Avocaţii lui Roman Polanski solicită închiderea dosarului cineastului acuzat de pedofilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/avocatii-lui-roman-polanski-solicita-inchiderea-dosarului-cineastului-acuzat-de-pedofilie/

Avocaţii lui Roman Polanski au depus în instanţă o nouă cerere prin care solicită justiţiei americane să închidă dosarul, vechi de 37 de ani, în care renumitul cineast premiat cu Oscar este acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2014

Roman Polanski / O decizie favorabilă a instanţei americane ar permite regizorului filmului „Pianistul” să călătorească în mod liber şi fără să se teamă că va fi extrădat în Statele Unite, notează Mediafax.

Avocaţii lui Polanski au depus o cerere oficială, luni, la Curtea Superioară din Los Angeles, prin care solicită o audiere în luna ianuarie, în timpul căreia ar putea să prezinte o serie de documente cu ajutorul cărora speră să demonstreze că regizorul, ajuns între timp la vârsta de 81 de ani, a fost subiectul unei „false” cereri de extrădare a autorităţilor americane.

„Faptele reale şi circumstanţele din jurul încarcerării lui Roman Polanski şi a deciziei sale de a părăsi ţara (Statele Unite, n.r.) în 1978 rezultă în mod direct dintr-o eroare judiciară şi procedurală şi nu ar mai trebui să aibă acoperire legală”, a declarat Bart Dalton, unul dintre avocaţii cineastului.

Un alt avocat, Alan Dershowitz, a cerut instanţei permisiunea de a-l reprezenta pe Roman Polanski.

Cineastul a fost acuzat în 1977 că a violat o adolescentă în vârstă de 13 ani la Los Angeles, după ce îi oferise în prealabil şampanie şi droguri. Ulterior, Polanski a pledat vinovat la acuzaţia de întreţinere de raporturi sexuale cu o minoră.

Însă regizorul filmelor „Rosemary’s Baby” şi „Chinatown” a fugit din Statele Unite şi s-a stabilit în Franţa chiar înainte de pronunţarea verdictului,

Actriţa Emmanuelle Seigner şi regizorul  Roman Polanski

Actriţa Emmanuelle Seigner şi regizorul Roman Polanski

temându-se că judecătorii îi va impune o pedeapsă mai gravă decât cele 42 de zile de închisoare pe care o efectuase deja în cadrul unei proceduri ce a vizat şi evaluarea psihiatrică.

Avocaţii lui Polanski, pe numele căruia Statele Unite au emis un mandat de arestare, consideră că regizorul şi-a ispăşit pedeapsa şi că nu va trebui să fie prezent în faţa unui tribunal pentru ca acest caz să fie oficial închis.

Avocaţii regizorului luptă de mulţi ani pentru închiderea cazului, susţinând că Polanski a fost o victimă a unor erori judiciare şi procedurale şi că tribunalul american trebuie să anuleze un ordin care stipulează că justiţia americană va putea să se pronunţe în privinţa închiderii dosarului doar atunci când regizorul va reveni în California.

În 2009, cineastul a fost reţinut pentru 290 de zile în regim de arest la domiciliu, în reşedinţa sa din Elveţia, în timp ce justiţia din această ţară a analizat cererea de extrădare a sa în Statele Unite.

Roman Polanski, care şi-a petrecut prima parte a vieţii în Polonia, intenţionează să regizeze un film despre Alfred Dreyfus, un ofiţer francez de origine evreiască, acuzat pe nedrept de trădare. Acest lungmetraj ar uma să fie turnat în Polonia.

Printre filmele regizate de Roman Polanski se numără „Balul vampirilor” (1967), „Un copil pentru Rosemary” (1968), „Cartierul chinezesc” (1974), „Căutare disperată” (1988), „Fecioara şi moartea” (1994) şi „Pianistul”, această peliculă aducându-i lui Polanski un Oscar pentru regie, în 2003.

Foto: Roman Polanski – cinemagia

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.