„BlacKkKlansman”. Cinema politic cu îndulcitori ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/blackkklansman-cinema-politic-cu-indulcitori/

CRONICĂ DE FILM În „BlacKkKlansman”, laureat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, Spike Lee atacă dezinvolt, cu un amestec de umor şi amărăciune, problema rasială din America, pornind de la povestea spectaculoasă a unui tânăr poliţist de culoare care s-a infiltrat în Ku Klux Klan la începutul anilor `70.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 septembrie 2018

La o întrunire a rasiștilor Ku Klux Klan din orașul Colorado Springs, participanţii ciocnesc pahare de şampanie şi îşi urează „America first!”.

Este doar una din cele câteva trimiteri directe – la suprafață comice, dar în subtext amare – la Donald Trump (acesta a fost unul din sloganurile sale de campanie) și din multele referințe la America prezentului, într-un film cu acțiunea plasată în anul 1973.

Asta nu ar trebui să surprindă, pentru că Spike Lee este cunoscut pentru intertextualitatea modernistă și jucăușă din filmele sale și mai ales pentru conștiința sa politică ce l-a făcut mereu atent la problema rasială, așa cum s-a manifestat ea în ultimele decenii.

Celebrul cineast american, intrat de câțiva ani într-un con de umbră, dar revenit în atenție cu acest film laureat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, pornește de la fapte reale, expuse într-o carte autobiografică de Ron Stallworth, fost polițist de culoare.

Ron Stallworth (jucat de John David Washington) devine celebru nu atât pentru că a ajuns primul polițist de culoare din Colorado Springs, cât mai ales pentru că a reușit să se infiltreze, oricât ar părea de implauzibil, în rândurile KKK, primind inclusiv legitimaţie.

El ține legătura cu membrii KKK prin telefon, iar în locul său la diversele întruniri ale rasiștilor trimite un coleg alb sub acoperire, Flip Zimmerman (jucat de Adam Driver).

Premisa este cât se poate de ofertantă, iar Spike Lee și coscenariștii săi știu să o fructifice. În ciuda temei sensibile şi dureroase a rasismului, „BlacKkKlansman” are multe momente comice, pornind chiar de la acest amuzant joc de roluri, dublat de felul caricatural în care sunt portretizați membrii KKK.

Apoi, Spike Lee oferă un adevărat policier, cu rădăcini în tradiţia filmelor de gen americane ale anilor `70, în care acțiunea și suspansul sunt feluri principale în meniu – „BlacKkKlansman” are un look retro, însă nu epatant. Plus o idilă clasică între Ron și o frumoasă și tânără activistă pentru drepturile persoanelor de culoare, Patrice (Laura Harrier).

Spike Lee se folosește de toți acești îndulcitori, care fac din vizionarea filmului o experiență foarte antrenantă, pentru a face mai accesibil discursul său politic.

Şi asta pentru că „BlacKkKlansman” este, totuşi, un film cu o puternică încărcătură politică, despre cum rasismul a traversat secolul XX sub diferite forme: de la „Naşterea unei naţiuni”, filmul din 1915 al lui Griffith pe care membrii KKK îl urmăresc în extaz, şi până la teribilele imagini reale din final, de la marşul rasist şi neofascist din Charlottesville, în august 2017.

Un film plin de referinţe culturale, în special muzicale şi cinematografice (Ron şi Patricia au o întreagă discuţie despre „blaxploitation”), şi istorico-politice, ambalate într-o formă modernist-vioaie (nu lipsesc artificii ca split-screen-urile sau montajul în paralel).

Poţi să-i reproşezi lui Spike Lee lejeritatea cu care tratează un subiect atât de greu şi de grav. Însă e greu să-i negi filmului o calitate nu foarte des întâlnită: aceea de a putea seduce un public cât mai larg şi cât mai divers şi de a-l face în acelaşi timp să privească critic la realitatea dureroasă din jur.

„BlacKkKlansman” a fost prezentat în premieră în România la Festivalul Internaţional de Film Anonimul.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.