Bilet de lup – expoziţie de fotografie la Dianei 4
https://www.ziarulmetropolis.ro/bilet-de-lup-expozitie-de-fotografie-la-dianei-4/

Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Asociaţia Stindard şi Televiziunea Română vă invită la vernisajul expoziţiei Bilet de lup.

Un articol de Andrada Văsii|14 decembrie 2013

Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Asociaţia Stindard şi Televiziunea Română vă invită la vernisajul expoziţiei Bilet de lup. 

Evenimentul va avea loc miercuri la Dianei 4, 18 decembrie 2013, începând cu orele 18:00.

Fotografiile au fost realizate de-a lungul a trei ani de prospecţii şi filmări în Siberia şi Republica Moldova pentru realizarea filmului documentar ,,Bilet de lup”.

Lucrările, realizate de Veaceslav Cebotari, Ionuţ Piţurescu, Augustin Bucur, Andrei Rădulescu, Mihai Ţucă, Cătălin Dobre şi Manuela Morar, prezintă drumul echipei de filmare prin peisajul de tranziţie al fostului URSS, în timp ce documentează în ,,portrete de familie” destinele foştilor deţinuţi politici care trăiesc în regiunea Kolyma – Ust-Nera – Susuman – Ust-Omchag – Yagodnoe – Magadan – o “zonă închisă” înainte de 1991, situată în Estul Extrem al Rusiei.

Bilet de lup

Fotografie din seria Bilet de lup

Faptele relatate încep în perioada instaurării regimului de teroare care a decis organizarea Moldovei ca Republică socialistă după anul 1940, când numeroşi români basarabeni cad victime denunţurilor şi sunt arestaţi de NKVD. Acuzaţi de activism antisovietic sau colaboraţionism cu armata română, aceştia sunt condamnaţi la detenţie în lagăre în condiţii severe şi trimişi dincolo de Cercul Polar, la minele de aur de pe Kolyma.

La eliberarea din lagăre, majoritatea deţinutilor nu s-au mai putut întoarce acasă. Biletul de Lup – viza din paşaportul fiecăruia – le interzicea să revină în ţara de origine sau să trăiască la mai puţin de 100 km de marile oraşe. În schimb, puteau să-şi intemeieze o familie şi să se stabileasca într-una din coloniile muncitoreşti ridicate în apropierea lagărelor. Călătoria echipei de filmare călăuzite de fostul deţinut politic Vasile Kovaliov reprezintă o incursiune prin istoria intimă a Kolymezilor şi pretextul pentru a descoperi “geografia” unei societăţi arestate pe locul fostelor lagăre sovietice din Siberia.

Filmul documentar ,,Bilet de lup” va avea premiera în prima parte a anului 2014.

Foto credit: Bilet de lup

09
/05
/22

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Pentru Uniunea Europeană, această zi, sărbătorită pe 9 mai, este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, considerată a fi piatra de temelie a UE. Cu această ocazie, Institutul Cultural Român, prin reprezentanțele sale în străinătate, va organiza o serie de spectacole, concerte, proiecții de film și expoziții.

06
/05
/22

Primul muzeu participativ dedicat pandemiei continuă cu un nou proiect expozițional. După „Identități Fragile” (2021), Muzeul Pandemiei va ilustra drama violenței domestice (re)simțite individual de către femeile din România. „De ce mai stai cu el!?” se va deschide pentru vizitatori în data de 6 mai, începând cu ora 12.00, la sediul ARCUB, Hanul Gabroveni.

03
/05
/22

Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, va oferi publicului, în cadrul celei de-a 9-a ediții (12 mai-7 august 2022), o expoziție semnată de artistul aflat în centrul celei mai mari mișcări de avangardă în România și Israel și, totodată, creatorul primei construcții moderniste din Bucureștiul anilor ’20: Marcel Iancu.

02
/05
/22

Consulatul General al României din Torino și IUSE – Institutul Universitar de Studii Europene, în colaborare cu Accademia di Romania și cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 29 aprilie – 10 mai 2022 expoziția de fotografie „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor - Un proiect de antropologie vizuală”.

20
/04
/22

Creațiile a doi dintre cei mai importanți artiști plastici spanioli ai secolului XX – Picasso și Dalí – intră în dialog cu muzica maestrului Manuel de Falla și cu baletul „Le Tricorne” („Pălăria cu trei colțuri”) la Art Safari, într-o expoziție curatoriată de Dr. J. Óscar Carrascosa. Aflăm povestea acestei expoziții de la curatorul spaniol.

08
/04
/22

Asociația Docuart organizează spectacolul-expoziție „Confesiuni congruente - Ascultă-mă! Încurajează-mă! Hai să facem lucruri împreună!” la Ceauru-Bălești, județul Gorj, sâmbătă, 09 aprilie 2022, de la ora 11.00, pe locul de joacă de la Stadionul Ceauru. Evenimentul face parte din proiectul de intervenție socio-culturală „CONGRUENT”, organizat de Docuart în perioada 2021-2022 și dedicat copiilor, părinților, profesorilor și membrilor comunității din Ceauru-Bălești.

08
/04
/22

Artista Alina Ușurelu este rezidenta Casei Tranzit, la Cluj, până în 17 aprilie a.c. unde derulează o cercetare artistică și performativă despre epuizare în cadrul proiectului (burn)OUT. Rezidența se încheie cu două evenimente programate sâmbătă, 16 aprilie: un studio deschis intitulat „Explorarea epuizării fizice și psihice”, între 13:00 și 14:30, și prezentarea cercetării artistice la 18:00.

04
/04
/22

În ciuda relației noastre „love-hate” cu orașele de azi, datorită lor a apărut una dintre cele mai contrastante, fragile și inedite forme de exprimare: arta urbană/ stradală. Iată 10 teme de discuție despre orașul și agitația cotidiană ca surse de stres dar și de comunicare artistică, cu un artist vizual interesant de descoperit.