Bihor, Zilele Europene ale Patrimoniului: Bisericile de lemn şi meşterii populari, în expoziţii foto
https://www.ziarulmetropolis.ro/bihor-zilele-europene-ale-patrimoniului-bisericile-de-lemn-si-mesterii-populari-in-expozitii-foto/

Două expoziţii de fotografii numite ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde – schimbarea la faţă a bisericilor de lemn din Gheghie şi Hotar’ şi ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’ au fost vernisate vineri, în holul mare al Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea, cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’, ediţia a […]

Un articol de |21 septembrie 2012

Două expoziţii de fotografii numite ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde – schimbarea la faţă a bisericilor de lemn din Gheghie şi Hotar’ şi ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’ au fost vernisate vineri, în holul mare al Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea, cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’, ediţia a XX-a.

Expoziţia ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde’ cuprinde fotografii ale două biserici de lemn, din satele Gheghie şi Hotar, aflate într-o avansată stare de degradare, pentru care Direcţia Judeţeană de Cultură Bihor a câştigat, în iulie a.c., ca lider de proiect, o finanţare transfrontalieră în valoare de 806.597 de euro, din care cu suma de 320.000 de euro, Direcţia de Cultură va restaura cele două monumente istorice, categoria A, va tipări un ghid de bune practici în legătură cu restaurarea bisericilor de lemn din Bihor şi va organiza un simpozion pe această temă.

Proiectul prevede şi semnalizarea lor corespunzătoare în vederea includerii în circuitul turistic. Partea ungară a proiectului, Primăria Kismarja, va reabilita un adăpost ca muzeu dedicat unui personaj important din istoria Ungariei, principele Bocskay.

Proiectul de restaurare se va finaliza în decembrie 2014, la trei secole de la edificarea bisericilor de lemn respective, iar lucrările vor fi prezentate publicului printr-o altă expoziţie foto.

Potrivit directorului executiv al Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi, în patrimoniul cultural al judeţului există 60 de biserici de lemn, din care 15 de categoria A, pentru care o echipă de specialişti ai instituţiilor abilitate în domeniu vor demara un proiect comun de restaurare. Din toate aceste biserici de lemn, doar trei au beneficiat de restaurare.

‘Suntem conştienţi că starea jalnică a acestor monumente impune să urgentăm readucerea lor la viaţă, printr-o strategie pentru a cuprinde în proiecte tot ce înseamnă biserică de lemn din judeţ. Trebuie să le redăm valoarea iniţială,’ a spus, la vernisaj, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa.

Cea de a doua expoziţie vernisată vineri, ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’, cuprinde peste 50 de imagini, portrete ale meşterilor populari bihoreni, din diverse domenii, care au participat din anul 1994 până în prezent la anualul târg dedicat celor mai valoroşi artizani populari. Unele fotografii sunt documente ale celor care, între timp, au trecut în lumea celor drepţi.

‘Cea de a XX-a ediţie dorim să fie cu deschidere internaţională, cu meşteri autentici din mai ţări europene, legat de un amplu Festival internaţional de folclor. Am dori, de asemenea, să finalizăm Statutul meşterului popular, proiect de lege care a fost deja dezbătut în Senat, dar s-a poticnit,’ a precizat Aurel Chiriac, directorul MTC.

Expoziţiile sunt organizate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Bihor împreună cu Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) şi Biblioteca Judeţeană ‘Gheorghe Şincai’.

În fiecare an, în septembrie, cetăţenii sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’ (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din 1992 şi în România, ‘Zilele Europene ale Patrimoniului’ oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice protejate cât şi situri sau zone mai puţin cunoscute, care în mod obişnuit nu sunt accesibile publicului larg. Apropierea faţă de patrimoniul cultural conştientizează sentimentul de apartenenţă comună la valorile ţării, ale regiunii, oraşului sau mediului rural şi îmbogăţeşte diversitatea societăţii noastre, contribuind la mai buna înţelegere între cetăţeni.

 

Sursa: Agerpres

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.