori, apără moralitatea şi vrea cu orice preţ binele naţiunii sale împotriva oricărei conjuncturi politice interne şi externe.

Volumul prezintă o selecţie de articole, multe dintre ele antologice, respectând cu stricteţe ordinea cronologică în care acestea au apărut, toate fiind publicate între ianuarie 2009 şi martie 2012 ca editoriale în Cultura, revistă de atitudine culturală şi civică pe care Augustin Buzura o patronează din 2005.

Criticul literar Ion Simuţ a apreciat la lansare că „Nici vii, nici morţi” este „o carte de atitudine a unei mari autorităţi morale şi nu expresia unui spirit de partid, deoarece Augustin Buzura nu exprimă o ideologie, ci o poziţie intelectuală”.

Prefaţatorul volumului, criticul Răzvan Voncu, a remarcat „continuitatea problematicii cărţii cu întreaga operă” a lui Buzura, care vine pe un fond spiritual ardelenesc, pe filiera iluminismului şi paşoptismului.

În opinia lui Voncu, autorul nu este nici un european fervent şi nici un românist exagerat, ci „o minte limpede, cu o credinţă în puterile naţiunii şi încredere în destinul ei istoric”.
„Este un efort de a spune ce crezi, ce trebuie, în momentul care trebuie şi nu după aceea, când e mai uşor”, a spus Augustin Buzura, caracterizându-şi cartea.

El a mărturisit că scrie despre lichele, dar este convins că nu avem doar lichele, iar România „va avea un viitor dacă va învăţa să spună nu”.

Sursa: Agerpres

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești