„Blurred Is the New ID”. Expoziție de grup, la Galeria Estopia
https://www.ziarulmetropolis.ro/blurred-is-the-new-id-expozitie-de-grup-la-galeria-estopia/

Galeria Estopia Bucureşti ne invită joi, 23 ianuarie, de la ora 18.00, la vernisajul expoziţiei „Blurred Is the New ID”. Expoziţia rămâne deschisă până pe 7 martie 2020.

Un articol de Liliana Matei|17 ianuarie 2020

Galeria Estopia sărbătorește 1 an de la deschidere printr-un eveniment care aduce în atenție neofigurativul contemporan, în viziunea a 8 artiști: Lucian Brumă, Otilia Cadar & Liviu Coman, Marius Fodor, Ada Muntean, Alexandru Nicoară, Sergiu Laslo și Szabó András.

Noua sinceritate, figurativul fotografic și hiperrealist, metafizica derizoriului, griul dominant, poezia cotidianului brut: cât din aceste concepte care au definit spectaculoasa revenire douămiistă a picturii rămân valabile în abordarea noii generații de artiști? Ce rămâne, ce s-a schimbat, ce propune azi figurativul în pictură? Într-o lume în care explozia vizuală și digitală, new media și pop art au schimbat paradigma comunicării și implicit pe cea a înțelegerii artei, ce aduc nou tinerii artiști?

Blurred Is the New ID oferă 8 răspunsuri posibile și mai adaugă o întrebare: de ce artiștii de azi, cum sunt cei incluși în această expoziție, aleg să acopere, să ascundă, să descompună, să blureze sau chiar să nu reprezinte chipul?

O galerie de portrete altfel ale lumii noastre contemporane. Începând de la cele două fețe, una cald – umană și cealaltă, de portret – robot al inteligenței artificiale, în care se încheagă identitatea în lucrările lui Szabó András, în vreme ce la Sergiu Laslo ascunderea chipului rămâne cheia descifrării, pentru spectator, a unor mesaje dincolo de gestica personajelor. Corpul fluid, ale cărui granițe identitare se topesc și se dematerializează sub impactul unei decadențe ce amenință să devină noul cod al vieții contemporane: așa arată portretul lumii actuale în lucrările Adei Muntean. Un aer oniric romantic învăluie misterioasele personaje feminine ale lui Alexandru Nicoară, care îndrăznește să revalorizeze estetic și semantic rolul peisajului în compoziție, în vreme ce, pentru Marius Fodor, pictura realist fotografică e prilej de a compune o narațiune în mișcare, în alb – negru și în culoare. Otilia Cadar & Liviu Coman construiesc o poveste luxuriantă despre chipuri și forme devenite câmp de joc pentru proiecții care-și așteaptă interpretarea, iar Lucian Brumă aglutinează fragmente solare de viață, în colaje picturale de unde aștepți mereu ca cineva să-și ridice privirea.

Lucian Brumă (lucrare – foto sus) s-a născut în 1976 la Bârlad, locuiește și lucrează la București. A studiat Pictura la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, unde a obținut licența și masteratul. În prezent este doctorand al Universității Naționale de Arte București. Între expozițiile personale se numără Mărturii ale unei vieți netrăite, Borderline Art Space, Iași, în 2017; Think about the Box, Galeria Aparte, Iași, Samādhi, Galeriile Nicolae Tonitza,  Bârlad, în 2016 și Reguli in afara jocului, World Bank, București, în 2014. A participat la expoziții de grup la Salonul anual de artă ARTIS, 2019; Salonul de Desen, Accademia di Romania in Roma și Salonul Național de Artă Contemporană, MNaR, București, în 2018; Erotica, Galeria Pallady, Iași, în 2017; Niveluri de realitate, Galeria Aparte, Iași, 2015 ș.a.

