Baroque||Urban, ediția a II-a, aduce la Timișoara uimitoarele sculpturi ale artistului Virgilius Moldovan
https://www.ziarulmetropolis.ro/baroqueurban-editia-a-ii-a-aduce-la-timisoara-uimitoarele-sculpturi-ale-artistului-virgilius-moldovan/

Cunoscut mai mult peste Ocean şi în Europa – cu precădere in Austria, în a cărei capitală locuieşte si lucrează de mai bine de trei decenii – artistul Virgilius Moldovan este protagonistul expoziţiei de artă contemporană „MEATING” din cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului Baroque||Urban.

Un articol de Liliana Matei|27 iunie 2017

Lucrările artistului, prezentate anterior în galerii, muzee, târguri și bienale de artă din Amsterdam, Beijing, Brașov, Cluj, Craiova, Florența, Frankfurt, Köln, Linz, Miami, Nashville, Praga, Rotterdam, sau Viena, ajung pentru prima dată la Timișoara, în cadrul evenimentului găzduit în perioada 21 iulie – 12 septembrie de Muzeul de Artă din Timișoara și organizat de Asociația Festivalul Baroc, Muzeul de Artă Timișoara și META Gallery, cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, al Primăriei Timișoara și al Consiliului Județean Timiș.

Selecția cuprinde 24 de lucrări de sculptură monumentale – și ca dimensiuni și ca valoare artistică – realizate din rășină, ghips, silicon și bronz de către maestrul Virgilius Moldovan și patru lucrări de pictură în ulei pe pânză ale acestuia. Catalogate drept hiper-realiste și supradimensionate, sculpturile lui Virgilius Moldovan reprezintă tipologii umane și personaje istorice sau politice în ipostaze inedite, nude.

Titlul expoziției – MEATING – un termen cu sensuri multiple, face trimitere pe de o parte la întâlnirea cu arta (deși ortografia diferă în mod intenționat) și pe de altă parte la carnalitatea ce constituie tematica artistică aleasă pentru această ediție.

Baroque || Urban 2017 aduce în prim plan relația dintre artă și public, propunându-și racordarea Timișoarei la practicile internaționale din domeniul artelor vizuale, promovarea educației culturale, a identității și valorilor culturale locale și europene și nu în ultimul rând formarea unui public iubitor, consumator și cumpărător de artă. Caracterul participativ al unor lucrări din expoziție, atelierele de pictură în stil baroc pentru copii – ce se vor desfășura în aer liber în luna august și vor fi susținute de artiști locali – precum și dialogul dintre artiștii și organizatorii locali și cei internaționali vin în întâmpinarea acestei misiuni.

Expoziția este însoțită de texte critice semnate de curatoarea Ana-Daniela Sultana, absolventă a Universității de Artă Aplicată din Viena.

Vernisajul va avea loc vineri, 21 iulie la ora 18:30 în prezența artistului, a directorului Muzeului de Artă din Timișoara, a curatoarei, a organizatorilor Asociația Festivalul Baroc Timișoara și META Gallery, precum și a partenerilor și sponsorilor proiectului.

Expoziția va fi amplasată la etajul II al Muzeului de Artă din Timișoara și va avea dedicate cinci încăperi, incluzând și sala barocă. Organizatorii au mai pregătit și alte acțiuni adiacente proiectului, cum ar fi ateliere de modelaj pentru copii, dezbateri și evenimente speciale. Pentru mai multe detalii, vizitați pagina de Facebook Baroque||Urban.

Accesul vizitatorilor expoziției se supune orarului muzeului (Marți – Duminică: 10:00-18:00) și nu este recomandat persoanelor sub 18 ani.

Foto: Kopacz Kund

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.