Banditul Whisky, saga spărgătorului de bănci Attila Ambrus, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/banditul-whisky-saga-spargatorului-de-banci-attila-ambrus-in-cinematografe/

Banditul Whisky prezintă o poveste de viaţă impresionantă, din 26 ianuarie pe marile noastre ecrane. Personajul real, născut în România şi emigrat în Ungaria, a fost un veritabil erou popular în Ungaria anilor 1990.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2018

Spărgător de bănci cu numeroase jafuri armate la activ, Attila Ambrus – aflat în aceste zile în România pentru promovarea filmului în cinematografe – era carismatic şi evita vărsările de sânge, spre deosebire de majoritatea tâlharilor cu mână înarmată, personaje mai degrabă sinistre.

Unul dintre episoadele cel mai percutante din film este cel în care viitorul bandit este martor la o crimă – realizată de oamenii în uniformă sub apărarea legilor din Republica Socialistă România. Asta îl marchează, aşa că evită să omoare atunci când, înarmat, jefuieşte bănci.

Este inventiv şi ambiţios, şi poate că – aşa cum îl caracterizează inspectorul de poliţie – este mai dornic să capete faimă decât să se îmbogăţească. Sparge bănci, dar nu se dă la o parte nici de la o activitate cinstită – joacă hochei profesionist la o echipă de club, ba chiar face şi munca de jos fără să se simtă jignit, însă ştie că pentru a fi cineva are nevoie de bani – şi, iată, a găsit o cale să-i facă…

Banditul Whisky, foto Florin Ghioca

 

„Adrenalina şi un erou apropiat de România sunt punctele tari ale premierei Banditul Whisky”, scrie criticul de film Ștefan Dobroiu, după premiera de gală a filmului.

Criticul menționează că „dacă scenariul îndeamnă publicul să ţină cu banditul, interpretarea mult mai complexă a anchetatorului jucat de Zoltán Schneider l-ar putea determina să-l aprecieze mai mult pe acesta din urmă. Împreună, cei doi devin simboluri a doua concepte rivale: giganticul angrenaj şi rotiţa buclucaşă în stare să-l oprească”.

Banditul Whisky, distribuit de Taylor Projects și susținut de Institutul Balassi, rulează din 26 ianuarie, în 17 orașe ale țării și peste 20 de săli de cinema.

Foto: Banditul Whisky – facebook

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.