BookLand prelungeşte proiectul „Cărţi gratuite în InterCity” până pe 13 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookland-prelungeste-proiectul-carti-gratuite-in-intercity-pana-pe-13-noiembrie/

BookLand prelungeşte proiectul „Cărţi gratuite în InterCity” până pe 13 noiembrie, astfel că, până la acea dată, călătorii tuturor trenurilor Intercity din reţeaua feroviară din România vor avea ocazia să-şi petreacă timpul citind, informează un comunicat. Totodată, amatorii de eBook-uri îşi vor putea descărca o carte în format electronic direct pe telefonul mobil, scanând codul […]

Un articol de Andrada Văsii|1 noiembrie 2012

BookLand prelungeşte proiectul „Cărţi gratuite în InterCity” până pe 13 noiembrie, astfel că, până la acea dată, călătorii tuturor trenurilor Intercity din reţeaua feroviară din România vor avea ocazia să-şi petreacă timpul citind, informează un comunicat.

Totodată, amatorii de eBook-uri îşi vor putea descărca o carte în format electronic direct pe telefonul mobil, scanând codul QR al stickerelor lipite în vagoanele celor 20 de trenuri Intercity.

Printre cele 60 de titluri puse la dispoziţia călătorilor de cele 30 de edituri partenere în proiect se numără „Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda (Editura Cartex 2000), „Codul bunelor maniere”, de Nadine de Rothschild (Editura Ideea Europeană), „Hoţii de frumuseţe”, de Pascal Bruckner ( Editura Trei), „India Picantă”, de Patrichi Adelina (Editura Taj), şi „Încă o zi infectă”, de Pierre Enckel (Editura Art).

Pentru că la primele două etape ale proiectului, desfăşurate în luna septembrie în mai multe autobuze RATB şi în garniturile de metrou, mai multe cărţi au dispărut – la RATB s-au furat 250 de volume, iar la Metrorex 60 -, organizatorii au decis ca de această dată să lege volumele cu lănţişor.

Conceptul BookLand este unul inovator atât prin formatul târgului, cât şi prin serviciile integrate puse la dispoziţia editurilor – logistică, vânzare, promovare.

La începutul lunii septembrie, echipa BookLand şi RATB le-au pregătit bucureştenilor o surpriză. În timpul nopţii au aşezat câte trei cărţi în 80 de autobuze de pe liniile centrale de circulaţie (331, 131, 123, 148, 149, 205 şi 182). În doar câteva zile, însă, cărţile au dispărut în proporţie de 80 la sută, potrivit organizatorilor acestui proiect.

La jumătatea lunii septembrie BookLand s-a mutat la metrou, pe ruta Republica – Dristor şi retur şi a pus la dispoziţia călătorilor peste 60 de titluri. Proiectul din trenurile Intercity a debutat pe 18 octombrie şi se va încheia pe 13 noiembrie.

Cu o valoare estimată în prezent la 60 de milioane de euro, piaţa de carte din România a scăzut cu aproape 40% faţă de anul 2007. De asemenea, „mai mult de jumătate dintre români nu au citit nicio carte anul acesta”, arată un sondaj efectuat de Institutul Român de Studii Sociale.

 

Sursa: Mediafax

04
/10
/15

Un grup de artiști din domenii diferite vă prezintă lansarea EXOD 2.0 #jocdesocietate – o instalație performativ-documentară despre situația mamelor românce plecate la muncă în Italia.

03
/10
/15

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România organizează duminică, 4 octombrie 2015, la Sala Mică a Ateneului Român, începând cu ora 18, cea de-a V-a ediție a Galei Premiilor UNIMIR. Evenimentul ce are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii premiază valori confirmate din mediul cultural românesc.

02
/10
/15

“Pân’ la rai”, un proiect de excelență, aplaudat pe scene prestigioase și inclus pe coloana sonoră a unui film internațional aspirant la Oscar, va fi prezentat, în ediție excepțională, pe scena Teatrului Odeon din București, vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.

02
/10
/15

După o primă ediție primită cu entuziasm atât de iubitorii de muzică clasică, cât și de critici, primul proiect de talie internațională din România ce aduce un omagiu excepționalei pianiste de origine română Clara Haskil, Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil (FICH) continuă și în acest an la Sibiu, între 26 octombrie și 2 noiembrie, în Sala Thalia a Filarmonicii.

02
/10
/15

Azi începe ediția a cincea a Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe, eveniment ce durează 10 zile: peste 30 de spectacole de teatru independent în peste 10 spații de teatru independent din București, la TNB, Odeon sau Centrul Dansului. 

02
/10
/15

A 10-a ediție Anim'est se deschide oficial astăzi, la Cinema Studio, de la 20.00. Sunteți invitați să vizionați docu-drama Muntele Magic, în regia Ancăi Damian, precedată de un recital extraordinar susținut de Alexander Bălănescu.

02
/10
/15

Frumoasă, răsfățată și bogată, Marthe Richer își împărțea timpul între frecventarea saloanelor epocii, terenul de sport și cel de aviație aviație, în Parisul din vremea Belle Époque. Crezând că-și poate salva frații, acceptă să devină spion dublu după moartea pe front a soțului său, în Primul Război Mondial.

02
/10
/15

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

01
/10
/15

Între 12 și 18 octombrie, pentru o săptămână întreagă, creativitatea românească devine personaj principal în viaţa Bucureștiului. Cei mai influenți lideri ai industriilor creative din România și Europa de Est întâlnesc antreprenorii inovatori și publicul curios la prima ediție Creative Est.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.