„Băiatul văduvă”, un spectacol despre toxicitatea iubirii
https://www.ziarulmetropolis.ro/baiatul-vaduva-un-spectacol-despre-toxicitatea-iubirii/

Unul dintre spectacolele prezentate publicului în cadrul seriei de performance-uri work in progress din 2021, „Băiatul văduvă”, după „Tom à la ferme” de Michel Marc Bouchard, regizat de Eugen Jebeleanu, a intrat în repertoriul Teatrelli din luna ianuarie a acestui an.

Un articol de Georgiana Ene|28 aprilie 2022

În viziunea lui Eugen Jebeleanu „Băiatul văduvă” începe asemenea unui spectacol lectură, iar pe măsură ce publicului îi este prezentat contextul și este familiarizat cu mediul în care va avea loc acțiunea, în scenă își fac apariția protagoniștii: Tom – Vlad Bîrzanu, o prezență importantă și de valoare pe scenele teatrelor românești, de o delicatețe și fragilitate aparte în rol principal -, art director într-o agenție de publicitate, de la oraș, vine la înmormântarea iubitului său într-o zonă rurală a Canadei. Acolo este întâmpinat de Agathe, mama defunctului – Mihaela Sîrbu, o apariție pe cât de tandră și feminină, pe atât de fermă, cu multe îndoieli asupra situației căreia trebuie să-i facă față, cu teama vizibilă de a le verifica, precum și de celălalt fiu al ei, Francis – Alexandru Chindriș prins și el într-un joc al furiei, a lui pe de-o parte și a situației aparent stranii, pe de altă parte, nevoit să jongleze cu sentimentele vechi pentru fratele lui, dar și cu cele mai noi pentru Tom.

În „Băiatul văduvă” situațiile sunt magistral construite, într-un registru care ține de relativitatea și fragilitatea sentimentelor și a ambiguității, pe fondul unei tristeți profunde, care vine tocmai din faptul că iubirea și certitudinea sunt relative.

Tom se trezește aruncat într-o lume pe care nu o cunoaște – o fermă izolată, un loc în care suferă atât un șoc cultural deoarece viața lui este diferită de ceea ce întâlnește acolo, cât și unul emoțional atunci când înțelege că existența sa și adevărata identitate a iubitului său au fost ascunse mamei acestuia de către fratele său. Băiatul are parte de o întâlnire violentă și senzuală a celor două lumi: una deloc cunoscută, plină de durere, iar cealaltă plină de sentimentul că durerea pe care o simte îi este furată. Astfel, în căutarea reperelor sale el este prins într-o poveste în care valorile sunt declinate în minciuni. Relațiile dintre ei iau amploare într-un fel unic: pe de-o parte sunt tulburătoare și neînțelese în prima fază, ca mai apoi, chiar sub semnul îndoielii și a tristeții, certitudinea își face apariția: iubirea este cea care vindecă și îi forțează pe toți să accepte adevărul.

Întâlnirea dintre cei doi, frate și iubit, este amprentată de stările sufletești ale acestora. Dacă în momentul venirii acestuia la fermă tensiunea dintre ei era la cote maxime, iar durerea și furia pe măsură, Tom reușește să le descompună, să rafineze straturile acestora și să le dozeze cu finețe până la finalul reprezentației, prin excelenta interpretare a lui Vlad Bârzanu.

O prezență tonică este Sara – Cosmina Stratan, iubita secretă, mai degrabă inventată a celui decedat. Apare alături de câinele Uber, cel care are un rol important în acceptarea morții băiatului: aceea a distrugerii adevărurilor false lăsate de acesta, conform caietelor sale din tinerețe pe are le descoperă împreună cu mama lui, atât de necesare pentru supraviețuirea sa: odată, în același ținut, un tânăr a distrus un alt tânăr pentru că iubea pe altul. Asemenea unei tragedii antice, drama aceasta îl ajunge din urmă pe Tom ani mai târziu, aflat într-o etapă critică a vieții, adolescența, când dictatura normalității își pune amprenta asupra celor marginalizați de societate.

Regizorul plasează acțiunea într-un decor minimalist, aproape inexistent, sugestiv care potențează derularea scenelor susținute de muzica live a lui Ovidiu Zimcea, respectă textul lui Bouchard și abordează, pe lângă tema timpului, a condiției umane, a vârstelor sau a iubirii, și pe cea a asumării homosexualității, sindromul Stockholm sau, pur și simplu, toxicitatea unor povești de iubire, de cuplu sau în sânul familiei, care reușesc să trezească empatia prin jocul impecabil actoricesc între tandrețe și violență.

Textul lui Michel Marc Bouchard a devenit cunoscut în urma adaptării cinematografice realizate de Xavier Dolan în 2013, cu el însuși în rolul lui Tom.

Info spectacol:

Concept și regie: Eugen Jebeleanu după „Tom à la ferme” de Michel Marc Bouchard

Distribuție: Vlad Bîrzanu, Mihaela Sîrbu, Alexandru Chindriș, Cosmina Stratan & câinele Uber

Sound design & music live performance: Ovidiu Zimcea

Traducerea: Diana Nechit & Eugen Jebeleanu

Foto: Mihaela Tulea

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.