Otilia Cadar & Liviu Coman lucrează împreună ca duo artistic din 2013. Otilia Cadar s-a născut în 1984 la București și a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte din București, secția Grafică, obținând licența în 2007 și masteratul în 2009. Între expozițiile personale recente se numără, la București, BABA, Kube Musette, Swimming Flyer, Apollo 111 și Ferestre de jurnal, Point, în 2017; Pericula Ludus, Galerie am Maxmonument, Munchen, în 2016, și NAP of the Earth, Art Yourself Gallery, București, în 2015. A participat la numeroase expoziții de grup, între care Contemporania, Art Yourself Gallery și Perspectivele și anatomia unei arte la feminin, ARTHUB, București, în 2019; Mosaic: Portrayal of Diversity, Elite Art Gallery, în 2017; Intersection, Halele Carol, București, în 2015, ș.a.

Liviu Coman s-a născut în 1984 și a absolvit Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Inginerie electrică. A lucrat ca DP Project Engineer și DCS Application Engineer pentru Yokogawa Romania, în proiecte derulate în România, Olanda și Africa de Sud. Din 2013, lucrează împreună cu Otilia Cadar într-un experiment de integrare a abordării tehnice în arta contemporană. Între proiectele realizate ca Art Engineer se numără cele prezentate la Bucharest Art Week, Palatul Știrbei, București, în 2017; Pericula Ludus, The Room by Seabam, București, în 2016, Azulejo, în viziunea artiștilor români, ICR Lisabona și May ELEVATOR, Art Safari, București, în 2016.

Marius Fodor s-a născut în 1994 la Mediaș. Locuiește și lucrează la Cluj-Napoca. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj, unde a obținut licența în 2017 și masteratul în 2019. În același an a fost selectat în expoziția Young Blood. Arta timpului tău, curatoriată de Mihai Zgondoiu la Art Safari, București și în proiectul Expo Maraton, Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca. A participat la expoziții de grup la Fabrica de Pensule, Muzeul de Artă și Centrul de Interes din Cluj-Napoca, unde în 2019 a beneficiat de o rezidență artistică.

Ada Muntean s-a născut în 1987 la Cluj-Napoca, unde locuiește și lucrează. În 2009 a absolvit secția Grafică a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde a obținut masteratul în 2011, iar în 2019 a finalizat doctoratul în Arte Vizuale. În 2015 a obținut un internship la Peckham Platform din Londra, iar în 2016 la Galeria Plan B din Berlin. Între expozițiile personale se numără Relativity, duo show cu Andreea Anghel, Galeria Nano, Cluj-Napoca, Blackout.[Follow The White Rabbit], NEW NOW art space Frankfurt și Sabotage : Deconstructing The Unforeseen, Camera, Centrul de Interes, Cluj-Napoca, în 2018. A participat la numeroase expoziții și proiecte de grup la Muzeul de Artă din Timișoara și Salone degli Incanti, Trieste, Italia, în 2018; striclty Herrmann, Viena, Art Encounters, Timișoara, Launloc Gallery, Cluj-Napoca și ARTOPIA, Viena, în 2017; Peckham Platform, Londra, Five Plus Art Gallery, Viena, Galeria Plan B, Cluj-Napoca în 2016, ș.a.

Alexandru Nicoară, „Karolina’s Portrait”

Alexandru Nicoară s-a născut în 1989 la Luduș. Locuiește și lucrează la Cluj-Napoca. A absolvit secția Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, obținând licența în 2011, și Masteratul în 2013. Din 2017 este doctorand în Arte Vizuale la aceeași universitate. În 2019 a participat în expoziții de grup la Festivalul de Artă FISAD, Torino, Italia și la expoziția Plein Air Centenar, Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca. Între expozițiile personale se numără Dimineți din Valea Largă, Galeria UBB, 2018, și Still, Atelier Patru, Cluj-Napoca, în 2017.

Lucrare de Sergiu Laslo

Sergiu Laslo s-a născut în 1993 la Cluj-Napoca, unde trăiește și lucrează. A studiat Pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj. A prezentat o primă expoziție personală la Galeria Estopia din București, în mai 2019, urmată de o a doua personală, la Estopia Lugano, în noiembrie 2019. A participat la expoziții de grup, între care, în 2018, Paintings and Jewelry, Wine Notes, Cluj; Rebellive Art/Conscious, A fashion-infused Art Zine, Budapesta; Eu nu emit carbon, Halucinarium – Triaj creativ, București; Close Encounters of the Ninth Kind, City Art Space and Double Tree by Hilton Cluj. În 2017 a expus la Going East, Institutul Cultural Român, Londra; Bombastic Cultural Space and Workshop Launloc, Cluj; DIY (Do It Yourself), Spațiul Cultural Gara Mică, Cluj-Napoca.

