„Breakfast at Tiffany’s” si „The Matrix”, printre peliculele incluse in 2012 in Arhiva de film americana
https://www.ziarulmetropolis.ro/breakfast-at-tiffanys-si-the-matrix-printre-peliculele-incluse-in-2012-in-arhiva-de-film-americana/

Filmele „Breakfast at Tiffany’s”, „A Christmas Story”, „Dirty Harry” şi „The Matrix” se numără printre cele 25 de pelicule considerate semnificative din punct de vedere cultural pentru a fi incluse în acest an în Arhiva de film americană (National Film Registry/ NFR). Arhiva de film americană, înfiinţată de Biblioteca Congresului (Library of Congress) în 1989, […]

Un articol de Andrada Văsii|19 decembrie 2012

Filmele „Breakfast at Tiffany’s”, „A Christmas Story”, „Dirty Harry” şi „The Matrix” se numără printre cele 25 de pelicule considerate semnificative din punct de vedere cultural pentru a fi incluse în acest an în Arhiva de film americană (National Film Registry/ NFR).

Arhiva de film americană, înfiinţată de Biblioteca Congresului (Library of Congress) în 1989, în urma adoptării unei legi prin care se asigură conservarea operelor cinematografice considerate importante din punct de vedere „cultural, istoric sau estetic”, include deja numeroase pelicule clasice de la începuturile Hollywood-ului, documentare şi filme experimentale, dar şi capodopere cinematografice, precum „Casablanca”, „Cetăţeanul Kane” şi „Naşul”, informează variety.com.

National Film Registry deţine în prezent 600 de filme.

„Aceste pelicule nu au fost selectate ca fiind cele mai bune filme americane din toate timpurile, ci în calitate de opere de o importanţă durabilă asupra culturii americane. Ele arată cine suntem noi ca oameni şi ca naţiune”, a declarat directorul NFR.

Pe lângă cele patru titluri deja menţionate, pe lista din 2012 se regăsesc filmele „The Times of Harvey Milk”, documentarul premiat cu Oscar „One Survivor Remembers” şi „Kodachrome Color Motion Pictures Tests” – un film în două culori, produs cu scop demonstrativ de Paragon Studios din Fort Lee, în 1922.

Printre celelalte pelicule incluse în acest an se află „They Call It Pro Football”, descris un „Cetăţean Kane” al filmelor sportive, şi versiunea din 1914 a filmului „Uncle Tom’s Cabin” – în care un actor de culoare apare pentru prima dată într-un lungmetraj american.

Lista celor 25 de filme incluse în NFR este alcătuită în 2012 de peliculele „3:10 to Yuma” (1957), „Anatomy of a Murder” (1959), „The Augustas” (1930-1950), „Born Yesterday” (1950), „Breakfast at Tiffany’s” (1961), „A Christmas Story” (1983), „The Corbett-Fitzsimmons Title Fight” (1897), „Dirty Harry” (1971), „Hours for Jerome: Parts 1 and 2” (1980-82), „The Kidnappers Foil” (1930-1950), „Kodachrome Color Motion Picture Tests” (1922), „A League of Their Own” (1992), „The Matrix” (1999), „The Middleton Family at the New York World’s Fair” (1939), „One Survivor Remembers” (1995), „Parable” (1964), „Samsara: Death and Rebirth in Cambodia” (1990), „Slacker” (1991), „Sons of the Desert” (1933), „The Spook Who Sat by the Door” (1973), „They Call It Pro Football” (1967), „The Times of Harvey Milk” (1984), „Two-Lane Blacktop” (1971), „Uncle Tom’s Cabin” (1914) şi „The Wishing Ring; An Idyll of Old England” (1914).

Înfiinţată în 1800, Biblioteca Congresului reprezintă cea mai veche instituţie culturală federală din Statele Unite.

Nominalizările pentru filmele ce vor fi incluse în National Film Registry în 2013 pot fi făcute şi pe internet, pe site-ul www.loc.gov/film.

 

 

Sursa: Mediafax

17
/03
/23

În premieră la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, vineri, 24 martie, de la ora 19.30, „Călătoria”, un spectacol de Dan Puric, cu scenografia inconfundabilă a Doinei Levintza.

17
/03
/23

În spiritul unei reale Capitale Europene a Culturii, Teatrul Național din Timișoara deschide Anotimpurile FEST-FDR vineri, 31 martie 2023, de la ora 20:00, în Sala Mare, cu spectacolul BROS de Romeo Castellucci, coorganizator al evenimentului fiind Istituto Italiano di Cultura di Bucarest.

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

14
/03
/23

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.