„Brancusi din eternitate”, prezentat la Londra şi New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/brancusi-din-eternitate-prezentat-la-londra-si-new-york/

Lungmetrajul „Brâncuşi din eternitate”, de Adrian Popovici, cu Claudiu Bleonţ, Vlad Rădescu, Alexandru Potocean, Iulia Verdeş, Andra Negulescu şi Ioan Andrei Ionescu, va fi prezentat criticilor de film şi membrilor British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), la New York şi la Londra.

Un articol de Petre Ivan|7 decembrie 2015

Prima vizionare a filmului „Brancusi din eternitate” a avut loc duminică, la Sofia Gallery din Londra, unde au fost prezenţi mai mulţi critici de film şi membri cu drept de vot ai British Academy of Film and Television Arts.

Trei perioade de timp, trei poveşti, trei planuri şi trei personaje construiesc intriga filmului „Brancuşi din eternitate”, încercând să zugravească personalitatea sculptorului Constantin Brâncuşi. Fiecare personaj vorbeşte, în felul său, despre talentul şi operele unuia dintre cei mai mari artişti ai lumii.

Povestea principală este cea a maturităţii lui Brâncuşi. Este perioada care urmează sosirii lui la Paris, perioada prieteniei cu Amedeo Modigliani, dar şi a relaţiei cu Martha. În ciuda numeroaselor lui trădări, Martha îi rămâne credincioasă până la moarte.

A doua poveste este a lui Marin Etu, un student la Arte Plastice, în Bucureşti, în perioada instaurării regimului comunist. Din cauza unor critici aduse unora dintre membrii Academiei Române, care au refuzat moştenirea pe care Brâncuşi ar fi vrut s-o lase statului roman, el este condamnat la 13 ani de detenţie. După ce este eliberat, Securitatea îl obligă să falsifice multe dintre lucrările lui Brâncuşi.

A treia poveste îl are drept protagonist pe Milarepa, un mare învăţat ce a trăit în secolul al XII-lea în Tibet. Milarepa este evocat de multe ori de Brâncuşi, mare admirator al învăţăturilor sale, dar şi de Marin Etu.

În timpul detenţiei, datorită unui coleg de celulă, Marin Etu ajunge să afle multe despre viaţa lui Milarepa, care devine liantul între sculptorul Brâncuşi şi falsificatorul Marin Etu.

„Brâncuşi din eternitate” este un film despre căutarea adevărului şi a perfecţiunii în artă, dar şi despre dezamăgirile provocate de nerealizări. Filmul este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Societăţii Române de Televiziune.

Nominalizările pentru cea de-a 69-a ediţie a premiilor BAFTA vor fi anunţate pe 8 ianuarie 2016, iar gala va avea loc pe 14 februarie 2016, la Royal Opera House din Londra.

Foto: Brancusi din eternitate – cinemagia

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.