„Borgman”. Vagabondul exterminator
https://www.ziarulmetropolis.ro/borgman-vagabondul-exterminator/

CRONICĂ DE FILM Proiectat anul trecut în competiţia oficială de la Cannes, „Borgman”, în regia olandezului Alex van Wardermam, se înscrie în seria fabulelor care au ca ţintă predilectă materialismul societăţii moderne şi acea clasă de mijloc blazată în rutina sa emoţională şi familială.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 mai 2014

„Borgman” are ceva din absurdul „Îngerului exterminator” al marelui Bunuel, trecut prin răceala unui Haneke din „Funny Games”, însă cu un didacticism atenuat şi cu ceva mai mult suprarealism şi umor.

Alex van Wardermam îşi construieşte filmul pe scheletul unui thriller, din care elimină însemnele manipulatorii ale genului şi la care adaugă în schimb un absurd făcut să arate ca cel mai banal realism.

Ar fi inutil să încerci, ca spectator, să cauţi o logică în invazia pe care vagabondul alungat din locuinţa de sub pământ şi acoliţii săi ciudaţi o declanşează asupra unei familii (soţul, soţia, trei copii şi o dădacă tânără) de la marginea unui oraş, lângă o pădure.

În fond, se poate întâmpla ca un om al străzii să-ţi vină la uşă şi să-ţi ceară să-l laşi să facă o baie, pe motiv că este murdar. Ce se petrece de aici încolo devine însă total imprevizibil. Odată ce femeia muşcă din celebrul măr – în acest caz afecţiunea faţă de musafirul nepoftit -, răul îşi face intrarea în paradisul conjugal.

Alex van Wardermam îşi conduce filmul pe cele mai nebănuite căi şi lasă deschis câmpul interpretărilor. Regizorul olandez nu oferă explicaţii imediate, ci mai curând lansează, fără emfază, o temă generală: autosuficienţa şi epuizarea societăţii pot conduce spre propria ei extincţie („Sunt extenuaţi de lumea modernă” este verdictul spus deloc bombastic de o doctoriţă venită să-i consulte pe copii, presupus bolnavi). O dispariţie lentă, dar sigură şi tacticos pusă în scenă de vagabondul exterminator.

Sunt destule indicii (inclusiv secvenţe onirice în care soţia se vede bătută violent de soţ) care să sugereze că Alex van Wardermam permite şi posibilitatea ca străinul, Camiel Borgman (Jan Bijvoet), să fie doar întruchiparea demonului din fiecare din cei doi parteneri, care formează doar aparent un cuplu liniştit.

Un demon care poate să ia chipul bănuielii soţului că soţia l-a înşelat, aşa cum se întâmplă în scena în care Borgman se prezintă la uşa celor doi spunând că femeia l-a îngrijit cândva, ca asistentă. Sau al unui plictis care o împinge pe soţie să-şi dorească moartea soţului. Sau al unei superiorităţi date de bunăstarea materială (şi exprimată, de pildă, prin dispreţul arătat dădacei, care este o străină).

Filmul are suficient umor (negru) pentru a nu rămâne o simplă critică prin mijloace cinematografice a societăţii occidentale, evitând astfel să cadă în clişeu. Se salvează şi datorită misterului pe care Alex van Wardermam îl întreţine permament, de la începutul în care Borgman este vânat şi alungat din bârlogul subteran de un preot şi doi localnici (motivul îl putem doar bănui), până la detalii precum cicatricea de pe spatele musafirului, apariţia inexplicabilă a unor câini în noua casă sau modul inedit în care aliaţii lui Borgman scapă de victimele colaterale, strategie care ar putea stârni admiraţia mafiei.

Distribuit de Independenţa Film, „Borgman” rulează de pe 16 mai în cinematografe.

INFO

Borgman, Olanda, 2013

Regia: Alex van Warmerdam

Cu: Jan Bijvoet, Hadewych Minis, Alex van Warmerdam, Jeroen Perceval

Rating: ●●●●○

Foto din Borgman – captură film

 

12
/10
/15

Cel mai recent film al regizorului Radu Muntean, Un etaj mai jos, a câștigat cel mai important premiu la Filmfest Hamburg, al treilea festival internațional de film din Germania, ca mărime. Până pe 15 octombrie, filmul poate fi văzut la Cinema City AFI Cotroceni și Cinemateca Union din București și la Cinema Victoria din Cluj.

09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.

05
/10
/15

12 dintre filmele care s-au întors cu trofee de la Cannes pot fi văzute pentru prima dată în România între 23 și 29 octombrie, la Les Films de Cannes à Bucarest. Laureatul cu Palme d’Or și marii câștigători ai premiilor pentru regie, scenariu, interpretare, Camera d’Or sau Un Certain Regard vor aduce la Cinema Studio, Elvire Popesco și Cinema PRO o frântură din agitația și entuziasmul provocate la Cannes.