Bertha von Suttner, prima femeie care obținea Premiul Nobel pentru Pace
https://www.ziarulmetropolis.ro/bertha-von-suttner-prima-femeie-care-obtinea-premiul-nobel-pentru-pace/

Austriaca Bertha von Suttner s-a născut pe 9 iunie 1843, la Praga, şi a murit pe 21 iunie 1914, la Viena. Cunoscută atât ca o importantă pacifistă, cât şi ca prozatoare, aceasta devenea în 1905 prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Pace.

Un articol de Alina Vîlcan|25 august 2021

În 1889, Bertha von Suttner își publică romanul împotriva războiului, Jos armele!, în timp ce militează pentru pacifism și ideea de pace în întreaga lume. Și astfel, publicul a fost zguduit încă o dată de o lucrare de ficțiune.

Bertha von Suttner plecase să cunoască fața tristă a războiului din Rusia, unde conflictul dintre otomani și ruși continua să mocnească și după încheierea Războiului Crimeei.

Bertha von Suttner declara că războaiele erau „o nebunie a oamenilor”. Din cauza tacticii și a tehnologiei de război din ce în ce mai sofisticate, considera că oamenii trebuie să se gândească mai mult și să învețe cum să evite războiul. Cum acest lucru nu putea fi realizat decât de toate țările împreună, a fondat mai multe organizații de pace și a create rețele de susținători ai păcii în țară și în străinătate.

Pacifiștii au preluat ideea formulată de filosoful Immanuel Kant, care susținea necesitatea unei legi internaționale care putea declara orice atac asupra unei alte țări ca fiind nedrept. Desigur, un astfel de cadru legal internațional putea funcționa numai dacă era recunoscut de cât mai multe țări. Ca atare, pacifiștii au făcut presiuni asupra guvernelor pentru a putea constitui un tribunal internațional de arbitraj; cei care nu respectau normele internaționale erau judecați și sancționați de comunitatea mondială. Bertha von Suttner a contribuit la redactarea proiectului de lege internațional și i-a prezentat chiar ea propunerea împăratului austriac Franz Iosif I.

Bertha von Suttner a profitat din plin de faima ei tot mai mare, pentru a promova ideea păcii la nivel mondial. A călătorit în SUA, unde l-a cunoscut pe președintele Theodore Roosevelt. A sprijinit cu entuziasm mișcarea americană pentru pace, ale cărei rădăcini se aflau în lupta împotriva sclaviei, în mișcarea quakerilor și a altor comunități creștine.

Von Suttner a fost cea care i-a propus inventatorului suedez Alfred Nobel crearea Premiului Nobel pentru Pace. În 1905 a primit personal premiul – prima femeie care a avut această șansă.

Vă invităm să descoperiți și alte femei cu adevărat remarcabile prin intermediul volumului O ISTORIE A LUMII… CU FEMEILE ÎN PRIM-PLAN, de Kerstin Lücker și Ute Daenschel, recent apărut în limba română, la Editura Litera, din care am preluat aceste rânduri (p. 457-458).

Bertha von Suttner declara că războaiele erau „o nebunie a oamenilor”.

 

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.