Băile Culturale Herculane au reactivat o stațiune istorică în derivă
https://www.ziarulmetropolis.ro/baile-culturale-herculane-au-reactivat-o-statiune-istorica-in-deriva/

Între 27 august şi 2 septembrie, oamenii din Băile Herculane au luat parte la picturi murale, design şi arhitectură comunitară, dezbateri, concerte, filme şi acţiuni de promovare a patrimoniului în cadrul proiectului Băile Culturale Herculane.

Un articol de Liliana Matei|13 septembrie 2018

Băile Culturale Herculane au adus alături de comunitatea locală invitați speciali precum Dan Perjovschi, Ion Barbu, Corina Șuteu, IRLO, Obie Platon, Ocu & Kero, Oana Bogdan, Anca Majaru, A-C Leonte, Ovidiu Hrin, printre alții, cu care și-au propus să revigoreze o stațiune istorică prin intervenții menite să arate capacitatea artelor de a influența spațiul public și de a impulsiona responsabilitatea față de patrimoniul nostru cultural.

În urma proiectului Băile Culturale Herculane rămân patru picturi murale realizate de unii dintre cei mai apreciați street-artiști români: Ion Barbu cu “Împărăteasa Sissi la Băile Culturale Herculane” (pe pasarela de la intrarea în oraș), “Izvoarele” de Kero & Ocu (pe Grădinița Floare de Colț), “Heracles and the Miracles” de Obie Platon (pe Liceul Hercules) și “Muncile lui Hercules: partea I” de IRLO (pe un bloc ANL). Arhitecți și studenți voluntari au creat între blocuri de locuințe un pavilion-labirint din nuiele (numit sugestiv paviliOM), alături de mobilierul urban aferent pentru bucuria copiilor și relaxarea vecinilor. Conferința artistului Dan Perjovschi, a consilierului cultural Corina Șuteu (fost Ministru al Culturii), a arhitectelor Oana Bogdan și Anca Majaru au pus în context puterea artelor și a patrimoniului cultural de a transforma comunități și gusturi. Participanții BCH au mai avut parte de tururi ghidate de artă și arhitectură, proiecții de filme în aer liber aduse de Cinemobilul și de o improvizație rafinată de jazz pusă în scenă de A-C Leonte, Albert Tajti, Dan Mitrofan și Tavi Scurtu în foișorul istoric din fața Cazinoului.

Băile Culturale Herculane hrănesc un optimism civic vital și o conștientizare mai atentă a unei bijuterii de istorie balneară a României — din epoca romană, trecând prin perioada imperială austro-ungară — care a fost lăsată să se degradeze de prea mult timp.

Băile Culturale Herculane este un proiect organizat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Mulțumim partenerilor proiectului: Asociația Locus, Asociația Launloc, Cinemobilul, Primăria Băile Herculane și co-finanțatorului: Administrația Fondului Cultural Național*.

“E un început care, chiar dacă în plan fizic se încheie duminică, pentru mine nu se termină! Este atât de mult ceea ce au făcut acești tineri pentru Herculane în doar câteva zile, cât nu s-a reușit în toți acești ani! E un început care obligă la o continuare”, spune Mirela Opreanu, librar în Băile Herculane.

 

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.

24
/04
/15

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

22
/04
/15

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului București și ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul orașului într-o lumină nouă. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.

Pagina 40 din 57« Prima...102030...3839404142...50...Ultima »