Beţia libertăţii. POVEŞTILE lui DEDE’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/betia-libertatii-povestile-lui-dedes/

“Știi unde greşesc bărbaţii? Se feresc de femeile frumoase şi deştepte. Asta e combinaţia care îi sperie. Frumuseţea mai merge, dar deşteptăciunea nu se admite. ”…

Un articol de Dede's|12 august 2016

Viaţa mea? O cascadă, acum cred că mă apropii de impactul cu fundul lacului, ca să nu zic al sacului. Cum vrei să ți-o povestesc, pe scurt sau pe lung? Aaa, pe lat, ești curvit! Bravo.

Am făcut seminarul teologic, înainte de 90, am prins o parohie mare în București, eram pe cai mari și dintr-o dată s-a rupt ceva în mine, m-am certat cu Dumnezeu…Hai sictir! Te văd că îți sclipesc ochii, ești curvit, nu muști din astea. Asta e varianta pentru fraierii cu pretenții, așa pică mai ușor o jumătate, agăți cu ea și un șmecheraș de birou și o babă dornică să dea de pomană.

Hai să-ți zic cum a fost. Am terminat o școală profesională și m-am trezit până la 25 de ani și cu servici bănos la IMGB și cu casă și cu nevastă. Așa era sistemul, nu eram eu mai cu moț. Știam ceva meserie și eram bun de gură. Între timp am făcut și liceul la seral și o școală de maiștri. Le aveam pe toate și nu aveam nimic. Atunci lipseau multe, mai puțin băutura. Câștigam mult, cât pentru cinci bețivi. Și am început să beau. I-am prins gustul, e bună.  La început am băut nevasta. S-a dus. Femeie orientată, zicea că nu are noroc dar îl caută. Îl căuta încă de când era cu mine.

Știi unde greșesc bărbații? Se feresc de femeile frumoase și deștepte. Asta e combinația care îi sperie. Frumusețea mai merge, dar deșteptăciunea nu se admite. Că dacă e și așa și așa face și drege cu unu și cu altul. Se leagă la cap cu o proastă și după aia toată viața se vaită că aia e proastă și-l plictisește. Păi cum, proastă, cicălitoare, eventual urâtă și grasă, dar  fidelă. Asta da calitate, face toți banii. În fine. Ascultă ce îți spun, atacă la frumoase și deștepte. E culoar!

După aia am băut casa. Îmi stătea pe cap. Mă limita din toate punctele de vedere.  Acum mă beau pe mine. Mai am puțin și termin.  Îmi pare rău că mă duc și în urma mea rămâne atâta băutură.  Eu nu înțeleg de ce ne plângeți atâta de milă.

Dă-mi acum o casă, un servici, o femeie și un copil și m-ai distrus. În mocirla asta în care credeți voi că mă scald sunt cel mai liber om. Dar cum ai ajuns așa, mă întreabă unul și altul? Ești un tip intelligent. Hai sictir. Păi de aia! Nu am nicio grijă. Zici că dai o jumate? Măcar o litră, la intelectuali fac reducere. Ce? Orice!

Foto: Beţia libertăţii. POVEŞTILE lui DEDE’s – Ziarul Metropolis, Dede’s

13
/03
/13

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporație? Cauți un job mortal, la o multinațională? Vrei să avansezi, țintești o poziție criminală, la vârful ierarhiei?

12
/03
/13

Eu mi-am dorit să fiu de meserie actor şi nimic altceva. Sunt conştient că timpurile pe care le trăiesc presupun ca acest fapt să nu poată rămâne unul singular şi nici recomandabil.

05
/03
/13

Un actor/regizor mi-a spus odată: „când o să te întrebe cineva dacă ai ucis vreodată, să zici că da. Pe scenă. Nu o să te creadă, dar tu ştii cel mai bine ce ai simţit.

17
/02
/13

EXCLUSIV Irina Margareta Nistor, critic de film, corespondenṭă specială de la Berlin pentru Ziarul Metropolis. „În sfârșit am ajuns la ea. Și este una strălucitoare, venită din lumea Fraților Lumière, e Luminița noastră, Gheorghiu, care a pășit pe covoarele roșii de la Cannes și Los Angeles cu „Moartea Domnului Lăzărescu” și  acum ca Doamna în […]

14
/09
/12

Să scriu în numele actorului George Ivaşcu, sau în numele directorului Teatrului Metropolis ? Sau în numele amândurora ? Cred că voi scrie din perspectiva omului îndrăgostit de artă.