BIS Teatru demarează campania IZOLART
https://www.ziarulmetropolis.ro/bis-teatru-demareaza-campania-izolart/

Răspândirea la nivel mondial a epidemiei de coronavirus obligă artiştii şi operatorii culturali la găsirea de formule pentru a rămâne în contact cu publicul, pentru a menţine vii artele performative.

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2020

În acest context, Asociația Culturală BIS (BIS Teatru) lansează campania IZOLART, o modalitate inedită de a transfera teatrul independent în mediul virtual, păstrând vie speranța revederii, a reîntâlnirii nemijlocite cu spectatorii.

„Poezia de la 9 seara” și „Basme de pe planeta albastră” sunt cele două acțiuni prin care BIS Teatru va aduce bucurie în casele oamenilor, îndemnându-i să-și petreacă timpul cu lucruri frumoase, să fie responsabili, să aibă grijă de cei vulnerabili, să respecte indicațiile autorităților în vederea combaterii epidemiei. Acțiunea „Poezia de la 9 seara”, ce a debutat pe data de 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, își propune prezentarea pe pagina de facebook BIS Teatru a câte unui poem rostit de actorii companiei sau de către invitații lor din lumea întreagă, seară de seară, de la ora 21:00.

Cea de-a doua acțiune, „Basme de pe planeta albastră”, este dedicată cu precădere celor mici și părinților acestora. De două ori pe săptămână, sâmbăta și duminica, de la ora 17:00, copiii vor putea urmări câte o poveste istorisită și filmată de actorii BIS Teatru, cu mijloacele pe care le au acasă. Sâmbătă, 4 aprilie 2020, Alis Pelle și Alin Turcu vor spune „Povestea celor trei purceluși”, care găsesc în intimitatea casei protecție în fața pericolului venit de afară (lupul cel rău). Mesajul este unul plin de speranță, fiind menit să țină piept fricii sau tristeții, ce ar putea să „ne dea târcoale” în această perioadă.

Având în vedere faptul că artiștii independenți se confruntă cu o situație foarte dificilă din punct de vedere financiar, în condițiile anulării spectacolelor în distribuția cărora se aflau, campania IZOLART va propune moduri prin care cei de acasă pot să plătească, opțional, la acțiunile descrise mai sus, un bilet online aici.

„Suntem conștienți că în anul 2020 lumea va arăta cu totul altfel de cum am cunoscut-o noi. Artiștii și organizatorii de evenimente vor fi siliți de împrejurări să găsească moduri noi de abordare și de exprimare. Modelele proiectelor BIS vor fi la rândul lor puternic afectate. Considerăm însă că e de datoria noastră să mergem mai departe adaptând conținutul acestor proiecte și mesajele noastre la noile realități ale lumii înconjurătoare, ale planetei. Vom căuta așadar modalități de a continua proiectele noastre mari (Festivalul 25 de ore de teatru non-stop și Teatrul din Cartier) și sprijin pentru producția de spectacole. Natura a schimbat regulile, arătându-ne cât de fragili și de vulnerabili suntem. Campania IZOLART e semnul nostru de adaptare. IZOLART s-a născut din nevoia artiștilor izolați de a se exprima și de a rămâne în contact cu publicul. În vremuri grele, precum cele pe care vrând-nevrând le parcurgem, arta teatrului, precum și celelalte arte, trebuie să găsească resurse de a se reinventa pentru a oferi oamenilor sprijin, consolare, zâmbete.” a declarat regizorul Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru.

 

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.

24
/09
/23

Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…