„București, unde ești?“ Filmul bate realitatea
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucuresti-unde-esti-filmul-bate-realitatea/

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 mai 2014

În ciuda întrebării fără un răspuns sigur din titlu, ”Bucureşti, unde eşti?” este un film cu un deznodământ cunoscut, chiar dacă evenimentele pe care le înregistrează au ecou în prezent şi vor avea, probabil, şi în viitorul imediat.

Protestele amplificate în ianuarie 2012, cele de la care fotograful şi cineastul Vlad Petri îşi porneşte observaţia documentaristică, s-au încheiat propriu-zis în vara aceluiaşi an, după ce preşedintele Traian Băsescu a rămas la putere, în urma controversatului referendum de demitere.

Ele au continuat totuşi în 2013, sub o formă şi cu o ţintă uşor schimbate, însă filmul se opreşte la momentul de după referendum, când euforia primelor luni din 2012 părea că a dispărut.

Ultimele cadre ale filmului surprind, de la înălţimea Hotelului Intercontinental, o Piaţă a Universităţii liniştită, fără protestatari şi unde viaţa îşi reia rutina. Însă în acest final atent căutat şi construit se află cel mai puternic comentariu al celor doi autori de facto ai filmului – regizorul Vlad Petri şi monteurul Gabi Basalici.

bucuresti unde esti

Folosirea cadrelor de la înălţime, pentru a oferi o perspectivă cât mai largă asupra unui loc şi pentru a izola unul sau mai multe personaje, este o tehnică cinematografică uzată. Ea funcţionează însă exemplar în ”Bucureşti, unde eşti?”, deoarece reprezintă un contrapunct stilistic la filmările brute, agitate şi imprevizibile din timpul manifestaţiilor şi accentuează senzaţia de dezamăgire, de neputinţă.

Cadrele se substituie totodată unei priviri superioare, atotştiutoare, imune, care poate fi chiar a politicianului generic pe care protestatarii l-au dezavuat, iar oamenii ”de jos” devin cu atât mai insignifianţi, deşi până atunci ei fuseseră în centru şi părea că vor schimba societatea.

Mai există ceva în finalul documentarului, un lucru care poate oferi, indirect, un răspuns la întrebarea insistentă din titlu: un cadru filmat seara, cu scurta porţiune de pe Bulevardul Magheru dintre fântână şi intersecţia din Piaţa Universităţii, unde, pe mai multe benzi, se opresc la semafor şi apoi pleacă mai departe zeci şi zeci de maşini.

Cadrul nu surprinde imaginea sărăciei împotriva căreia au ieşit în stradă mulţi dintre protestatari, ci a unei bunăstări occidentale. Iar acele maşini, cu luminile lor şi cu oamenii pe care îi duc spre case, pot explica de ce bucureştenii nu au răspuns chemării protestarilor într-un număr mai mare.

Eroism și un strop de absurd

”Bucureşti, unde eşti?” este, înainte de toate, un film de montaj, iar Vlad Petri i-a oferit o structură clasică, liniară, împărţită în trei capitole: ”Protestul”, ”Oamenii” şi ”Suspendarea”. Regizorul renunţă la orice comentariu din off, iar explicaţiile de punere în context sunt minimale. Interesul său sunt oamenii şi atmosfera pe care ei o creează, şi de aceea filmul are deopotrivă un personaj colectiv şi zeci de personaje individuale principale, cele asupra cărora insistă camera.

Diversitatea celor surprinşi în film – de la tineri cu discursuri articulate şi jandarmi, la bătrâni sărăciţi şi manipulabili şi persoane excentrice – poate fi, în ochii unora, un atu, un indicator al dorinţei de echilibru, de distanţare. Însă, în opinia altora, poate fi o denaturare a spiritului protestelor, o căutare a senzaţionalului, a nereprezentativului, o pierdere a esenţei.

Felul în care evoluează filmul reflectă transformarea prin care pare că a trecut însuşi autorul lui în procesul realizării: de la fotograf implicat în evenimente şi ale cărui instantanee au circulat cu succes pe internet şi reţelele de socializare, la cineast conştient de potenţialul vizual, sociologic şi istoric al momentului.

Vlad Petri a filmat mult, fără să ştie ce va ieşi în final. Însă rezultatul trece de suprafaţa rezervată de obicei abordării jurnalistice şi ajunge, printr-un montaj inteligent, la o concluzie cu iz demistificator, care completează şi echilibrează ”portretul intim, personal, despre oameni şi poveştile lor din stradă” pe care şi l-a dorit şi pe care l-a reuşit regizorul.

Dincolo de sinceritatea şi justificarea celor care le declanşează şi întreţin, protestele de acest fel au ceva teatral, de spectacol, de punere în scenă, de burlesc, de idealism amestecat cu un strop de absurd. Iar numeroasele cadre lungi şi insistente ale lui Vlad Petri cu câţiva dintre ”protagonişti” direcţionează atenţia tocmai spre conştientizarea acestui tip de reprezentare preponderent instinctivă, producând un efect de distanţare, benefic pentru o cât mai fidelă raportare la un eveniment ale cărui semnificaţii profunde nu au fost epuizate.

”Bucureşti, unde eşti?” a rulat în Bucureşti, cu săli pline, în cadrul Festivalului de Film Documentar One World Romania şi Festivalului Filmului European, iar din 14 iunie va intra şi în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.

INFO

„București, unde ești?” (documentar, România, 2014)

Regia: Vlad Petri

Montaj: Gabi Basalici

Procesare imagine: Vlad Plăiașu

Sunet: Vlad Voinescu

Rating: ●●●○○



05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.

04
/02
/15

Realizat după întâmplări reale şi având opt nominalizări la Premiile Oscar, „The Imitation Game” (Jocul Codurilor) prezintă povestea lui Alan Turing (Benedict Cumberbatch), matematician, criptanalist şi erou de război, pionier al tehnologiei moderne a calculatoarelor. Alături de un grup restrâns de specialişti, el a reuşit spargerea unui cod aşa-numit „de nespart” al maşinăriei Enigma a Germaniei, în al Doilea Război Mondial. 

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

29
/01
/15

Tenorul spaniol Placido Domingo va interpreta rolul principal în opera "Gianni Schicchi", de Giacomo Puccini, care va fi montată de Woody Allen pentru a marca, în această toamnă, cea de-a 30-a aniversare a Operei din Los Angeles.

28
/01
/15

"Timbuktu", un lungmetraj regizat de mauritanul Abderrahmane Sissako, despre Sahelul confruntat cu jihadismul, şi comedia populară "La Famille Bélier", regizată de francezul Eric Lartigau, despre universul surzilor, figurează printre peliculele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film.