Boyhood / 12 ani de copilărie, filmul anului 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/boyhood-12-ani-de-copilarie-filmul-anului-2014/

Lungmetrajul „12 ani de copilărie/ Boyhood”, regizat de Richard Linklater, a devenit unul dintre marii favoriţi în cursa pentru Oscar, după ce a câştigat, duminică, cinci trofee la gala organizată de Boston Society of Film Critics, inclusiv la categoria „cel mai bun film al anului”.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2014

Boyhood / Acest film despre maturizare, în care joacă Ethan Hawke şi Patricia Arquette, s-a impus şi la categoria „cel mai bun regizor” (Richard Linklater), „cel mai bun montaj” (Sandra Adair) şi „cea mai bună distribuţie”, informează contactmusic.com, citat de Mediafax

Michael Keaton a fost desemnat „cel mai bun actor”, pentru rolul din filmul „Birdman”, iar Marion Cotillard a fost aleasă „cea mai bună actriţă”, pentru rolurile interpretate în două filme: „Două zile, o noapte” şi „The Immigrant”.

J.K. Simmons s-a impus la categoria „cel mai bun actor în rol secundar”, pentru prestaţia din filmul „Whiplash”, iar Emma Stone a triumfat la categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru evoluţia ei din pelicula „Birdman”.

Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost împărţit de Alejandro González Iñárritu („Birdman”) şi Richard Linklater („Boyhood”).

Dan Gilroy a fost desemnat „cel mai bun cineast debutant”, pentru filmul său „Prădător de noapte/ Nightcrawler”, în care rolul principal este interpretat de Jake Gyllenhaal.

Criticii de film din Boston au mai premiat peliculele „CitizenFour” („cel mai bun documentar”), „Două zile, o noapte” („cel mai bun film într-o limbă străină) şi „The Tale of The Princess Kaguya” („cel mai bun film de animaţie”).

Foto: Boyhood – cinemagia

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.