Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.
Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.
Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]
Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.
Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.
Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă
Imaginarul este un teritoriu îndelung sondat și totuși inepuizabil când ne dăm seama cât mai este de explorat. În literatură, mai ales în poezie, unde pionierii, strămoșii, „bunicii” și „tații” sunt consacrați prin lirica și sensibilitatea devenite trademark, pare destul de dificil să mai produci scânteia inovației.