Szabó András s-a născut în 1980 la Târgu-Mureș, locuiește și lucrează la Cluj-Napoca. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, obținând licența în 2003 și masteratul în 2005. În prezent este doctorand la aceeași universitate. Cu o tehnică originală și profund personală, care constă în zgârierea materialului cu care lucrează – o suprafață albă vospită cu negru – are la activ expoziții personale, între care Fragments from a Possible Reality, City Art Space, Double Tree By Hilton, în 2017, Gods and Monsters, Szabó András Studio, 2016, From Shadow to Light, MB – XL, Bruxelles, în 2015, și Waldorf, Varfok Gallery, Budapesta, în 2012, precum și numeroase expoziții duo și de grup în România și în străinătate. A beneficiat de o rezidență artistică la KASZ International Steel Art Symposium, Kecskemét, Ungaria, în 2018, iar lucrările sale se află în colecții private din România, Ungaria, Franța, Belgia, Israel și Germania.

Lucrare de Szabó András

Curator: Irina Ungureanu

Galeria Estopia, Strada Bocșa nr. 5, sector 2, București

www.estopiaartgallery.com

Program de vizitare: de marți până sâmbătă, între orele 12.00 – 18.00

Duminică, luni: cu programare prealabilă

13
/07
/21

Până pe 5 septembrie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă în expoziția „50 de ani. Școala de Modă din București” o sinteză a activității profesorilor și studenților de la Departamentul Modă din cadrul Universității Naționale de Arte București (UNArte).

28
/06
/21

Printr-o examinare atentă a unor forme de horror folcloric și prin optica ecologistă în care umanul și natura, umanul și non-umanul se suprapun și dialoghează, expoziția explorează intersecția dintre ezoterism și știință, folclor și tehnologie, feminism și ecologie, precum și istorie culturală și ficțiune speculativă.

25
/06
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

18
/06
/21

Porumbel gulerat, fazan, coțofană, pitulice sfârâitoare, ciocănitoare, bufniță, stăncuță, pițigoi. Sunt câteva dintre cele 36 de specii monitorizate de Societatea Ornitologică Română în crângul verde din fața Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC).

15
/06
/21

Printre artiştii care au schimbat modul în care ne raportăm la artă se numără și Max Hermann Maxy (Brăila, 1895- Bucureşti, 1971). El este doar unul dintre artiștii români care au reușit să uimească o lume cu lucrările lor. Un articol de Mihaela Ion.

10
/06
/21

Anul 2021 este un an al aniversărilor multiple. 145 de la nașterea marelui sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuși, 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, precum și 65 de ani de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) sunt câteva evenimente care vor fi marcate prin manifestări speciale.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, de la 18:00, Acuarela (str. Polonă nr. 40, București) vă așteaptă la o documentare fotografică despre emoții și sentimente ținute sub mască. Ce spun ochii și cum suntem percepuți de ceilalți în timpul pandemiei?

09
/06
/21

Pe 9 iunie 2021, la ora 19.00, sunteți așteptați la o dezbatere care își propune să răspundă la mai multe întrebări: Ce profesii creative regăsiți în clustere și startup-uri? Care ar fi structura de organizare, specializările necesare și modalitatea de finanțare?

07
/06
/21

Luna iunie aduce un semnal de alarmă și un moment de introspecție trecătorilor care au drum pe B-dul Carol nr. 53 și își dau câteva minute să privească lucrările expuse în spațiul-acvariu al micuței galerii neconvenționale Celula de artă. Între 7 – 21 iunie gruparea Vertebra aduce instalația manifest numită „No Signal“ iar artista Bianca Ferăstrău lucrarea 5 TATTVAS, ce poate fi văzută între 21 iunie – 3 iulie.