Bucharest Music Film Festival, între 19 și 28 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucharest-music-film-festival-intre-19-si-28-iunie/

 Bucharest Music Film Festival va sărbători anul acesta cea de-a X-a ediţie, aducând, în perioada 19 – 28 iunie, în Piaţa „George Enescu” din Bucureşti, concerte live susţinute de artişti precum Virgil Ianţu şi Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico şi Pasărea Rock.

Un articol de Liliana Matei|13 iunie 2015

Un festival devenit tradiţie pe scena culturală a oraşului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediţie şi va celebra acest moment alături de bucureşteni în Piaţa „George Enescu”, în perioada 19 – 28 iunie.

Pe toată durata evenimentului, iubitorii de muzică se vor delecta cu o serie de concerte live, în cadrul cărora operele clasice vor fi puse sub semnul modernităţii prin interpretările contemporane ale muzicienilor. Astfel, timp de zece zile, scena din faţa Ateneului Român va găzdui dirijori şi orchestre cu renume, acompaniaţi de artişti cunoscuţi din alte sfere muzicale, precum R&B, pop şi swing.

În plus, cea de-a X-a ediţie a Bucharest Music Film Festival va încânta publicul bucureştean printr-un program diversificat, care, pe lângă tradiţionalul repertoriu de muzică clasică, va include mai multe evenimente conexe. Pentru prima dată în istoria festivalului, copiii se vor putea bucura în dimineţile de weekend de ateliere muzicale special create pentru ei, susţinute de artişti cunoscuţi. Tot în weekend, pasionaţii de dans îşi vor putea petrece serile pe ring, avându-i alături pe dansatorii profesionişti ai Academiei de Dans Mihai Petre.

La început de săptămână, pe 22 şi 23 iunie, proiecţiile cinematografice vor aduce în Piaţa „George Enescu” producţii impresionante, concerte de pe marile scene ale lumii, filmele proiectate având scop educativ. În plus, pe toată durata festivalului se va desfăşura o tombolă dedicată tuturor participanţilor de peste 18 ani, iar în ultima seară a evenimentului se vor extrage numele câştigătorilor.

La ediţia din acest an a evenimentului sunt invitate să participe ansambluri cunoscute precum: Orchestra Naţională Radio, Orchestra Simfonică Bucureşti, Orchestra Română de Tineret, Big Band-ul Radio, Orchestra Camerata Regală, Cvartetul Artmusik, Orchestra Simfonică Surâsul Tinereţii.

Alături de aceste orchestre clasice, vor anima scena prin ritmuri contemporane artişti şi trupe cu notorietate precum: Virgil Ianţu & Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico, Pasărea Rock, Matei Ioachimescu, George Popescu, Sergiu Cârstea şi dirijorii Tiberiu Soare, Gabriel Bebeşelea, Ionel Tudor, Marius Hristescu, Andrei Tudor şi Constantin Adrian Grigore.

Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.