Badaranii se joacă de două ori într-o zi la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/badaranii-se-joaca-de-doua-ori-intr-o-zi-la-teatrul-metropolis/

Spectacolul „Bădăranii“ se va juca de două ori în aceeaşi zi, la Teatrul Metropolis, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15.00 şi de la ora 19.00. Din distribuţie fac parte Mircea Albulescu, Gheorghe Visu, Eusebiu Ștefănescu, Costel Constantin, Adriana Trandafir şi Cecilia Bârbora.

Un articol de Andrada Văsii|4 octombrie 2013

Spectacolul Badaranii se va juca de două ori în aceeași zi, la Teatrul Metropolis din București, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15.00 şi de la ora 19.00. Din distribuţie fac parte Mircea Albulescu, Gheorghe Visu, Eusebiu Ștefănescu, Costel Constantin, Adriana Trandafir şi Cecilia Bârbora, printre alţii.

Badaranii, povestea care umplea sălile în anii ’50-’60 cu Radu Beligan și cu Birlic, revine într-o nouă versiune la Teatrul Metropolis. Comicul de situație, cel care dă savoare spectacolului, este dublat de senzația de fereastră în viața de familie: orice spectator devine părtaș al jocului soților, uneori empatizează cu aceștia, iar alteori susțin cauza nevestelor.

Badaranii îşi vor chinui nevestele pe scena teatrului Metropolis

„«Badaranii» de la sfârşitul anilor `50 a rămas un spectacol de referinţă mai ales pentru că a fost înregistrat pe peliculă. El a fost difuzat de multe ori la televizor şi până şi eu, care sunt din 1969 la Teatrul Naţional din Bucureşti, nu am apucat să văd acest spectacol pe scenă, cu toate că am avut bucuria să joc şi cu Marcel Anghelescu, şi cu Birlic, şi cu Calboreanu, şi mai ales cu Radu Beligan, în foarte multe spectacole“, a declarat Costel Constantin, pentru Ziarul Metropolis.

Citiți şi: Foto/Video EXCLUSIV Mari actori în „Bădăranii“, la Teatrul Metropolis

Spre finalul spectacolului, când soții par a fi devenit docili și sunt astâmpărați de către neveste, spectatorul rămâne cu întrebarea: oare totul se termină aici?

Badaranii

Scenă din Badaranii, de la repetiţii (de la stânga la dreapta, Miriam Rizea, Costel Constantin şi Adriana Trandafir)

Eusebiu Ştefănescu spune că actorii au plecat la noul drum propus de regizorul Dan Tudor „nu cu un handicap faţă de ce a fost, ci cu o ambiţie. Reperele sunt şi în spatele nostru, dar şi în faţa noastră. Este vorba despre creaţia unor mari actori într-un spectacol de Sică Alexandrescu. Şi ea a marcat într-un fel istoria teatrului românesc din a doua jumătate a secolului trecut. Dar noi, cei care intrăm astăzi în lumina de scenă, i-am văzut cu ochii noştri pe aceşti monştri sacri. Şi atunci, sigur că nu intrăm într-o competiţie cu ei. Nici nu e cazul şi nici nu ştim dacă noi am face faţă.”

Citiţi şi: VIDEO „Bădăranii“, o comedie cu un succes istoric

Povestea? Veche de când timpul. Acţiunea? Reactualizată cu voioşie de Dan Tudor. Personajele? Nume mari ale scenei din România. Adică o rețetă de succes pentru un weekend la teatru.

Info:

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu, nr. 89)

Badaranii

de Carlo Goldoni

Regia: Dan Tudor
Cu: Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ştefănescu, Adriana Trandafir, Cecilia Bârbora, Gabriela Popescu, Miriam Rizea, Adrian Anghel, Sergiu Flesner, Alexandru Stanciu, Horia Muntean, Walid Ellenthey, Dan Apăvăloaiei

Preţ online: 24.84 lei
Preţ casa de bilete: 21.60 lei
Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)

Când se joacă:

Sâmbătă, 5 octombrie, ora 15.00, ora 19.00

Foto credit Badaranii: Petrică Tănase

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.